Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Deblocarea tranzitului cetatenilor romani de la granita dintre Austria si Ungaria, discutata telefonic de ministrii de externe din Romania si Ungaria

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut marti, 17 martie 2020, o convorbire telefonica cu omologul ungar, Péter Szijjártó, in contextul masurilor restrictive impuse de tot mai multe state in vederea gestionarii epidemiei de COVID-19. Discutia a survenit pe fondul deciziei Ungariei de a inchide granitele pentru traficul de persoane, decizie care a devenit aplicabila incepand cu 17 martie, ora 00.00, situatie care, in absenta unei notificari prealabile oficiale, a dus la crearea unor blocaje la frontiera dintre Austria si Ungaria, pe sensul de intrare pe teritoriul ungar.
In acest context si pe fondul semnalelor multiple primite din partea cetatenilor romani aflati la punctul de frontiera Nickelsdorf care doresc sa revina in Romania din diferite state europene, ministrul Bogdan Aurescu a semnalat situatia umanitara creata, prin prezenta unui numar considerabil de familii cu copii si persoane in varsta (in total peste 3.500 de persoane pana la acest moment), si a solicitat adoptarea de urgenta de catre autoritatile ungare a unor masuri care sa permita reluarea tranzitului acestora pe teritoriul ungar. 
Ministrul Bogdan Aurescu a accentuat caracterul foarte sensibil al situatiei create, inclusiv ca urmare a faptului ca informatiile nu au fost disponibile cu suficient timp in prealabil, si a solicitat sprijinul omologului sau pentru crearea de urgenta de catre autoritatile ungare a unui coridor umanitar care sa permita tranzitul continuu prin Ungaria spre Romania al tuturor cetatenilor romani aflati in prezent la frontiera dintre Austria si Ungaria.
Ministrul Péter Szijjártó a confirmat ca Ungaria va sprijini, ca masura de exceptie, aplicata o singura data, repatrierea cetatenilor romani in cel mai scurt timp posibil, urmand ca detaliile efective privind intrarea pe teritoriul Ungariei si tranzitarea acestuia pana la granita cu Romania sa fie stabilite, si apoi masurile implementate, de autoritatile de resort ale ministerelor de interne din cele doua tari. Cei doi ministri de externe au convenit sa pastreze legatura pe durata acestei zile pentru a monitoriza deblocarea in teren a situatiei si revenirea cu bine in tara a cetatenilor romani.
In paralel, pe acelasi subiect, ministrul Bogdan Aurescu a tinut legatura si cu omologul sau austriac, Alexander Schallenberg.
De asemenea, din dispozitia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, tot astazi, 17 martie 2020, secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Iulia Matei, a avut o intrevedere, la sediul Ministerul Afacerilor Externe, cu ambasadorul Ungariei la Bucuresti, Botond Zákonyi, in care au fost efectuate, si pe acest canal diplomatic, solicitarile mentionate mai sus. Complementar, partea romana a semnalat cu acest prilej si liniile directoare adoptate de Comisia Europeana la 16 martie 2020 cu privire la managementul frontierelor in vederea protectiei sanatatii si asigurarii disponibilitatii bunurilor si a serviciilor esentiale in interiorul Uniunii Europene, care fac referire la obligatia statelor membre de a facilita tranzitul cetatenilor si a rezidentilor UE care revin in statul de resedinta.
MAE precizeaza ca un demers similar a fost facut si de ambasadorul Romaniei la Budapesta pe langa subsecretarul de stat pentru dezvoltarea relatiilor cu Europa si SUA din cadrul Ministerului Afacerilor Externe si Comertului Exterior al Ungariei, Ferenc Kumin.

Articole similare

Ad