Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Rezultate foarte bune pentru Daimler Buses in ultimul an

Hartmut Schick, seful Daimler Buses, a prezentat cu ocazia intalnirii anuale cu presa nu doar noul autobuz Citaro electric, ci si rezultatele financiare si de vanzari din ultimul an, subliniind faptul ca pietele principale ale producatorului german au avut o evolutie foarte diferita intre ele in ultimul an. Argentina si Brazilia au crescut semnificativ (aceasta din urma chiar cu 46%), Asia cu 33%, Europa a fost stabila la cel mai inalt nivel de pana acum, Mexic a scazut usor, dar pe de alta parte Turcia a fost in continuare o piata dificila si a scazut semnificativ, si la fel si India.
 

Daimler a reusit sa isi mentina pozitia de lider pe pietele sale principale, avand o cota de 28,4% in Europa (de doua ori mai mult decat compania clasata pe locul al doilea), de peste 50% in Brazilia si de 65,5% in Argentina.
Compania a vandut in total in ultimul an 28.700 de unitati, cu 9% mai multe decat in 2016, in special datorita cresterii din America Latina, incasarile au crescut si ele cu 4%, pana la 4,4 miliarde de euro, iar profitul operational, de 243 de milioane de euro in ciuda efectelor negative ale variatiilor de curs valutar, a fost aproape la nivelul din 2016, care reprezinta maximul sau istoric.
Hartmut Schick a declarat ca Daimler Bus nu este doar cel mai mare producator de autobuze din lume, ci si cel mai profitabil, „si asta in ciuda faptului – sau poate tocmai de aceea – ca suntem singurul care continua sa fabrice autobuze urbane si autocare turistice in Germania“.

Articole similare

Ad