Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

A fost lansata prima cursa cargo pe ruta Seul-Budapesta

Aeroportul Budapesta a intampinat primul zbor de transport de marfuri pe noua ruta directa Seul – Budapesta. Aeronava Boeing 777F apartinand companiei Korean Air a rulat pe rampa din fata bazei logistice BUD la ora 10:40. Conexiunea aeriana directa este nu doar o oportunitate excelenta pentru marile companii coreene care opereaza in Ungaria, ci constituie si un important avantaj competitiv pentru economia maghiara pe piata de import-export.
Compania Korean Air, una dintre cele mai mari companii de transporturi aeriene de marfa din lume, a deschis o linie directa de transport de marfuri intre Seul si Budapesta. Aeronava de tip Boeing 777F, care a efectuat primul zbor cargo programat intre Coreea de Sud si Budapesta, a fost intampinata astazi pe rampa din fata centrului logistic al BUD Cargo City, recent deschis. In viitor, zborul va avea loc de doua ori pe saptamana, pe ruta Seul-Budapesta-Frankfurt-Seul. Totodata, la 23 mai compania aeriana va lansa si o cursa pentru pasageri catre capitala Coreei de Sud, care va opera de trei ori pe saptamana intre Budapesta si Seul in cadrul programului de zbor de vara.
Anul trecut, Coreea de Sud a devenit cel mai mare investitor din Ungaria. Fabricile unor numeroase companii importante in privinta transporturilor aeriene de marfuri, cum sunt Samsung Electronics, Samsung SDI, Hanon Systems, SK Innovation si Doosan, sunt situate la o distanta de transport rutier de numai 1,5 pana la 2 ore fata de BUD Cargo City. Noua conexiune de zbor va oferi acestor companii solutii noi de logistica aeriana, eficiente si de inalta calitate, precum si oportunitati pentru numeroase companii mici si mijlocii din Ungaria sa transporte eficient in Coreea si in intreaga retea de conexiuni aeriene a companiei Korean Air, prin Seul. „2019 a fost un an deosebit in privinta relatiilor dintre Ungaria si Coreea de Sud. Tarile noastre au sarbatorit cea de-a 30-a aniversare a stabilirii relatiilor diplomatice si Coreea de Sud a devenit cel mai mare investitor din Ungaria, realizand proiecte in valoare de 2,5 miliarde de euro. Acestea reprezinta aproape jumatate din intregul portofoliu de investitii. Comparativ cu anul precedent, comertul a crescut cu o treime”, a declarat Levente Magyar, ministrul adjunct al Ministerului Afacerilor Externe si Comertului.
Rolf Schnitzler, directorul general al Aeroportului Budapesta a adaugat ca legatura aeriana directa reprezinta nu numai un avantaj urias pentru companiile maghiare si internationale, ci si o posibilitate ca Ungaria si aeroportul capitalei acesteia sa devina cel mai important centru aerian de manipulare a marfurilor din regiune.
In ianuarie 2020, Aeroportul din Budapesta a deschis un nou centru ultramodern de manipulare a marfurilor, cu numele de BUD Cargo City, care datorita infrastructurii sale de nivel mondial si amplasarii favorabile creste la 250.000 de tone pe an capacitatea totala a aeroportului de manipulare a marfurilor transportate aerian.

Articole similare

Ad