Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

CE prezinta Ghidul practic pentru asigurarea fluxului de bunuri, de-a lungul culoarelor „verzi”

Comisia Europeana (CE) a solicitat statelor membre sa asigure circulatia neingradita a bunurilor de orice tip pe teritoriul Uniunii Europene. In acest sens, toate tarile trebuie sa stabileasca punctele importante de trecere a frontierelor proprii si respectiv culoarele de tranzit relevante, de-a lungul coridorului european de transport TEN-T.
Pentru a fluidiza traficul de marfuri, trecerea prin punctele de frontiera, inclusiv cu indeplinirea formalitatilor de verificare a documentelor si controlul medical, nu ar trebui sa dureze mai mult de 15 minute. De asemenea, pentru a se evita blocajele in trafic, controlul medical este recomandat sa se efectueze – in functie de infrastructura disponibila – inainte sau dupa punctul de trecere a frontierei. „Reteaua de transport din UE interconecteaza toate tarile. In aceste momente, este nevoie de o abordare coordonata, pentru a fi siguri ca nu apar blocaje. In plus, culoarele verzi au rolul de a proteja lucratorii din transport, care se afla in prima linie in aceasta situatie de criza. Se vor bucura de mai multa siguranta si predictibilitate in munca lor”, a declarat Adina Valean, comisar de transport.
Procedurile de control pe culoarele verzi ar trebui sa fie simplificate pe cat posibil, astfel incat soferii sa nu fie nevoiti sa se dea jos din cabina. De asemenea, acestia nu ar trebui sa prezinte alte documente decat cele de identificare (buletin/pasaport, permis de conducere, eventual o scrisoare de la angajator). Orice forma de discriminare trebuie strict interzisa, indiferent de tara de origine sau de cea de destinatie, iar soferii trebuie sa poata prezenta documente inclusiv in format electronic. In lumina situatiei actuale, statele membre sunt incurajate sa renunte la restrictii de trafic, cum ar fi cele pe timp de noapte, la sfarsit de saptamana sau pe anumite sectoare de drum. CE solicita stabilirea unor culoare separate de tranzit pentru lucratorii din transport si sanatate, care au nevoie sa circule in zona UE, precum si pentru repatrierea cetatenilor.
Foarte important, carantina sau alte restrictii nu ar trebui sa se aplice soferilor profesionisti. Acestia nu trebuie sa detina asupra lor certificate medicale care sa le ateste starea de sanatate si, in plus, trebuie sa beneficieze de spatii amenajate pentru a-si face igiena personala, foarte importanta in protejarea impotriva oricarui virus.
Marea Britanie va beneficia de statutul de membru UE si se va supune acelorasi reguli pana la depasirea situatiei de criza.

Amintim ca Romania a comunicat deja pe 23 martie a.c. cele 5 culoare de tranzit al teritoriului national. Acestea sunt:
Culoarul 1
Varianta 1: Nadlac (punct trecere frontiera) – Arad – Timisoara – Lugoj
– Ilia – Deva – Simeria – Sebes – Sibiu – Ramnicu Valcea – Pitesti – Bucuresti – Giurgiu (punct trecere frontiera) Varianta 2: Bors (punct trecere frontiera) – Oradea – Cluj Napoca – Alba Iulia – Sebes – Sibiu – Ramnicu Valcea – Pitesti – Bucuresti – Giurgiu (punct trecere frontiera) Culoar suplimentar de la Bucuresti la Constanta A2.
Culoarul 2
Giurgiu (punct trecere frontiera) – Bucuresti – Urziceni – Buzau – Focsani – Bacau – Suceava – Siret (punct trecere frontiera) Culoarul 3 Nadlac (punct trecere frontiera) – Arad – Timisoara – Lugoj – Caransebes
– Orsova – Drobeta Turnu Severin – Simian – Maglavit – Calafat (punct trecere frontiera) Culoarul 4 Moravita (punct trecere frontiera) – Timisoara – Arad – Oradea – Satu Mare – Halmeu (punct trecere frontiera) Culoarul 5 Nadlac (punct trecere frontiera) – Arad – Timisoara – Lugoj – Ilia – Deva – Simeria – Sebes – Sibiu – Brasov – Targu Secuiesc – Lepsa – Focsani – Tesila – Tecuci – Barlad – Husi – Albita (punct trecere frontiera).

CE_Border crossing _practical_guidance_Culoare Verzi.pdf
CE_border crossing 2020-03-23_Instituire culoare Verzi.pdf

Articole similare

Ad