Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

KLG isi extinde depozitul

Cresterea activitatii KLG Europe Logistics de anul acesta a determinat compania sa se gandeasca la o extindere a depozitului actual de langa Capitala cu 20.000 m2, dintre care jumatate ar putea fi gata chiar in primavara anului viitor. Acesta va cuprinde si o platforma de distributie, activitate determinata acum de circa 70% din clientii companiei.

 

KLG Europe Logistics se poate lauda anul acesta cu o crestere de aproape 10% a activitatii comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, determinata atat de extinderea activitatii clientilor deja existenti, cat si de imbogatirea portofoliului cu altii noi. Un important client castigat in primavara acestui an este Coty. „Am castigat licitatia cu clientul Coty, iar in vara am inceput implementarea. In functie de dimensiunea proiectului, aproape la fiecare implementare exista unele dificultati, oricat de mult ne-am pregati impreuna cu clientul, insa de aceasta data totul a mers foarte bine. Colegii de la Coty erau putin ingrijorati deoarece au avut implementari greoaie in alte tari, asa ca am primit felicitari de la ei pentru modul nostru de lucru“, a spus Dragos Geletu, directorul general KLG Europe Logistics. Emotiile au venit si din cauza faptului ca externalizarea catre KLG a fost prima realizata in Romania, ce cuprinde logistica a mii de articole, cu o complexitate mai mare decat simpla activitate de in-out.
Proiectele noi ale KLG au determinat si o crestere constanta a personalului de aici. Ultimele proiecte au adus chiar un plus de peste 20%, data fiind si valoarea adaugata sporita necesara pentru etichetare, ambalare, asamblare, promotii.

Distributia a luat amploare atat pe intern…
O importanta contributie la cresterea cifrei de afaceri a KLG a avut-o si activitatea de distributie a companiei. Astfel ca, daca pana acum 60-70% din volumele din logistica mergeau catre distributie, acum 70% sunt clienti noi de platforma. „Noi acoperim Romania in 24 de ore deoarece am creat volumul care ne permite sa facem acest lucru. Suntem prezenti pe piata pe partea de cargo cum sunt curierii pentru volume mici. Altfel spus, daca vrei sa trimiti un plic unui partener de afaceri din Harghita, suni un curier, iar daca vrei sa trimiti acolo unul sau mai multi paleti, suni la KLG.“
Zeci de camioane pleaca zilnic de la depozitul de langa Bucuresti catre hub-urile din tara. Inainte distributia se facea a doua zi, dar acum in fiecare hub a fost implementat acelasi sistem, care permite plecarea marfii catre toate celelalte huburi in aceeasi noapte. „Pentru a putea implementa acest sistem am avut nevoie de volume. A fost un risc la inceput deoarece au fost si camioane care au circulat nu foarte bine optimizate, dar acum putem face livrari zilnice din zona de vest catre cea de nord, de exemplu. Cateva camioane pleaca zilnic din Timisoara la Cluj, iar de aici se face distributia catre zona de nord, pana la Oradea, Satu-Mare, Baia Mare, in aceeasi zi.“

 

Articole similare

Ad