Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Pachetul Mobilitate 1 ar putea fi negociat in presedintia Croatiei

Pentru moment atat Parlamentul European (PE), cat si Consiliul Europei (CE) isi pastreaza pozitia in privinta Pachetului Mobilitate 1, ceea ce inseamna ca este putin probabil sa se ajunga la un acord in ultimul trilog, programat la finalul lunii septembrie, pe presedintia Finlandei, dupa cum considera Marian-Jean Marinescu, coordonatorul grupului PPE din Comisia TRAN.

Acelasi lucru l-a explicat si Marius Alban, Directorul Directiei Transporturi Internationale din cadrul Ministerului Transporturilor, in cadrul Galei Tranzit editia a X-a, care a avut loc la Cluj la inceputul lunii noiembrie. Doua dintre cele trei triloguri au avut loc deja, fara ca cele doua parti implicat sa finalizeze ceva concret, ceea ce inseamna ca pe 25-27 noiembrie, se vor discuta toate aspectele sensibile. „Deci daca nu se va inchide atunci, probabil se va prelungi negocierea in perioada Presedintiei Croate. Din perspectiva noastra, avand in vedere complexitatea Pachetului, este greu de crezut, indiferent de presiuni, ca se vor inchide cele trei dosare Presedintia Finlandei. Noi incercam sa il amanam pentru urmatoarea presedintie si speram ca noua Comisie va fi un factor de echilibru in aceste negocieri“, a declarat Marius Alban.
Contactat telefonic, de aceeasi parere este si europarlamentarul Marian-Jean Marinescu, care nu crede ca anul acesta se mai poate schimba ceva, desi nu exista o certitudine in aceasta privinta, mai ales ca luna decembrie, cel putin trei saptamani din ea, este o luna cu activitate la Bruxelles si Strasbourg. „Pentru moment atat Parlamentul, cat si Consiliul isi pastreaza pozitia, nu s-a schimbat nimic. Fiecare dintre institutii are in aceste dosare un numar de prioritati, puncte la care nu vrea sa renunte. Urmeaza cel de-al treilea TRILOG, care va avea loc la Strasbourg intre 25 si 27 noiembrie. Conform calendarului, ar fi ultima intalnire, dar se mai poate programa una in Decembrie, depinde de ce se decide in noiembrie. Putin probabil ca se va ajunge la un acord insa pe mandatul Finlandei“, a explicat Marinescu.

Daca in PE stim cum s-au miscat lucrurile, in fata reprezentantilor companiilor de transport, Marius Alban a exemplificat cateva dintre prevederile cuprinse in cele trei dosare, pe care specialistii din Ministerul Transporturilor le doresc a fi stabilite mai clar pentru a reduce sarcinile administrative si financiare atat pentru operatorii de transport, cat si pentru autoritatile de control. „Am identificat in Pachet anumite prevederi care, odata clarificate cu PE, sa permita ca, soferul sa aiba cat mai putine documente la bord, controlul sa fie efectuat in special la sediu (pentru a reduce timpii de asteptare in trafic), o eficienta mai mare pe registrul electronic al operatorilor de transport si sistemul privind piata interna IMI, pentru ca autoritatile de control sa consulte in timp real datele si sa nu mai fie nevoie soferul sa astepte doua-trei ore in trafic sa i se verifice toate documentele.“ Oficialul roman a mai spus autoritatile romane adopta o pozitie similara cu alte cinci state membre, pentru a maximiza sansele pentru compromisuri. „Suntem sase state – Polonia, Romania, Bulgaria, Ungaria, Lituania, Letonia – si incercam sa mai convingem si alte tari (n.r. – Spania, Portugalia). Identificam acele puncte unde PE arata o mai mare flexibilitate fata de ce s-a obtinut la Consiliu, din pacate pentru noi sunt doar cateva. In rest, incercam sa obtinem cat mai mult plecand de la abordarea generala de anul trecut din decembrie“, a mai declarat Alban.

Mai multe amanunte in filmuletul VIDEO de mai jos.

Articole similare

Ad