Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

„Numai camioanele la care se munceste serios ar trebui inscrise in concursuri!“

Sebastian Apetrei, castigatorul trofeului pentru „Cel mai frumos camion“ la editia din acest an a T-Festival – cu un MAN rosu personalizat cu o imagine a domnitorului Stefan cel Mare, dar si nu numeroase alte detalii de efect atat la interior, cat si la exterior – a declarat ca se astepta sa castige, dar are si o nemultumire legata de aceasta competitie. „Mi-as fi dorit ca la T-Festival sa concureze firmele doar din pasiune. Or, unii participanti asa au cumparat masinile respective, nu le-au mai facut nimic.
 

Mi-ar placea ca la inscriere sa se tina cont de ce a lucrat fiecare la acel camion, de ce a adus in plus fata de fabricant, deoarece unele camioane din concurs erau chiar simple, nu aveau nimic deosebit, in timp ce pentru altele s-a pus suflet. Eu am fotografii cu toate etapele de pregatire si cand le arat oamenilor nu le vine sa creada de unde am pornit si unde am ajuns cu masina. In plus, la unele camioane era frumos interiorul, la altele, exteriorul, dar eu am incercat sa fie si una, si alta. Mie imi place sa lucrez mult cu nichel, dar folosesc si vopsele si tuning, Deci ma asteptam sa castig.“
Pet-Trans, firma condusa de Sebastian Apetrei, a participat si in 2015 la T-Festival in competitia celor mai frumoase camioane, tot cu un MAN, si in prezent are in lucru un Mercedes-Benz si un Volvo, ambele Euro 6, care poate vor fi inscrise in concursuri in anii urmatori. Dar si castigatorul urma, chiar dupa concurs, sa mai sufere anumite modificari, pentru care nu a fost timp pana la T-Festival. „Imi place sa tunez mereu alt camion, si fanilor nostri le place, si clientilor. Sunt in continuare foarte pasionat de camioane si de transport, desi este o perioada proasta si din punct de vedere al volumelor, si al profitabilitatii.“

Articole similare

Ad