Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Noua gama Scania, Camionul Anului 2017

Noua gama Scania a fost aleasa Camionul Anului 2017 (International Truck of the Year) de catre juriul International Truck of the Year, format din jurnalisti de la cele mai bune reviste de camioane din 25 de tari europene. Prestigiosul trofeu a fost acordat presedintelui si CEO-ului Scania, Henrik, in cadrul IAA Hanovra.
Cu un scor de 149 puncte, noua gama a producatorului suedez a avut drept competitori noul Iveco Stralis XP-NP de distante lungi si Mercedes-Benz Actros heavy-duty echipat cu noua generatie a propulsorului OM 471.
 

Premiul se decerneaza camioanelor introduse pe piata in ultimele 12 luni care au avut o contributie majora la eficienta transportului rutier, pe baza unor criterii ce includ inovatia tehnologica, confortul, siguranta, manevrabilitatea, economia de carburant, amprenta asupra mediului si economia costurilor de operare (TOE). Bazandu-se pe punctele forte tehnice si caracteristici ale gamei sale actuale, Scania a construit o noua generatie de camion, care introduce imbunatatiri substantiale in domenii esentiale, cum ar fi aerodinamica, confort si ergonomie, manevrabilitate, performanta, siguranta si servicii optimizate pentru clienti. Printre cele mai recente inovatii ale sistemului de propulsie, jurnalistii Truck of the Year au apreciat timpul redus de schimbare a treptelor in cazul transmisiilor automate Opticruise si performantele celui mai recent propulsor SCR de 13 litri, cu sase cilindri in linie, de 500 CP, care ofera o eficienta sporita a combustibilului intr-o gama larga de aplicatii on-road. O alta caracteristica cheie a noii game, care contribuie nu numai la reducerea amprentei de carbon, dar si la realizarea unui transport sustenabil, este faptul ca toate motoarele Euro 6 ale noii generatii pot rula pe HVO (Hydro treated Vegetable Oil), in acest fel avand un potential de a reduce emisiile de CO2 cu pana la 90%. De asemenea, noua cabina Scania imbunatateste vizibilitatea soferului, in timp varful de gama -modelul S- cu podea plata, ofera o experienta a condusului asemanatoare cu cea a unui autoturism, dupa cum au remarcat membrii juriului in cazul testului recent efectuat in Suedia. Nu in ultimul rand, juriul IToY a apreciat sistemul de fleet management personalizat si contractele de service ale noii game, solutii bazate pe experienta dobandita in urma conectarii celor 200.000 de camioane la nivel european. „Cu noua gama, Scania a livrat un camion care reprezinta o adevarata opera de arta in segmentul camioanelor grele, capabila sa satisfaca nevoile de transport nu numai de astazi, dar si cele de maine“, a declarat presedintele juriului IToY, Gianenrico Griffini.

Articole similare

Ad