Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Deputații europeni au votat Legea Lanțului de aprovizionare al UE

Parlamentul European a votat ieri, 1 iunie, poziția sa față de legea Lanțului de aprivizionare a UE („EU Supply Chain Law“), cu 366 de voturi pentru, 225 împotrivă și 38 de abțineri. Statele membre se hotărâseră deja la sfârșitul anului trecut cu privire la proiectul de act normativ, care prevede responsabilizarea companiilor în legătură cu respectarea drepturilor omului de-a lungul lanțului de aprovizionare.

Astfel, odată cu acest vot referitor la EU Supply Chain Law (Directiva de due diligence în materie de durabilitate corporativă) în Parlamentul European, s-a realizat un pas înainte pentru afacerile globale sustenabile și a fost deschisă calea pentru continuarea procesului de vot asupra directivei.

Inițial, proiectul prezentat de Comisia Europeană la începutul lui 2022 urmărea ca legea Lanțului de aprovizionare să afecteze doar companiile cu peste 500 de angajați și cu o cifră de afaceri de peste 150 de milioane de euro. Prin intermediul acesteia au fost gândite reguli mai stricte pentru corporațiile care lucrează în sectoare în care riscul de exploatare și de degradare a mediului este mai mare, cum ar fi industria textilă, minerit sau agricultura.

Camera Germană de Industrie și Comerț (DIHK) a criticat că proiectul de lege nu are caracter practic, proporționalitate și securitate juridică.

„Legea Lanțului de aprovizionare împovărează companiile cu un risc de răspundere nou și incalculabil, întrucât se așteaptă ca acestea să efectueze verificări ce depășesc propriul domeniu de influență“, a declarat președintele DIHK, Peter Adrian. Lanțurile de aprovizionare constă adesea din câteva sute, uneori câteva mii de companii. De regulă, însă, doar furnizorul direct este cunoscut unei companii. Firmele mici și mijlocii ar fi practic „copleșite” de liniile directoare planificate.

Articole similare

Ad