Ad van Wijk, actionarul majoritar al Logistic E van Wijk, a impartasit participantilor la o conferinta de-a noastra din acest an un banc despre un concurs de stors lamai, in care un individ sfrijit reuseste sa mai stoarca o picatura dintr-o lamaie deja „epuizata” de cativa cetateni cu muschi á la Arnold Schwarzenegger. Raspunsul la intrebarea „cine credeti ca era subtirelul care s-a dovedit ca a reusit sa mai scoata o picatura din lamaia deja stoarsa de cei mai puternici oameni?” era, in varianta lui Ad van Wijk, omul de la Fisc. Insa, daca ar fi sa ne luam dupa operatorii de logistica cu care am stat de vorba in ultima perioada, beneficiarii de servicii logistice l-ar putea concura cu succes pe temutul inspector fiscal.

Diferenta este cadrul in care are loc „storsul lamaii”, care este „tender”-ul.
Astfel, dupa ce se obisnuiesc cu cate o optimizare de cost si inca una si inca una… – cu ajutorul inteligentei, eforturilor si investitiilor facute de operatorii de logistica – clientii se uita in urma, calculeaza procente de eficientizare si marje de profit daca ar mai reusi si anul asta inca o optimizare. Si atunci, daca operatorul de logistica spune ca este la capatul puterii si nu mai are solutii pentru reduceri importante de cost, clientul scoate din maneca tehnica santajului sau, mai frumos spus, cea a „licitatiei”, caci organizarea de licitatii la fiecare 12 luni nu are nicio legatura cu insatisfactia fata de actualul furnizor de logistica sau transport sau cu dorinta de a descoperi solutii noi de optimizare, ci are de-a face cu a reduce costul proceselor logistice.
In urma cu cativa ani ne-am fi gandit ca schimbarea unui furnizor care si-a dovedit eficienta in mai multe randuri si in care ajungi sa capeti incredere nu e floare la ureche. Un astfel de proces ar fi insemnat pentru beneficiar alocarea de resurse importante pentru pregatirea licitatiei, efectuarea unei analize de piata pentru descoperirea celor mai performanti candidati pentru serviciul scos la licitatie, discutii cu fiecare pentru expunerea de motive si oferirea de informatii necesare candidatului pentru a-si construi oferta, analiza ofertelor si chiar asumarea unui risc pentru inceperea unor noi colaborari.
Procesul obisnuit al desfasurarii licitatiilor s-a schimbat, insa, cu timpul. Acum „tender”-ul presupune doar colectarea de oferte. Fara a da explicatii despre ce se doreste si cum se desfasoara procesele pentru a face o oferta in cunostinta de cauza. Din acest „mic” detaliu se vede clar ca interesul beneficiarilor nu este altul decat cel de a obtine cotatii. Ca sunt mai mult sau mai putin pe langa subiect nu mai conteaza. Important este sa se colecteze cat mai multe oferte pentru ca, in cazul in care nu iese bine colaborarea cu cel mai ieftin ales, sa existe date si ceva informatii despre altii care ar putea sa-i ia locul.
Abordarea neprofesionista a cautarii „pretului”, fara a pierde insa din vedere calitatea, deoarece tot ce s-a obtinut de la ultimul furnizor de logistica in termeni de calitate a serviciului se mentine si in contractul noului-venit, are beneficii pe termen scurt, deoarece fiecare reducere de cost aduce marje de profit bine primite de actionari si managementul companiei. Pe termen lung, insa, niciodata nu se stie cand „cel mai ieftin logistician” gasit la licitatie „crapa”, tocmai ca urmare a fortarii limitelor de rentabilitate de catre beneficiari.
Numai ca acestia din urma isi fac calculele si cred ca ce-ar putea pierde ca urmare a unui eventual faliment al furnizorului sau al unui accident nefericit cu marfurile sale se acopera din economiile facute prin reducerile de pret obtinute in urma licitatiilor. Ramane de vazut pana cand.