Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Italia vine cu precizari privind acordarea si plata sanctiunilor care vizeaza efectuarea pauzei de 45 h in cabina

La inceputul lunii semnalam ca Ministerul de Interne al Italiei a semnat, la 30 aprilie, hotararea potrivit careia efectuarea repausului de 45 h in cabina este o abatere foarte grava, sanctionata cu amenzi cuprinse intre 425 de euro si 1.701 euro, implicand si retragerea documentelor pana la efectuarea repausului saptamanal in conditii corespunzatoare. Mai mult, cuantumul poate creste cu o treime atunci cand incalcarea este comisa dupa ora 22.00 si inainte de ora 7.00. Pe de alta parte, exista si posibilitatea reducerii pedepsei cu 30% prin efectuarea platii pe loc.
 

Desi la modul general se considera ca exista o raspundere comuna, in realitate sanctiunea este adresata exclusiv soferului. Insa si societatea poate fi vizata de o alta penalizare, cuprinsa intre 327 si 1.305 euro, pentru fiecare angajat care a incalcat legea. Insa aceasta sanctiune aditionala, mai ales in cazurile mai putin grave, poate fi eludata de catre companie, demonstrand ca a instruit suficient angajatii.
Un recurs insa, cel putin din punct de vedere logic, pare complicat de castigat, pentru ca, pe de o parte nu este precizat niciunde ca societatea este obligata sa rezerve o locatie in care soferul ar putea petrece pauza de 45 de ore in afara cabinei, iar pe de alta, compania ar trebui sa ii ofere un orar al angajamentelor si, prin urmare, o acoperire "legala" a acestei pauze.
In ceea ce priveste momentul incalcarii, in Italia – spre deosebire de Anglia, Franta sau Belgia – sanctiunea poate fi acordata doar in momentul flagrantului, nu intr-un control ulterior pe sosea sau in companie. Ca urmare, pentru a putea aplica amenda, agentul de control trebuie sa constate doua aspecte:
– pe baza controlului tahografului trebuie aflat ce fel de odihna a facut soferul saptamana precedenta – daca aceasta a fost cea regulata, actuala ar putea fi redusa si, prin urmare, nu ar putea fi amendata. In caz contrar, daca cele din saptamanile actuale au fost reduse, nu exista nici o indoiala ca soferul efectueaza o pauza de 45 h si, fiind gasit in cabina, va fi sanctionat;
– trebuie verificat momentul in care are obligatia de a incepe pauza, dupa sase perioade de 24 de ore in timpul saptamanii. De exemplu, daca un sofer a plecat la ora 22 duminica, va trebui sa inceapa pauza la ora 22, sambata. Pentru a fi sigura ca gaseste soferii in momentul de odihna obligatorie, politia va efectua controale in esenta duminica. In alte momente acestea s-ar putea dovedi inutile.

Articole similare

Ad