2013  | 
29.01.2013 / 
Trafic Media

Modelul de distributie aplicat de Pall-Ex, reteaua numarul unu de distributie de marfa paletizata din Marea Britanie, prezenta de un an si jumatate in Romania, este in plin proces de expansiune si atrage in continuare interesul multor companii din randul transportatorilor si companiilor de distributie din domeniul FMCG. Acestia vad oportunitati de dezvoltare cu noi servicii si de eficientizare a costurilor.
Reteaua se extinde acum prin aderarea a doua companii reprezentative  in domeniile in care activeaza, Dianthus din Pitesti si Edrinks.ro din Bucuresti.

Dianthus este una dintre cele mai puternice companii nationale de transport, opereaza in Romania inca din anul 1993 si desfasoara transporturi interne si internationale. Anul trecut Dianthus a fost recompensata la Gala Revistei Tranzit cu marele premiu, „Cea mai eficienta companie de transport din Romania“. Cu o flota de peste 200 de camioane opereaza cu preponderenta pe piata de automotive, atat din Romania cat si din Europa.
Edrinks.ro este o companie de distributie de bunuri de larg consumdin Bucuresti, dar cu filiale solide si in Bihor si Maramures. Printre activitatile sale se numara si distributia de produse ale unor companii de renume, cum sunt Bergenbier Romania, Murfatlar, HTS, China Tobacco si bauturile energizante Hell. Edrinks devin partenerii Pall-Ex pentru zona Maramures iar flota detinuta de Edrinks.ro in aceasta zona cuprinde masini de la 2,8t la10 t, care le asigura flexibilitatea de a livra partide diverse de marfuri.
„Pall-Ex Romania activeaza de mai bine de un an promovand un model inovativ de distributie a marfurilor paletizate si de reducere a costurilor. Aceasta solutie noua de distributie nationala vine in intampinarea producatorilor, importatorilor, distribuitorilor si a jucatorilor din retail care pot trimite marfa paletizata in conditii de siguranta si calitate oriunde in tara intr-un timp predefinit de 24h sau 48h. Astfel un palet cu marfa, cantarind de la 100 kg pana la 1.200 kg poate fi colectat si distribuit la orice destinatie nationala la preturi competitive”, a declarat Danor Ionescu, CEO Pall-Ex Romania.

,

Comentarii (0)




Au mai ramas 1000 caractere

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!
Cancel or