Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Salariu minim si in Austria, de la 1 ianuarie 2017

Legea privind salariul minim si controlul dumping-ului social (LSD-BG) a intrat in vigoare in Austria de la 1 ianuarie 2017 si reglementeaza aplicarea directivei europene privind postarea lucratorilor UE in aceasta tara, inclusiv pe segmentul transportului rutier, cu obligativitatea completarii formularului ZKO 3. Desi din lecturarea normelor in limba engleza de pe site-ul Ministerului Muncii din Austria nu reiese foarte clar care sunt situatiile in care se aplica salariul minim in sectorul transporturilor, toate asociatiile de transport din diferite state UE care si-au explimat un punct de vedere pe acest subiect indica faptul ca salariul minim trebuie respectat pentru toate situatiile de transport international si operatiuni de cabotaj, fiind exceptat doar tranzitul.
 

Potrivit legii austriece, carausii care fac curse regulate din si spre Austria, pe baza unui contract cu un expeditor sau cu un intermediar austriac, trebuie sa notifice Serviciul central de coordonare (ZKO). Soferii trebuie sa aiba documentele de notificare la bordul vehiculului incepand inca de la intrarea pe teritoriul Austriei (la punctele de trecere a frontierei), respectiv sa le puna pe loc la dispozitia autoritatilor la momentul controlului. In acest caz, vehiculul este considerat a fi locatia de desfasurare a activitatii. In plus, acestia trebuie sa aiba asupra lor si documentele salariale care stau la baza stabilirii remuneratiei cuvenite.
Lucratorii detasati in Austria au dreptul la remuneratie conform contractului colectiv de munca din Austria sau in angajamentul colectiv pentru transferul angajatilor. Nivelul salariului minim nu este stabilit prin lege, ci este rezultatul contractului colectiv pe ramura. Salariul minim este intre 8,49 si 10,5 euro/ora
In legea austriaca privind detasarea nu se fac precizari speciale referitoare la diurna, insa asociatiile patronale romanesti se asteapta ca pozitia sa fie similara cu cea a autoritatilor germane, care accepta ca o parte din diurna sa constituie dovada a achitarii salariului minim.
Pe de alta parte, asociatia maghiara MKFE si-a anuntat membrii ca diurna sau alte suplimente finaniciare dedicate pentru masa sau cazare nu vor fi luate in calculul salariului minim in Austria. Sugestia lor pentru transportatorii din Ungaria este ca pe langa contractului de munca obisnuit, soferii sa primeasca o anexa prin care sa se stipuleze un „supliment de salariu pentru Austria“, in completarea salariului curent, special pentru numarul de ore lucrate in aceasta tara.
O reglementare similara a intrat in vigoare si in Italia, tot de la 1 ianuarie 2017, numai ca momentan se aplica doar operatiunilor de cabotaj.

Articole similare

Ad