Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

StillReport pune costurile sub lupa

StillReport, aplicatia dezvoltata de producatorul german de utilaje de depozitare, este primul instrument care ofera clientilor vizualizarea planificarii intretinerii si a tuturor costurilor pe care le presupune flota de echipamente. Cu ajutorul acestuia, se pot analiza costurile pe utilaj, pe locatie sau pe intreaga flota, se pot citi rapoartele de service si pot fi vazute comentariile tehnicianului, timpul de lucru pe interventie, piesele inlocuite, motivele reparatiilor, date atat de necesare pentru optimizarea costurilor, dar altfel costisitor de obtinut.
 

Asa cum a declarat Cristian Dolinski, director de service Still Motostivuitoare, „sistemul a fost creat de Still Franta, ca urmare a unor indelungate studii fundamentate pe necesitatile clientilor care isi doreau un instrument util in a le releva costurile in timp real, transparent, usor de utilizat, dar care sa le ofere si oportunitatea de a planifica totul mult mai bine, cu costuri reduse.
Asa a luat nastere ideea acestui sistem de reporting, care a functionat mai intai local, dupa care a fost extins in toata Europa.“ La 1 ianuarie 2010, in Franta, Still Report avea 230 de clienti si gestiona un total de 12.139 de utilaje si 980 de locatii. In cursul acestui an, StillReport va fi introdus si in Ungaria, Italia, Austria, Polonia, Slovacia si Cehia, iar anul viitor, in Suedia.
Concret, StillReport este o aplicatie online, accesibila prin nume utilizator si parola, care ofera clientilor date referitoare la costurile de operare ale echipamentelor. Informatiile sunt transferate in StillReport pe baza rapoartelor de service completate de catre tehnicienii Still, cu piesele inlocuite, timpul alocat lucrarii s.a. StillReport se fundamenteaza pe trei sectiuni: Organizare, Analiza si Optimizare. Produsul este destinat exclusiv pentru uzul intern al clientilor.
Sectiunea Organizare se refera la identificarea locatiilor clientului si a echipamentelor propriu-zise. Pentru clientii care au mai multe locatii, aplicatia ofera o imagine globala asupra tuturor echipamentelor pe o harta. La acest nivel, clientul poate avea acces la planurile de intretinere si planificarea inspectiilor ISCIR.
Programarile intretinerilor pentru fiecare echipament sunt realizate automat, la intervale de timp stabilite in prealabil cu clientul. „Putem sa facem planificarea automat, tehnicianul nostru primeste o notificare in calculator cu 30 de zile inainte de data scadenta, pentru a avea timp sa isi comande consumabilele, sa sune clientul si sa stabileasca exact data cand poate efectua intretinerea. In momentul de fata avem peste 700 de echipamente cu intretinere planificata in Romania“, a declarat Cristian Dolinski.
De asemenea, tehnicienii Still participa si la inspectiile ISCIR. Pentru ca noi facem service-ul acelor echipamente, e obligatia noastra sa mergem la aceste inspectii. Datorita faptului ca tehnicienii primesc notificare pentru revizia periodica a echipamentelor cu 30 de zile inainte, aceasta poate fi planificata odata cu inspectia ISCIR, atunci cand este cazul. „Astfel, tehnicianul Still poate contacta departamentul de intretinere pentru a-l informa ca urmeaza sa se realizeze revizia, dar si ca are ISCIR-ul scadent, ambele putand fi efectuate in aceeasi zi, pentru a-si reduce costurile“, a mai spus directorul de service Still Motostivuitoare.
In aceeasi prima sectiune este inclus jurnalul de service al tuturor interventiilor realizate de tehnicienii Still pentru fiecare echipament in parte. Aici pot fi vizualizate si interventiile realizate pentru alte marci. Clientul poate vedea exact ce s-a intamplat cu echipamentul, identitatea  tehnicianului, data efectuarii interventiei, daca aceasta a fost facturata etc. Cu ajutorul celui de-al doilea nivel, Analiza, clientul stie cu precizie costurile de service pe o anumita perioada de timp si este avertizat in cazul depasirii unui nivel prestabilit de cost. Detalierea costurilor este realizata pentru fiecare utilaj si pe tip de activitate: intretinere, reparatie si avarie.
De asemenea, managerul de intretinere poate sti exact cui i se datoreaza o eventuala dauna, in cazul in care utilajul respectiv e folosit de mai mult de un utilizator. „Le aratam clientilor absolut toate datele, promovand transparenta pentru flota lor de echipamente.
Clientii nostri vor sa stie costurile pentru reparatiile care s-au facut pe fiecare utilaj, pentru toata flota, vor sa-si intocmeasca diverse analize pentru costurile de intretinere si de reparatie. Pentru toate acestea, venim cu solutia StillReport“, a mai spus Cristian Dolinski. De altfel, contractele full service includ si aplicatia StillReport incepand cu mai 2010. Al treilea nivel, Optimizarea, se refera la elaborarea de statistici si intocmirea planurilor de imbunatatire.
Fiecare manager poate controla astfel mai bine bugetul, acesta fiind avertizat de aplicatie in cazul in care sumele alocate pentru echipamentul respectiv au fost depasite, facand astfel posibila luarea unor masuri in acest sens. „Clientul poate sa vada ce a insemnat echipamentul in cauza in functie de fiecare categorie de cost: intretinere, reparatie, avarii cauzate de utilizator s.a. De asemenea, poate vedea numarul de ore de utilizare efectiva fata de previziunea pentru anul respectiv“, a declarat directorul de service.
Din cele trei nivele de acces in StillReport, clientul poate sa aleaga doar primul, Organizarea, doua, Organizare si Analiza, sau pe toate trei. Fiecare modul se factureaza la niveluri de pret diferite. „Cu ocazia lansarii acestei aplicatii in Romania, propunem accesul full, adica toate nivelurile in pretul standard, dupa care clientul poate sa decida numarul de utilizatori, eventual pe departamente, si poate sa stabileasca nivelul de acces dupa cum doreste“, a spus Cristian Dolinski. In privinta costurilor aplicatiei, acesta a declarat ca accesul la Still Report este mult mai ieftin decat organizarea de catre clienti a respectivelor analize cu resurse proprii. „Se cumuleaza zile intregi de munca,  pentru a analiza factura cu factura. Am vazut ce inseamna acest lucru pentru un client cu 200 de echipamente pentru 12 luni. Dar acum,  noi pregatim datele in locul lor“, a mai spus directorul after-sales Still Motostivuitoare SRL.

Clientii vor fi mai dispusi sa incheie asigurari
Potrivit lui Cristian Dolinski, mai mult de 80% din costuri provin din avariile cauzate de utilizator. „In acest caz este recomandata o asigurare si atunci clientul va fi acoperit, pentru ca distrugerile reprezinta partea principala a costurilor. Ceea ce putem noi sa facem e sa-i aratam clientului exact de unde provin costurile“, a spus Cristian Dolinski, care este de parere ca o astfel de analiza detaliata va incuraja posesorii de flote de stivuitoare sa asigure instruirea utilizatorilor si sa asigure echipamentele.
Planurile de imbunatatire se realizeaza in urma discutiilor cu clientul, dupa vizualizarea costurilor, si se refera la provenienta exacta a cheltuielilor respective si la planul de actiune.
„Pana acum discutam doar despre valoarea totala. De exemplu, 3.000 de lei pentru un stivuitor intr-un an. Dar acum vezi exact ca, din cei 3.000 de lei, 400 de lei inseamna intretinere, 1.800 reprezinta reparatiile stricaciunilor provocate de utilizator, inca 500 de lei pentru accidente s.a. Acum clientul poate sa vada exact de unde provine fiecare cheltuiala, fara sa piarda timp cautand fiecare detaliu, fiecare piesa de pe factura“, a mai spus Cristian Dolinski.
Toate aceste statistici pot fi extrase de client direct din aplicatie. „Aceasta transparenta o vrem pentru a ne apropia de client. E nevoie sa discutam despre acelasi lucru, cu acelasi limbaj, aceleasi cifre. Astfel ii putem arata cum se pot reduce costurile“, a adaugat directorul after-sales Still Motostivuitoare.
Fiecare nivel ofera functii excelente pentru o mai buna planificare, punere in aplicare si control al masurilor de optimizare.
„StillReport ne va ajuta in acest an dificil“
Cristian Dolinski este de parere ca aplicatia va fi de un real ajutor in 2010, pentru ca in acest mod clientii vor vedea ca nu costul efectiv al echipamentului este important, ci performantele realizate si costul de operare. „De acum vom merge si cu acest instrument la client. Pentru ca noi nu vindem doar stivuitoare, ci o solutie pentru acel client, cu vizualizare totala asupra costurilor. Clientul isi poate face, cu acest instrument, o analiza comparativa pe ani si o estimare pentru viitor“, a declarat Cristian Dolinski, care a adaugat ca in acest sens piata la nivel european este mult mai matura decat in Romania. Insa solutii profesionale de management trebuie sa fie oferite si aici.  

Articole similare

Ad