Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Iulius a inaugurat la Iași cea mai mare clădire de birouri din România

Dezvoltatorul imobiliar român, Iulius a inaugurat, marți pe 25 aprilie, Palas Campus, cea mai mare clădire de birouri din România, cu o suprafață totală închiriabilă de 60.000 mp, din care 54.000 mp sunt spații de birouri, iar 6.000 mp spații de retail.

Ansamblul a fost finalizat în trei ani și livrat în urma unei investiții de peste 120 de milioane de euro.

Cel mai mare chiriaș din Palas Campus este gigantul de comerț electronic Amazon, care are peste 2.000 de angajați în oraș. Centrul de dezvoltare al Amazon din Iași este cel mai mare din Europa Centrală și de Est. Printre cele 13 companii multinaționale care au luat spații în cadrul proiectului se află și Microsoft și Visma Software România, având în total aproximativ 5.000 de angajați.

„Este un proiect atractiv, unic din mai multe puncte de vedere cu o misiune orientată spre dezvoltarea și susținerea orașului, cu un accent puternic pe sustenabilitate și cu premiere naționale în această direcție. Un proiect care a adus la Iași primele sedii regionale ale unor companii puternice și a sprijinit dezvoltarea celor deja prezente în hub-ul regional de business care a crescut în ultimul deceniu în Palas Iași.”,

a declarat Iulian Dascălu, președintele Iulius.

Dezvoltarea proiectului a fost finanțată de către IFC – un credit verde de 72 de milioane de euro, și Alpha Bank. Palas Campus a fost primul proiect din România care a obținut un împrumut verde de la IFC, membră a Băncii Mondiale, iar dezvoltatorul lucrează acum cu aceeași instituție financiară pentru a crea o strategie net zero pentru portofoliul său. De asemenea, clădirea este prima din România care a fost supusă unui dublu proces de certificare verde sub standardele EDGE și LEED.

Ca parte a noii sale dezvoltări, Iulius a alocat finanțări de 4,5 milioane de euro în lucrări de extindere a infrastructurii din zonă și a investit alte 33 de milioane de euro într-o parcare subterană.

Clădirea de birouri este situată în apropierea ansamblului cu destinație mixtă Palas Iași. Investițiile combinate ale Iulius în Iași, care cuprind componente de retail și birouri, depășesc 500 de milioane de euro. În perioada următoare, Iulius plănuiește să investească aceeași sumă într-un proiect de regenerare urbană cu un proiect rezidențial în Cluj-Napoca pentru care are în lucru procedura de autorizare.

Articole similare

Ad