Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Sprinter si-a extins gama cu modelul de 5,5 t

Mercedes-Benz Sprinter si-a extins gama de modele cu versiunea de 5,5 t, care ofera o sarcina utila crescuta cu aproape jumatate de tona. In cei 21 de ani de istorie, Sprinter s-a comercializat in peste trei milioane de exemplare si chiar anul trecut s-a inregistrat un nou record de vanzari – 194.200 de unitati. Succesul produsului consta nu doar in performantele tehnice de exceptie, robustete si performanta, ci tocmai datorita faptului ca poate fi adaptat pentru orice tip de utilizare. Nu mai putin de jumatate din totalul vanzarilor de Sprinter sunt din categoria grea, iar dintre acestea din urma, intre 70 si 80% sunt carosate.
 

Gama largita Sprinter include acum vehicule a caror masa totala maxima autorizata se incadreaza intre 3 si 5,5 t. Sarcina utila maxima in cazul modelului panel van ajunge pana la valoarea record de 2,95 t, in timp ce la sasiul-cabina aceasta a crescut la 3,41 t. In acest fel, Sprinter ofera sarcina utila a unui camion usor, pastrand beneficiile unui van in ceea ce priveste dinamica trenului de rulare si pozitia soferului la bord.
In special pentru configuratiile sasiu-cabina, in varianta cu ampatament lung de 4.325 mm, vehiculul poate incarca marfuri de pana la 6.373 mm lungime si 2.488 mm latime, fiind in acelasi timp potrivit pentru a primi tot felul de suprastructuri voluminoase.
Odata cu introducerea Sprinter 5,5 t, Mercedes-Benz Vans a schimbat toata linia de propulsoare disponibila pentru vehiculele comercializate in Europa la Euro VI. Motoarele sunt disponibile deja de trei ani si beneficiaza de sistem eficient de control al emisiilor, care include tehnologie SCR si injectie cu AdBlue. Cel mai mic motor este OM 651, de 2,15 l si patru cilindri, care dezvolta 114 CP si are un cuplu motor maxim de 300 Nm, cu 20% mai mult decat predecesorul sau. Varianta intermediara ofera 143 CP si un cuplu de 330 Nm (+10% fata de versiunea similara anterioara), in timp ce varful de gama al propulsorului de patru cilindri dezvolta 163 CP (neschimbat). Pentru maximum de putere si cuplu ramane disponibil in oferta si motorul V6 CDI, de 190 CP, care are un cuplu motor maxim de 440 Nm.
Puterea este transmisa catre axa motoare prin intermediul cutiei de viteze ECO Gear, cu sase trepte. Optional, vehiculele pot fi configurate cu transmisia automata 7G-Tronic Plus, cu convertor de cuplu. Sprinter 5,5 t este configurat ca un vehicul rigid. Se pot alege combinatia van plus remorca, cu o masa totala maxim autorizata de 8 t (se impune montarea unui retarder), precum si varianta conversiei in tractor cu semiremorca, in acest caz greutatea totala a ansamblului fiind de 8,75 t (permisa la versiunile Sprinter 519 CDI, inclusiv pentru modelul de 5 t).
Vanzarile pentru noul model vor incepe in iunie a.c., concomitent pentru toate pietele.

Articole similare

Ad