Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Sectoarele de FMCG si retail conduc tranzitia Romaniei spre economia circulara

Potrivit CHEP Romania, subsidiara grupului Brambles, peste 300 de companii din sectoarele autohtone de Retail si FMCG si-au scazut costurile si amprenta de carbon prin inchirierea de paleti reutilizabili, pentru a-si transporta si promova produsele in-store.
Procesul de tranzitie de la modelul economic liniar (productie-consum-deseu) la cel circular (productie-reconditionare-reutilizare) este sustinut de o serie de factori, precum cresterea nivelului de competitivitate, conformarea la obligatiile legislative de mediu si presiunile din partea consumatorilor constienti.

CHEP este pionier al logisticii circulare prin modelul de servicii in care echipamentele de transport sunt folosite in comun si reutilizate pe tot lantul de distributie. Ca expert in acest sector, CHEP a contribuit, la solicitarea Comisiei Europene, alaturi de alte organizatii, la elaborarea noii Directive pentru ambalaje si deseuri de ambalaje (Directiva UE 2018/852 din 30 mai 2018). „In contextul legislativ actual, care reflecta problemele de mediu, este tot mai evident ca managementul deseurilor, cantitatea de emisii si consumul de lemn au implicatii importante pentru sectoarele din Retail si FMCG. In ultimul an, cresterea numarului de companii interesate sa obtina maximum de eficienta financiara si in privinta indicatorilor de mediu s-a accentuat vizibil. Fiecare companie a determinat, la randul sau, crearea unui ecosistem circular pornind din propriul supply chain, promovand conceptele de inchiriere, reutilizare si colaborare catre partenerii sai comerciali. Interesul pentru solutii tipice economiei circulare e o tendinta care se va mentine si in anii urmatori“, a declarat Gabriel Ivan, Country General Manager CHEP Romania.
Legislatia in vigoare mentine orientarea companiilor in directia adoptarii de practici sustenabile in lantul de distributie. Obiectivul global de valorificare a deseurilor de ambalaje se va mentine la nivelul de 60%, iar tinta de reciclare pentru lemn, la 15%, in perioada 2019-2022 inclusiv, urmand sa creasca progresiv in viitor. Totodata, operatorii economici cu peste 500 de angajati trebuie sa demonstreze cresteri anuale in performanta indicatorilor de mediu, avand in vedere obligativitatea raportarii non-financiare.
Ca urmare a cresterii interesului pentru solutiile de logistica circulara bazate pe inchirierea de paleti reutilizabili, CHEP Romania a inregistrat venituri de 17,5 milioane EUR (peste 80 milioane lei), reprezentand o crestere anuala de 30% la 30 iunie 2019. Cel mai dinamic sector din punctul de vedere al cererii de servicii de inchiriere paleti este in continuare cel de bauturi, o cerere semnificativa venind, de asemenea, din sectoarele produselor de curatenie si igiena personala, respectiv de ulei vegetal imbuteliat.
In ultimul an fiscal raportat, clientii locali ai furnizorului de servicii logistice au economisit cumulat in supply chain aproximativ 5800 m3 de lemn, 6.700 de tone de emisii de CO2 si 550 de tone de deseuri.
Compania deserveste piata nationala de Retail si FMCG prin doua centre de servicii situate in Ploiesti si Timisoara.
 

Articole similare

Ad