Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Romanii sunt discriminati

In conditiile in care furnizorii din state precum Germania isi primesc banii pentru serviciile efectuate la 15 zile, cei din Romania au termene de plata de cel putin 60 de zile de la acelasi client, chiar daca serviciile acestora sunt evaluate cu circa 20% mai putin decat cele ale companiilor din vest. Desi se simt discriminate, firmele din Romania inca reusesc sa supravietuiasca printr-o optimizare continua si la sange a tuturor activitatilor.
 

Un exemplu este Quehenberger, care a reusit sa-si creasca cifra de afaceri cu mai mult de doua milioane de euro in conditiile in care a incercat sa-si tina transportatorii aproape prin oferirea de preturi bune si la timp.

Anul viitor, Quehenberger va sarbatori 50 de ani de la infiintarea sa, in 1965, de catre Rudolf Quehenberger, care este si in prezent partener in cadrul grupului. In 2001, compania a devenit parte a Thiel, ce ulterior, in 2008, a devenit Logwin, pentru ca doi ani mai tarziu, in 2010, compania sa redevina independenta, fiind in proprietate privata, majoritar detinuta de Christian Furstaller, care cumparase anterior si firma de transport LKW Augustin. Intre 2010 si 2012, si compania de logistica si cea de transport au fost in faza de fuzionare si au trecut sub numele si sigla actuala de Quehenberger. Au ramas, insa, si cateva filiale ale Logwin Solutions, care s-au alaturat in ianuarie anul acesta, respectiv cele din Croatia, Bulgaria, Serbia, Macedonia si Romania. In plus, la 1 mai 2014 Quehenberger a achizitionat firma Transalkim, cu filialele din Romania, Ungaria, Germania si Olanda.

Profitul a crescut din optimizare
Cifra de afaceri a companiei anul trecut a fost de aproape 13 milioane de euro, iar ca urmare a achizitiilor recente va depasi 20 de milioane de euro. „Am reusit o crestere a cifrei de afaceri printr-o optimizare a activitatii, dar si in posturi cheie din companie“, a explicat Bogdan Bortoi, manager de logistica in cadrul Quehenberger Logistics Rou. Peste jumatate din cifra de afaceri provine din activitatea de transport si casa de expeditii, iar restul din logistica.
Desi cifra de afaceri a companiei a crescut, profitul a avut un trend mai putin bun in ultimii ani, intrucat au existat investitii in solutii software care sa ajute la optimizarea activitatii, urmare a cresterii portofoliului de clienti.
In ciuda preturilor mici de pe piata, marjele de profit ale Quehenberger s-au pastrat datorita optimizarii rutelor si incarcarilor, dar si a folosirii camioanelor in regim tur-retur. „Am reusit sa grupam marfa mai eficient, sa nu mai trimitem partide de marfa, ci camioane complete. Ne-a ajutat atat cresterea numarului de clienti, cat si a volumelor.“

Preturi chiar si cu 20% mai mici ca in vest
In conditiile in care pe piata este o concurenta foarte mare, in special la licitatiile de proiecte noi, preturile actuale de servicii logistice si transport din Romania sunt chiar si cu 20%, mai mici decat in strainatate, in conditiile in care si termenele de plata sunt mai lungi.

Articole similare

Ad