Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

ITM primeste cele mai multe solicitari de control din Belgia, Franta si Italia

Prezent la Expo Tranzit, inspectorul de munca la directia de Control Relatii de Munca din cadrul ITM Florin Cosma a dialogat timp de peste doua ore cu managerii de transport interesati de noile prevederi din legislatia noastra, de stadiul negocierilor pe marginea diverselor reglementari ce vor fi introduse in UE sau pur si simplu de un punct de vedere autorizat in legatura cu o anume situatie cu care s-au confruntat.
Florin Cosma a aratat ca in prezent se pun bazele autoritatii europene in domeniul muncii, si de aceea ITM este conectata la o platforma online si are rol de birou de legatura care furnizeaza informatiile solicitate de autoritatile de control din alte state si care controleaza firmele romanesti indicate de acestea din urma, fara a putea refuza cererea lor.
 

Decebal Popescu, CEO Cartrans Preda, a vrut sa afle cate solicitari a primit ITM de la autoritatile din strainatate pentru a controla companii inmatriculate in Romania, mai ales pe cele suspicionate a fi „letter-box“, si ce s-a intamplat in urma acestor controale, iar inspectorul a declarat ca in 2017 au fost, pentru toate domeniile de activitate ce implica detasare transnationala, peste 300 de cereri din partea Belgiei, peste 200 din partea Frantei si circa 100 din partea Italiei – tarile care au transmis cele mai multe solicitari.
Managerul Cartrans a tinut sa precizeze ca a pus intrebarea pentru ca firmele straine vin in Romania cu sucursale pentru a avea conditii fiscale mai avantajoase decat in tara si pe de alta parte ii acuza pe transportatorii estici de dumping. „Deci unde e corectitudinea lor in abordare?“
Florin Cosma a precizat faptul ca inspectorii ITM nu au cum sa stie care firme au acest „statut“ si ca, analizandu-se situatia in cadrul intalnirilor cu omologi din alte state, s-a ajuns la concluzia ca verificarile ar trebui facute de institutiile care dau autorizatia. „Noi avem atributul de a verifica raportul de munca, dar din pacate nu-l cunoastem, nu avem de unde sa stim ca la o anumita locatie se afla un angajator. Insa daca ne informati in legatura cu asta ii putem controla. Vesticii acuza transportatorii estici de dumping pentru ca nu au baza operationala si echipamentul tehnic pe teritoriul statului unde activeaza, deci tot din acest punct de vedere ar trebui sa-i verificam noi.“

Articole similare

Ad