Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Pentru unele firme românești, volumele de transport au tot scăzut din noiembrie 2022 până în primăvară

Firma mureșeană Blema Trans are 35 de camioane și 175 de semiremorci pentru care apelează la tracționiști și face transport intermodal, 70-80% fier și restul mărfuri generale, ajungând în Germania, Olanda, Belgia și Italia.

Dintre camioane, 25 sunt achitate, dar dintre semiremorci ies anul acesta 40 din leasing și altele urmează peste 2-3 ani. Cea mai recentă livrare de vehicule a avut loc în 2023, 75 de semiremorci pentru extinderea flotei comandate în 2022, „când lucrurile încă mergeau bine. Acum nu mai merg, însă plătiserăm deja avansul și nu mai puteam renunța la ele. Dar în 2023 nu mai facem investiții – deși am vrut inițial să mai cumpărăm 400 de semiremorci – ci așteptăm să vedem ce se mai întâmplă, când își revine piața “, declară directorul general al firmei, Marius Bleoca.

Volumul de transport și mai ales tarifele au început să scadă în cazul Blema Trans în noiembrie 2022, în aceeași măsură pe toate relațiile unde lucrează firma, și de atunci lucrurile au mers tot mai slab până în aprilie 2023. „În perioada Paștelui a fost chiar groaznic și nu cred că mai au unde să scadă.“ Astfel de probleme au apărut pe toate relațiile și nicio țară nu dă încă semne de revenire. Iar situația cea mai grea este, în opinia managerului Blema Trans, în Germania, care e motorul Europei și de care se leagă toate schimburile de mărfuri, din toate țările.

Articole similare

Ad