Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

2019 a fost pentru Mercedes-Benz in Romania anul cu cele mai diversificate vanzari

2019 a fost pentru Mercedes-Benz Romania (liderul pietei locale de camioane grele) cel mai bun an de dupa criza economica, depasind 2016, cand insa si inmatricularile totale au fost foarte bune, de circa 9.200 de unitati. Rezultatul se datoreaza in special noului camion Actros 5, din care, in cinci luni de vanzari, se livrasera deja circa 250 de unitati, toate cu nivel foarte ridicat de echipare.

In 2019 s-au inmatriculat aproximativ 1.800 de camioane MB noi, asa cum declara Valeriu Zaharia, Managing Director Truck&Bus in cadrul MB Romania. Vanzarile de sasiuri au crescut cu circa 60% fata de 2018, pana la peste 450 de unitati, din care 250-270 sunt basculante si betoniere, dar s-au vandut si produse conexe pentru constructii, ca macarale sau pompe malaxor, carosate atat in Romania, cat si in strainatate, pentru a respecta exact cerintele clientului. „Cresterea in constructii este sustinuta si a fost vizibila la nivel national, spre deosebire de anii anteriori, cand apareau doar sporadic proiecte. Ramane insa de vazut daca se si platesc lucrarile, deoarece se stie ca in randul clientilor nostri din constructii si al celor ce lucreaza cu statul lichiditatile sunt o problema de baza“, declara Catalin Barbur, Sales Manager Trucks Mercedes-Benz Romania.
Compania a vandut putine vehicule pentru uz municipal, catre firme private de salubrizare, de exemplu, pentru ca nu tinteste companiile de stat care organizeaza licitatii si urmaresc strict pretul cel mai mic. Si nici in 2020 nu isi propune sa se concentreze asupra licitatiilor de stat, ci sa poarte prioritar discutii cu clienti privati, care eventual apeleaza la fonduri europene.
Desi constructiile au avut o pondere mai mare decat in anii anteriori, tot camioanele pentru transport de marfuri generale predomina, cu 70-75% din totalul vehiculelor grele vandute de MB in Romania, fata de 85% in 2018. De remarcat este insa scaderea cu circa 60% a „importurilor paralele”, adica flotele multinationalelor cumparate in tarile de origine si inmatriculate, in parte, in Romania, la filialele firmelor respective. In 2019 operatorii internationali de transport nu au adus mai mult de 200-250 de autotractoare Mercedes-Benz in Romania, poate din cauza incertitudinii legate de Pachetul Mobilitate, dar si a crizei relative de soferi cu care se confrunta si piata romaneasca.
Ca si in anii anteriori, o pondere destul de mare din vanzarile MB in Romania este reprezentata de transportoarele de masini, care alaturi de cele pentru semiremorci mega reprezinta 40% din totalul autotractoarelor. La acestea se adauga camioane pentru cisterne si silo, dar si pentru alte tipuri de transport specializat, cu mentiunea ca, desi niciunul nu are o pondere foarte ridicata, 2019 a fost anul cu cele mai diversificate vanzari si cu cea mai mare pondere a sasiurilor in totalul comenzilor, ceea ce subliniaza tendinta operatorilor de a cauta nise care sa genereze cifre de afaceri si sa compenseze scaderea volumelor din transportul de marfuri generale.
Flotele de peste 10 unitati reprezinta 40% din numarul total de inmatriculari MB din 2019, iar cele de peste 20 de unitati, 25-30%. Printre clientii de flote se numara Agexim, Dolo Trans Olimp, Semiramis, dar si UMB pentru basculante – asadar, clienti traditionali Mercedes-Benz.

Articole similare

Ad