Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

S-a dublat numarul cazurilor de consum de alcool si droguri in randul soferilor profesionisti

In perioada 19-24 februarie, a avut loc o operatiune control la nivel european initiata de TISPOL, siguranta marfurilor si a calatorilor fiind esentiala pentru operatiunea care a implicat controale coordonate de politie in 29 de tari participante.
Din rezultatele primite din 20 de tari, reiese ca au fost verificate 103.515 camioane si 18.047 de autobuze. Au fost depistate peste 33.000 de nereguli (camioane: 30 014, autobuze: 3 371), din care 2.092 de cazuri in care unui vehicul i s-a interzis sa mai calatoreasca din cauza starii sale care ii punea in pericol pe ceilalti participanti la trafic (2.046 camioane si 46 de autobuze).

In medie, au fost constatate incalcari sau defectiuni la 29% din camioane si la 18% dintre autobuze. Majoritatea infractiunilor au fost constatate in domeniile reglementarilor impuse conducatorilor auto: 8.203 soferi de camioane si 208 soferi de autobuz au incalcat reglementarile AETR. De asemenea, au existat 3.413 de cazuri in care tahografele nu au fost gestionate corespunzator, iar manipularea tahografelor digitale a fost detectata in 370 de cazuri.
De asemenea, in randul soferilor au fost detectate 212 infractiuni privind consumul de alcool si 86 de infractiuni privind consumul de droguri, cifre aproape duble fata de controalele din urma cu 12 luni, in februarie 2018 (115 infractiuni in intreaga Europa, din care 80 de alcool si 35 de droguri).
In 7.857 de cazuri, conditia tehnica, precum si asigurarea incarcaturii, au fost incorecte, iar in 1.801 de cazuri a fost atat de grava, incat camionul nu a mai fost lasat sa plece in cursa.
Desi infractiunile din sectorul marfurilor periculoase par putine la prima vedere (sub 3%), au existat 703 infractiuni (o crestere cu 240 – sau 51% – fata de aceeasi perioada a anului precedent).
In ceea ce priveste infractiunile depistate in transportul de calatori, cele mai frecvente incalcari au vizat lipsa documentelor (58), neimpunerea centurilor de siguranta (22), viteza excesiva (18) si defectiunile tehnice (8). De asemenea, 208 soferi au depasit timpul legal de conducere.
„In special in domeniul transportului de persoane, pasagerii trebuie sa se poata baza pe faptul ca vehiculele sunt in stare tehnica perfecta, iar soferii nu sunt obositi“, a spus Volker Orben, membru al Comitetului Executiv al TISPOL.
Urmatoarea operatiune TISPOL va avea loc intre 1 si 7 aprilie, cu accent pe viteza.

Articole similare

Ad