Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Raben Group a deschis un sediu nou in Cehia

La 10 ani de la intrarea companiei pe piata din Cehia, Raben Group a inaugurat un sediu nou in localitatea Nupaky, langa Praga. Centrul logistic are o suprafata de peste 27.000 m2, fiind una dintre cele mai moderne cladiri din sectorul de logistica ceh.
Noul sediu este dotat cu facilitati de depozitare moderne, cu o suprafata de peste 20.000 m2, dintre care 4.700 m2 ofera posibilitatea unui regim de depozitare la temperatura controlata a produselor alimentare proaspete, de la 2 la 6 °C si de la 16 la 18 °C. Depozitele sunt echipate cu un sistem de iluminat economic, pe baza de LED, un sistem inteligent HVAC si un sistem de stropire conform standardelor NFPA. Acestea sunt conectate la un depozit independent de tip cross-docking, o zona de transbordare unde marfurile sunt descarcate, sortate si incarcate, din nou, pentru distributie. Complexul cuprinde si birouri noi, dotate cu echipamente moderne, cu o suprafata de peste 650 m2, precum si o parcare proprie, de 4.830 m2.
 

Centrul logistic se afla intr-o locatie strategica, la CTPark Prague East, care are acces direct la autostrada D1. In plus, incinta parcului include si o statie de alimentare, un service auto si o spalatorie de camioane, un restaurant si o noua statie de autobuz cu conexiune directa cu Praga.
In jurul depozitului exista 20.000 m2 de spatiu verde, unde cresc aproximativ 500 de copaci si 8.000 de arbusti. Dezvoltatorul a construit un parapet natural ca bariera de sunet, care poate fi folosit de copiii care se dau cu sania pe timp de iarna. Exista si un estuar serpuit unde publicul se poate relaxa vara.
Lucrarile de constructie au durat mai putin de un an datorita echipei de ingineri si arhitecti experimentati si a cooperarii bune dintre Raben Group si dezvoltatorul CTP. „Complexul CTPark Prague East are o locatie strategica, iar Raben capata si avantajul transportului rapid, un element important pentru companiile de logistica, prin accesibilitatea complexului fata de Praga (20 km), aeroport (35 km), Dresden (170 km) si Brno (187 km) si prin calitatea ridicata a acestei solutii dezvoltate special pentru companie”, a spus Remon Vos, CEO al CTP.
Raben Logistics Cehia, infiintata in anul 2008, include 9 depozite localizate in localitati diferite din Cehia, cu o capacitate de depozitare de peste 85.000 m2. Compania are peste 600 de angajati si ofera o gama larga de servicii complexe si personalizate care includ logistica de contract, transport rutier domestic si international, de tip FTL/LTL, transport in regim de grupaj, servicii de logistica a produselor alimentare, transport maritim si aerian si solutii LLP.

Articole similare

Ad