Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cel mai mare centru din sud-estul Europei

Luna trecuta a fost inaugurat la Suceava al zecelea centru Goodyear Premio din Romania si cel mai mare din sud-estul Europei. Realizat dupa o colaborare de sase ani cu firma locala Railex, acesta reprezinta cea mai importanta investitie de pana acum pe segmentul de service si retail de anvelope din zona, de peste doua milioane de euro. Centrul se intinde pe 7.600 m2 si include, in premiera la noi in tara, doua rampe de lucru pentru vehicule de peste 3,5 t. Goodyear ajunge astfel la 5,5 milioane de euro investiti in reteaua Premio din Romania, iar pana la final de an va mai inaugura trei astfel de centre.
 

Noul magazin-service din Suceava este, in ordinea dezvoltarii programului, al treilea centru Premio greenfield din Romania, si are o suprafata totala construita de 7.600 m2, din care service-ul cu noua rampe de lucru ocupa 2.000 m2, depozitul de anvelope si accesorii, 800 m2, receptia, 100 m2, iar magazinul si birourile, alti 800 m2. La acestea se adauga restaurantul de 500 m2 si parcarea de 2.500 m2.
In prezent, Premio Railex are peste 30 de angajati pregatiti la locul de munca si in centrele puse la dispozitie prin programul de franciza de la Goodyear, si numarul lor va ajunge in viitorul apropiat la 50, asa cum declara Ilie Lahman, administratorul firmei.
Jörg Uellendahl, director dezvoltare retail pentru estul Europei, centrul si estul Africii in cadrul Goodyear, a promis, cu ocazia inaugurarii centrului, in numele companiei pe care o reprezinta, ca va sprijini Railex sa atraga mai multi clienti, sa creasca traficul in service si rata de profit si sa-si dezvolte propria retea de retail in zona, deoarece una dintre cheile strategiei de dezvoltare pe termen lung este gasirea de parteneri locali puternici, care cunosc mai bine structura pietei din zona si sunt mai aproape de clienti.
Goodyear sprijina Centrele Premio mai ales prin promovarea imaginii, achizitionarea de echipamente de service si pregatirea personalului. In Romania, aceste service-uri au, in medie, 2-4 rampe de lucru, in timp ce in intreaga Europa media creste la cinci, asa cum declara Thierry Villard, director general Goodyear pentru centrul, sud-estul si vestul Europei si presedinte al consiliului de administratie Sava Tires.
Toate aceste magazine-service comercializeaza anvelope Goodyear si ale altor marci, accesorii si piese de schimb, si ofera intretinere si montaj pe loc.
Unele centre lucreaza si cu anvelope de camion, dar service-ul din Suceava este primul care are o rampa dedicata vehiculelor grele, fiind, deci, inclus si in reteaua Truck Force pe care Goodyear a dezvoltat-o la nivel european.
 
Piata din Romania se va dubla in urmatorii 10 ani
Thierry Villard a declarat ca Romania este una dintre cele mai mari piete din sud-estul Europei si nu va face exceptie de la tendinta generala de crestere a vanzarilor de anvelope, motiv pentru care compania a decis sa continue investitiile, fiind elaborat si un plan strategic pe cinci ani. Iar centrele Premio fac parte din aceasta strategie care va permite Goodyear sa ocupe in continuare un loc foarte bun pe o piata de la care se asteapta sa se dubleze in urmatorii 10 ani.
 
Peste 4.000 de magazine-service Premio in 11 tari
Programul european de franciza Premio a fost implementat prima data in Germania, in 1996, pentru ca in 2002 sa fie introdus si in Elvetia. Intre timp s-a ajuns la circa 4.200 de magazine-service Premio, HiQ (denumirea din Marea Britanie) sau Vulvo (Franta). Extinderea a continuat cu Ungaria, Cehia, Slovacia, Turcia, Austria, Rusia, Kazahstan, Uzbekistan, Polonia, Bulgaria si Romania.
La noi, programul a fost lansat in al doilea trimestru al anului trecut, intr-o perioada in care interesul pentru investitii pe piata de profil era foarte scazut. In prezent exista 10 magazine-service, la Deva, Bucuresti si zonele limitrofe, Galati, Timisoara, Ploiesti, Ramnicu-Valcea, Botosani si Suceava. Iar pana la final de an vor mai fi inaugurate trei centre, la Arad, Brasov (acesta si cu rampa pentru camioane) si Baia Mare. Totusi, din cauza crizei economice, dezvoltarea retelei nu a tinut pasul cu estimarile initiale.
„La final de 2008 aveam 11 contracte semnate, dar multe au fost amanate“, declara Ovidiu Balan, director general Goodyear Dunlop Tires pentru Romania si Bulgaria.

Articole similare

Ad