Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

PSA lanseaza trei modele noi la IAA Hanovra

Lider incontestabil in domeniul vehiculelor comerciale usoare, grupul PSA continua sa-si mentina avansul, atacand in forta piata vanurilor de mici dimensiuni prin lansarea a trei modele noi. Este vorba de a treia generatie a Peugeot Partner si Citroen Berlingo, alaturi de noul Opel Combo, ajuns deja la a cincea generatie, rezultatul unei colaborari pre-agreata cu General Motors inainte ca PSA sa cumpere marcile Opel si Vauxhall.
 

Vanzarile de vehicule comerciale usoare Peugeot-Citroen domina topul european pe primele patru luni din 2018, cu 21.6% din piata totala, in timp ce competitorii Renault si Ford se afla la egalitate, pe locul al doilea, fiecare cu cate 16%, scrie Fleet Transport, in editia sa electronica. Defalcat, piata de van-uri compacte este dominata de grupul PSA cu 35% din vanzari, urmat de Renault, cu 19.7% si de Ford, cu 14.3%. In segmentul LCV-urilor medii Ford conduce topul, avand o cota de 20.7% din piata, pe locul al doilea situandu-se Volkswagen Vehicule Comerciale cu 19.4%, podiumul fiind completat de vehiculele Peugeot-Citroen, cu 18.4%. Vanzarile din sectorul van-urilor mari sunt propulsate de grupul PSA cu 17.5%, Fiat Professional ocupa al doilea loc cu 15.5%, in timp ce Ford se multumeste cu pozitia a treia, avand o cota de 15%. Daca este sa adaugam si vanzarile de Opel/Vauxhall, tabloul de ansamblu se schimba, grupul PSA fiind lider in toate cele trei segmente: 25.6% in piata totala, 37.7% in segmentul van-urilor compacte, 26.2% in cel al vehiculelor de dimensiuni medii si 20.3% in cel al van-urilor mari.
Cele trei modele de vehicule comerciale Peugeot, Citroen, Opel si Vauxhall vor fi prezentate oficial in cadrul IAA Hanovra din septembrie. Noul cargo van, cu nume de cod K9, va fi produs in variantele Panel Van si Crew Cab, in doua versiuni de ampatament, scurt si lung, renuntandu-se la varianta de Sasiu/Cabina, din cauza cererii reduse.

Articole similare

Ad