Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Romanii beau mai putina bere pe timp de criza

Romanii beau mai putina bere acum decat la inceputul crizei, cand tara noastra se clasa printre primele 10 din lume in ceea ce priveste cantitatea consumata anual pe cap de locuitor, potrivit lui Jan Derck van Karnebeek, general manager Heineken Romania

Acesta nu se arata insa prea ingrijorat de ritmul mai lent al vanzarilor. „In momentul de fata, consumatorii romani trec prin clipe dificile din punct de vedere financiar, din cauza recesiunii economice, iar aceasta este una dintre cauzele scaderii consumului. Totusi, cred ca piata romaneasca este una dintre cele mai provocatoare si ofertante.
 

Suntem in industria berii de peste 145 de ani si suntem siguri ca o criza nu ne va afecta pe termen lung. Avem resursele si expertiza necesare pentru a depasi aceasta perioada“, a declarat directorul Heineken Romania, care a mai mentionat si ca, desi perioada economica actuala este dificila pentru toata lumea, nu numai pentru industria berii, criza va trece in cele din urma, iar „companiile olandeze sunt din ce in ce mai interesate de piata romaneasca, datorita pozitionarii sale geografice, oportunitatilor economice pe care le ofera si calitatii fortei de munca. Acestea vin aici pentru a-si dezvolta afacerea si pentru a deveni parte a mediului economic romanesc“, a mai spus acesta. In opinia lui Jan Derck van Karnebeek, Romania este o piata importanta, oferind multe oportunitati care ar trebui valorificate. „Dupa aderarea la Uniunea Europeana, investitorii si companiile straine si-au extins activitatile in Romania. Asta ar trebui sa aiba un impact pozitiv asupra economiei in ansamblu si asupra altor firme interesate sa investeasca aici“, a declarat managerul Heineken Romania.

11 tipuri de bere in patru fabrici din Romania
In Romania, Heineken produce bere in patru fabrici situate in Constanta, Craiova, Miercurea-Ciuc si Targu Mures, de unde se face si aprovizionarea clientilor, in functie de comenzile primite. Operatiunile logistice sunt efectuate atat de Heineken Romania, cat si de companii externe, depozitarea fiind asigurata de producatorul de bere, in timp ce transportul este externalizat catre companii specializate, cu expertiza necesara gestionarii eficiente a flotei de camioane. Ca o consecinta a caracterului sezonier al produsului, pe timp de vara, cand cererea de bere de pe piata creste, ritmul productiei in cele patru fabrici este intensificat, managementul companiei recurgand, daca este necesar, la angajarea de personal suplimentar in perioadele de varf. Din cele 13 marci de bere comercializate de Heineken in Romania, doua sunt importate (Edelweiss si Zipfer), restul fiind produse in cele patru fabrici din tara noastra. In ceea ce priveste politica de ambalare, producatorul refoloseste toate sticlele de 50 cl, lazile, kegurile si paletii. „Procesul returnarii lor la fabrica este simplu: clientii nostri le colecteaza de pe piata si apoi noi le colectam de la ei. Pentru programul de incarcare a camioanelor luam in considerare momentul in care comanda trebuie primita de catre client“, a spus Jan Derck van Karnebeek. Pentru segmentul HoReCa (restaurante, hoteluri s.a.), berea se distribuie in keguri de 30 si 50 l. Acestea sunt livrate locatiilor HoReCa de catre clientii Heineken, care le preiau dupa consum si le returneaza fabricilor.
„Suntem in Romania pentru a ramane, pentru a investi in continuare in afacerea si in marcile noastre, astfel incat sa putem oferi consumatorilor nostri o bere de o calitate ireprosabila. Din aceasta cauza cautam in permanenta cel mai eficient mod de a ne atinge scopul. Am devenit mai eficienti si ne aflam intr-o pozitie mai buna pentru a ne consolida afacerea si calitatea produselor“, a mai spus Jan Derck van Karnebeek.

Articole similare

Ad