Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un rezultat nu atat de slab pe cat se pare pentru Romania dupa reuniunea ministrilor muncii

Deoarece Gala Tranzit s-a desfasurat la numai cateva zile de la intalnirea ministrilor muncii din tarile membre UE – in care, reamintim, s-a ajuns la un acord cu privire la modificarea Directivei cadru a Detasarii, iar Romania a votat diferit de celelalte state estice – Marius Alban, reprezentant al Directiei de Transporturi Rutiere Internationale din cadrul Ministerului Transporturilor, a aratat ca, desi forma la care s-a ajuns nu este cea mai buna pentru tara noastra – la o forma mult mai buna nici nu erau sanse foarte mari sa se ajunga, deoarece nu a existat o minoritate de blocaj la nivelul statelor est-europene – nu este totusi nici cea mai rea. Asta pentru ca nu s-a ajuns nici la varianta propusa de vestici, in frunte cu Germania si Franta, adica la aplicarea imediata a prevederilor Directivei detasarii in transporturi, fara elaborarea normelor speciale din Pachetul Rutier, ceea ce lasa tara noastra fara marja de negociere.
 

Ce s-a obtinut deocamdata este faptul ca pentru transporturi vor exista norme speciale, date prin pachetul Rutier, si ca modificarile la Directiva cadru a detasarii nu vor intra in vigoare pana la aparitia acestora norme speciale. Si s-a obtinut o perioada de trei ani pentru transpunerea directivei – desi vesticii au propus cel mult doi ani – plus inca un an de tranzitie pentru aplicarea modificarilor.
„Iar noi vom sustine in continuare varianta noastra, excluderea transporturilor din domeniul de aplicare a acestei Directive, pentru ca urmeaza in decembrie negocierile din Parlamentul European. Si vom putea negocia, in cadrul discutiilor pe marginea Pachetului Rutier, toate normele speciale legate de detasare, mai ales pe cele legate de calculul zilelor de detasare, care, in forma propusa de Comisia Europeana, nu ne avantajeaza, si vom face tot posibilul sa nu se pastreze asa.“
Marius Alban mai arata ca pozitia atat de contestata a ministrului muncii din Romania a tinut cont de faptul ca Directiva detasarii nu vizeaza doar transporturile, si a trebuit sa se ia in calcul si interesele din alte sectoare, astfel ca un punct important pentru tara noastra a fost sa nu se ajunga la varianta in care detasarea maxima de lunga durata sa fie de 12 luni, cum ar fi vrut statele vestice, ci de 18 luni.
Celelalte prevederi insa – cabotajul, pauza de 45 de ore in cabina, intoarcerea acasa o data la trei saptamani, extinderea domeniului de aplicare a reglementarii si la transportul cu vehicule de pana la 3,5 t – sunt in diverse faze de negociere, „astfel ca nu putem da detalii despre pozitia Romaniei. Insa e clar ca vom avea nevoie de sprijinul unor state mai mari, de preferat Spania si Portugalia, care au probleme similare si care in discutiile de pana acum si-au manifestat deschiderea fata de propunerile noastre. Si speram ca se vor gasi niste solutii echilibrate“, a concluzionat reprezentantul MT.

Articole similare

Ad