Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cu 13,9 milioane de UAT în 2022, porturile germane sunt încă sub nivelul din 2019

Germania este prima țară UE din punct de vedere al valorii exporturilor și una dintre puținele state comunitare cu o balanță comercială pozitivă. Deci controlul și buna desfășurare a comerțului mondial au importanță strategică pentru sănătatea sa economică.

Germania are două bazine maritime, la Marea Nordului și la Marea Baltică, deci sistemul său portuar joacă un rol central între Europa de Est și de Vest, precum și în relația cu Scandinavia, și dispune de cinci porturi importante.

Primul dintre ele și al treilea din Europa ca tonaj este Hamburg, la gura Elbei, care a înregistrat în 2022 un trafic de 103,4 Mt (cu 7,2% mai puțin decât în 2021), adică 37% din totalul porturilor germane. Îl urmează Bremerhaven, Wilhelmshaven (ambele pe coasta Mării Nordului, ca și Hamburg), Rostock și Lübeck (ambele la Marea Baltică, nu foarte active în transportul de containere).

În 2022 traficul total din porturile germane a scăzut cu 3,2% față de 2021, până la 279,1 Mt, așa cum reiese dintr-o analiză Upply, iar numărul containerelor manipulate a fost și el mai mic: 13,9 milioane de UAT în 2022, cu 6,3% mai puține decât în 2021, an în care își revenise și crescuse cu 5,8% față de 2020.

Porturile germane nu au revenit încă la nivelurile anterioare crizei (15,0 milioane de UAT în 2019), în special din cauza politicii Zero-Covid care a fost în vigoare pentru cea mai mare parte a lui 2022 în China, precum și a perturbărilor lanțurilor de aprovizionare și congestiilor portuare, observate în principal în Asia și Statele Unite. Germania este foarte expusă la acești factori datorită importanței celor două regiuni pentru comerțul său exterior: China a reprezentat 21,5% din traficul german de containere în 2022, urmată de SUA, cu 10,2%.

Articole similare

Ad