Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Franta va restitui banii pe amenzile date pentru efectuarea pauzei de catre al doilea sofer in cabina, in timpul conducerii in echipaj

Autoritatile franceze au anuntat printr-o scrisoare oficiala adresata Uniunii Internationale a Transportatorilor Rutieri (IRU) ca nu mai interzic efectuarea pauzei de catre cel de-al doilea sofer la bordul vehiculului in timpul conducerii in echipaj si vor respecta instructiunile agreate la nivelul Comisiei Europene. Mai mult, au declarat ca vor restitui banii pe amenzile aplicate deja in acest caz, se arata intr-un comunicat UNTRR.
 

Operatorii de transport si asociatiile patronale au facut lobby puternic la Comisia Europeana, dupa ce, din martie a.c., autoritatile franceze au inceput sa aplice amenzi de mii de euro pentru cel de-al doilea sofer din echipaj care isi efectua pauza in cabina, pe motiv ca s-ar incalca articolul 34, alineatul 5 din Regulamentul 165/2014. Masura era mai mult decat abuziva, in conditiile in care Nota de orientare nr. 2 a CE indica faptul ca „Atunci cand un al doilea membru al echipajului aflat la bordul vehiculului pentru a-l putea conduce, in caz de necesitate, este asezat langa conducatorul auto si nu este implicat activ asistand conducatorul auto, o perioada de 45 de minute din «perioada de disponibilitate» a acelui membru al echipajului poate fi considerata «pauza»”.

Articole similare

Ad