Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Care este costul lipsei de interes?

De mai bine de doi ani, Cartrans Preda a implementat un sistem de monitorizare a anvelopelor care genereaza o serie de rapoarte pe baza carora pot fi evidentiate tipurile de pneuri care dau cel mai bun randament avand in vedere specificul activitatii companiei. Controlul anvelopelor este strict si nu numai ca se pot previziona foarte bine achizitiile, dar ajuta si la prelungirea duratei de folosire a acestora prin faptul ca se asigura mentenanta si se fac verificari periodice ale presiunii, dar si ale uzurii.
 

S-au economisit astfel sute de mii de euro, sume care s-ar transforma in cheltuieli in momentul in care monitorizarea anvelopelor inceteaza.

Sistemul este in primul rand o baza de date, a explicat Cosmin Lixandru, managing director Tyre Management Consulting, caruia i-a fost externalizata partea de monitorizare a anvelopelor. Aici sunt introduse informatii despre toate anvelopele: serie, adancime profil, pret, randament kilometric etc. „Citirile“ se fac atunci cand camioanele se intorc in tara, dar uneori sunt realizate si in strainatate, insa este mai complicat. „Datele masinilor din Comunitate ar putea fi simplu de obtinut daca soferii s-ar ocupa de asta. Dar nu ne putem baza pe acele date deoarece ei nu sunt chiar atenti la corectitudinea cifrelor pe care le dau sau nu au timp sa verifice, desi verificarea presiunii la un ansamblu dureaza doar 30 de minute si se face o data la 3-4 luni. Nu operarea sistemului este dificila, ci obtinerea informatiilor corecte“, a aratat Cosmin Lixandru.
Pe de alta parte sistemul este sursa de rapoarte, cateva dintre acestea fiind foarte folosite.
Unul dintre ele vizeaza numarul de kilometri pe milimetru (rata de uzura) pentru fiecare pozitie. La fiecare 3-4 luni se face o inspectie a anvelopelor, moment in care se introduce in sistem adancimea profilului lor si numarul de kilometri de la bord pentru fiecare camion. Pe baza acestor informatii, raportat la ce se inregistrase la citirea anterioara, sistemul calculeaza automat indicatorul respectiv pentru toate anvelopele.
Un alt raport analizat este cel de forecast, care arata pentru fiecare camion, la nivel de axa, momentul in care ar trebui schimbate anvelopele. La acel termen soferul este intrebat cum arata pneurile de pe axa respectiva, dar, asa cum a explicat Cosmin Lixandru, semnalarea nevoii de a schimba anvelopele nu trebuie lasata in seama soferilor, pentru ca sunt unii care prefera sa mearga cu ele mai uzate, obtinand astfel un consum mai mic, iar altii vor tot timpul anvelope cat mai noi. Ei pot spune ca au nevoie sa fie schimbate, dar se poate ca sistemul sa demonstreze ca mai pot rula, se poate face o rotatie si nu este nevoie neaparat de anvelope noi.
Un alt raport arata cronologia verificarilor realizate si se vede aici care camioane urmeaza sa fie analizate.
Sistemul ajuta si la selectarea camioanelor atunci cand anvelopele sunt mutate de pe un vehicul pe altul sau cand se face pregatirea lor pentru retururi.

Articole similare

Ad