Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Si capacitatea de transport, si preturile sunt in crestere fata de 2017

Potrivit Transport Market Monitor, capacitatea de transport a crescut cu aproape 16% in trimestrul al treilea al anului fata de precedentul. In aceasta situatie, tarifele de transport au fost reduse cu 2,8%, desi ancheta efectuata de Transporeon cu mai multe firme de transport releva ca acestea nu vor renunta la cresterea de pret pe care au castigat-o in trecut.
 

Comparand T3 2018 cu acelasi interval din 2017 – toamna trecuta fiind intr-o situatie extrem de critica din punct de vedere al disponibilitatii camioanelor – pe piata se constata o capacitate de transport cu peste 20% mai mare. Cu toate acestea, s-a inregistrat si o crestere de 3% a pretului (transportatorii prevazusera o crestere a pretului de 3-5%).
Reprezentantii bursei de transport din Cehia constata ca piata de transport la nivel european este extrem de volatila, astfel ca „atat capacitatea, cat si pretul, ating valori extreme. Astfel, in trei din patru trimestre preturile de transport sunt la nivel foarte ridicat.”
Desi capacitatea de transport pare sa se fi recuperat dupa lunile de vara in care multi soferi s-au aflat in concediu de odihna, din septembrie scade din nou, ca urmare a inceperii sezonului de Craciun. Totusi, ca urmare a cresterii parcurilor de camioane la nivel european, expertii Transporeon considera ca producatorii si retailerii europeni nu se vor mai confrunta cu problemele mari de capacitate pe care le-au experimentat in toamna anului trecut.
Preturile au crescut de asemenea notabil in septembrie 2018 (+9,2%), comparativ cu august a.c., si cu doar 1,2%, comparativ cu septembrie 2017, ca urmare a cresterii pretului la combustibil, a cresterii taxelor de drum pe Germania si a scaderii capacitatii de transport in special in august.
Daca analizam evolutia pe tot anul, observam ca in fiecare luna a lui 2018 pretul a fost peste cel de anul trecut, iar transportatorii incearca in continuare sa obtina preturi tot mai mari de la clienti.
In ceea ce priveste capacitatea, aceasta a evoluat mai lin, aproximativ similar ca anul trecut, dar din mai 2018 se observa o supracapacitate in fiecare luna, comparativ cu anul trecut. Am avut capacitate mai mare in vara, apoi aceasta a scazut putin in septembrie, dar per total observam mai multa capacitate pe piata din mai multe motive: declin economic (insa deja se observa o revenire) si cresterea flotelor transportatorilor, acestia cumparand mai multe vehicule grele.

Articole similare

Ad