Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Recoltele bune stimuleaza achizitiile de utilaje agricole

Editia de anul acesta a Indagra a reunit aproximativ 380 de firme care si-au expus produsele si utilajele din domeniile agriculturii, horticulturii, viticulturii si zootehniei pe o suprafata de peste 30.000 m2. Desi fermierii au fost mai „curajosi“ in 2011 in privinta achizitiilor, ca si bancile, la finantare, in mare parte datorita recoltelor foarte bune, totusi, producatorii si importatorii de utilaje agricole sunt de parere ca se poate mult mai mult, avand in vedere deficitul ridicat de utilaje de pe piata romaneasca. Multi isi pun sperantele in programul Rabla pentru utilaje agricole din 2012, dat fiind faptul ca in 2011 acesta a dezamagit prin perioada scurta de desfasurare, dar si prin faptul ca fermierii au putut folosi un singur tichet valoric, si nu trei, asa cum promitea ministrul Borbely.

Potrivit organizatorilor, targul a fost vizitat anul acesta de peste 48.000 de persoane, mai multe decat anul trecut, cand la Indagra au ajuns aproape 43.000.
MAT Craiova a expus o gama completa, de la tractor la pluguri, discuri, prasitori, masini de fertilizat, remorci pentru transport s.a. Produsul cel mai interesant a fost insa tractorul de 78 CP realizat la Craiova prin parteneriat extern, cu componente provenite din import – motor Deutz, din Germania, si transmisie Carraro, din Italia. „Restul componentelor sunt realizate la Craiova. Este cel mai nou utilaj al nostru, iar pentru un produs recent intrat pe piata s-a vandut destul de bine. Oamenii au inceput sa prinda incredere in MAT ca producator, dar si in service si in disponibilitatea pieselor, care au caracter permanent“, a declarat Ovidiu Coman, directorul comercial al firmei.
MAT 8100 PLUS este disponibil in versiunea standard cu cabina ergonomica si panoramica ventilata. Intervalul de service este de 500 de ore de functionare, iar tractorul se incadreaza in normele de poluare Tier 3. „De la anul, vom fi obligati sa venim pe piata cu Tier 4. Daca modelul actual costa 25.000 de euro, cel de anul viitor va costa 28.000-29.000 de euro“, a spus Ovidiu Coman, care a mai declarat ca anul acesta a mers „ceva mai bine decat in 2010“, situatie care se datoreaza si productiei superioare, care a dat fermierilor increderea necesara sa investeasca in utilaje noi si, de asemenea, si faptului ca bancile incep sa se orienteze din nou catre finantarea segmentului agricol. „In privinta finantarii exista destule variante pentru fiecare fermier in parte. Avem finantare directa, dar sunt si firme de leasing, banci, fonduri europene, firme de consultanta pentru proiecte, deci de la caz la caz exista cate o solutie pentru fiecare”, a mai declarat Ovidiu Coman, adaugand ca MAT Craiova a acordat si discounturi de 5-10% celor care au achizitionat utilaje in cadrul Indagra.
Interesante pentru public au fost si tractoarele LS Mtron, aduse in Romania de MYO-O si dezvoltate de grupul coreean LG special pentru piata europeana si cea americana. Acestea sunt echipate cu transmisie germana si motoare Iveco de 72, 80 si 90 CP, iar modelul U60 este echipat cu motor Mitsubishi de 57 CP, toate fiind in concordanta cu normele Tier 3. Acestea au in dotarea standard aer conditionat. Pentru cele trei tractoare de putere mai mica garantia este de 18 luni, in timp ce modelul LS Plus 90, de 90 CP, este comercializat cu o garantie de 24 de luni. Intervalul de service este de 500 de ore de functionare, iar pentru problemele aparute MYO-O are trei echipe mobile care pot ajunge in scurt timp acolo unde este nevoie. „Incepand cu acest an, firma se extinde si in zona centrala si in cea de vest si, in functie de vanzari, vor fi si acolo niste echipe mobile de service. Dar punct de vanzari avem doar in Bucuresti si acoperim toata tara prin reprezentanti zonali“, a declarat Alpar Benedek, director regional de vanzari MYO-O. Cu doua zile inainte de inchiderea targului, reprezentantii MYO-O vandusera deja un model de 90 CP, la pretul de 26.500 de euro+TVA, pe cel de 80 CP, iar cel de 72 CP era rezervat, Alpar Benedek declarand ca exista o cerere buna si pentru tractoarele de capacitate mai mica. „Anul acesta, comparativ cu 2010, a fost ceva mai bine. Ne asteptam ca dupa expozitie sa mearga mai bine vanzarile. Clientii prefera sa vada pe viu utilajele, dar se mai documenteaza si pe internet sau de pe piata. De obicei intalnim situatii in care dam un tractor intr-o anumita zona si dupa ceva timp mai apar si altii interesati. Noi, in general, ne adresam fermierilor care au in jur de 150 ha. Cei cu suprafete mai mari vor tractoare mai puternice“, a declarat reprezentantul MYO-O, care a adaugat ca cel mai mare succes l-au avut anul acesta tractoarele de 90 CP si ca cel mai important aspect pentru fermieri ramane pretul, iar criza l-a determinat pe importator sa vina in intampinarea acestora. „Am incercat sa le explicam avantajele unui tractor in ceea ce priveste consumul, cheltuielile de exploatare, sa venim in ajutorul lor cu niste masuri de finantare si sa le adaptam in functie de veniturile fiecarui fermier in parte, adica, in loc sa adoptam rate lunare, am preferat 2-4 rate/an, in functie de frecventa veniturilor lor, de subventia pe suprafata s.a.“, a mai spus Alpar Benedek.

Vanzari cu 30% mai mari decat in 2010
Potrivit lui Francis Desbonnets, directorul AgriAlianta, importator in Romania al tractoarelor Kubota, cererea de utilaje agricole in toata lumea este mult peste nivelul de acum 12-18 luni, situatie care determina si cresterea termenelor de livrare pentru masini specializate, care nu se gasesc pe stoc. Astfel, pentru un utilaj agricol, fermierul poate astepta de la 1-2 pana la 5-6 luni. „Noi venim la Indagra in fiecare an. Deocamdata suntem prezenti aici cu un stand mai mic, unde expunem in special o gama de tractoare Kubota. Avem si alte game de utilaje mari de la alte firme, dar nu este usor sa ajungem aici cu ele din cauza infrastructurii“, a declarat Francis Desbonnets. Tractoarele expuse au capacitati de la 12 pana la 130 CP. „In general, paleta noastra de clienti este foarte larga: incepe de la cei care au suprafete de 2-3 ha, pana la clienti cu suprafete de 60.000 ha. Nu toate modelele sunt disponibile in Romania, dar sunt in Germania si pot fi aduse aici foarte repede.“
Tractoarele Kubota vin in Romania cu o garantie de trei ani din partea producatorului, fara a plati in plus o asigurare speciala. Potrivit lui Francis Desbonnets, pe piata se simte inca o lipsa a ajutorului din partea societatilor de finantare si a bancilor. „Acum acestea revin in agricultura, unde castigul nu poate sa fie extrem de mare, ca in alte domenii, dar este mult mai sigur. In alte domenii au fost castiguri mari, dar acum sunt la zero, in schimb, in agricultura, castigurile sunt constante, dar mai mici si mai sigure“, a mai spus reprezentantul AgriAlianta, ale carei vanzari in Romania sunt cu aproximativ 30% mai mari comparativ cu 2010, in ciuda preturilor mai ridicate (un tractor de 90 CP se vinde cu circa 35.000 de euro), care sunt insa justificate de importator prin calitatea ridicata, dotarile speciale si termenul de garantie extins. Ca urmare a vanzarilor in crestere, importatorul se gandeste si la extindere anul viitor, pentru o acoperire completa a tarii. Acum firma este prezenta in Constanta, Afumati, Roman, Slobozia si Rosiorii de Vede, unde exista si service.

Si vanzarile de tractoare second-hand merg bine
ACECOP Trade Consult, reprezentantul firmei Pols Groep din Olanda pentru tractoarele sud-coreene Kioti-Daedong in Romania si Moldova are 25 de dealeri in tara noastra. Tractoarele comercializate sunt echipate cu transmisie mecanica sau hidrostatica automatica DANA din SUA, motoarele au 22-90 CP, iar printre accesorii se numara incarcatorul frontal, cupa de cereale sau cu excavator spate pentru santuri.
Pentru cei cu suprafete de pana in 10 ha, Keiron Logistics dispune si de optiunea utilajelor reconditionate cu puteri mai mici, de pana la 30 CP. Acestea se adreseaza in special persoanelor fizice si sunt marci japoneze – Kubota, Yanmar, Iseki, Hinomoto s.a. – care vin direct reconditionate din Japonia. Potrivit lui Viorel Budaca, reprezentant Keiron Logistics, vanzarile firmei de tractoare second-hand se vor dubla in acest an fata de 2010.
„Participam la Indagra cu dealerul nostru principal, Keiron Logistics, la care avem in permanenta un stoc de circa 20 de tractoare si echipamente adecvate“, a declarat Aurelian Copacea, administrator si manager coordonator ACECOP Trade Consult. Firma a vandut anul acesta 28 de tractoare, cu aproape 50% mai mult decat in 2010, iar reprezentantul sau afirma ca situatia este aceeasi si in cazul echipamentelor. Tractoarele au garantie de doi ani, iar piese de schimb exista la Craiova si in Olanda, unde se primesc marfurile destinate Europei, Africii si Orientului Mijlociu si unde exista un stoc de peste opt milioane de euro. Toate tractoarele sunt 4×4, pot fi achizitionate cu sau fara cabina si raspund cerintelor Tier 3 si Tier 4, la targ modelele Kioti aduse de dealer, de 50 si 90 CP, fiind deja conforme Tier 4. „In privinta preturilor ne situam cam pe la mijloc, adica nici scumpi, dar nici ieftini. Suntem intre marile companii producatoare de renume mondial si cele mai ieftine, din China si Belarus“, a spus Aurelian Copacea, care a mai declarat ca firma doreste sa deschida filiale si in Transilvania, unde nu dispune de dealeri prea puternici. „Anul acesta am lucrat foarte bine cu zona Munteniei, Dobrogea, si Moldova pana la Suceava. Incercam sa intram si in Transilvania. Anul trecut am vandut in Transilvania cu succes, dar in 2011 nu am reusit.“
Unul din cele mai mari standuri a fost cel al General Leasing, pe cei aproximativ 600 m2 fiind expuse tractoare McCormick cu motorizari de la 80 pana la 213 CP, combine Laverda de la 200 la 360 CP si utilaje Kvenerland. Potrivit reprezentantilor distribuitorului, diferenta in ceea ce priveste pretul combinelor cu standardul Tier 3 si cele cu Tier 4 va fi de cel putin 7-8%, destul de consistenta, avand in vedere faptul ca pretul modelului expus, Laverda M410 ADV, incepe de la 180.000 de euro fara TVA. Distribuitorul este prezent in tara prin sapte puncte de lucru, sediul central fiind in Bucuresti, iar service-ul national in Slobozia, unde este si centrul de piese de schimb. General Leasing ofera si o finantare proprie pe trei ani. Pentru 2012, reprezentantii firmei se asteapta la o crestere de 20%.

Bielorusii isi fac loc pe piata romaneasca
O prezenta insemnata a fost si cea a producatorului Belarus Tractor, care a participat pentru prima oara pe cont propriu la un targ in Romania. Pe cei aproximativ 500 m2, firma a expus 15 tractoare cu capacitati de la 36 la 303 CP, cu motoare Deutz-Fahr de la Tier 1 la Tier 4. In Romania, producatorul este prezent in 20 de locatii prin 12 dealeri care se ocupa de vanzare si service. „Fata de anul trecut, vanzarile noastre sunt, pana acum, cu aproximativ 30% mai mari. Cresterea se datoreaza faptului ca am devenit mai cunoscuti pe piata si este adevarat ca un client multumit iti mai aduce alti 2-3. Am largit reteaua de dealeri si am modificat un pic si politica de marketing anul acesta“, a declarat Svetlana Cazanjiu, manager de vanzari Belarus Tractor, care crede ca pe piata din Romania cea mai vizata caracteristica la cumpararea unui utilaj agricol ramane pretul. „Este foarte mare nevoie de tractoare, deoarece sunt multe utilaje vechi. Noi nu suntem prezenti aici decat din 2006, pe cand in Ungaria, de exemplu, suntem de 50 de ani. Deci nu putem compara cele doua piete in ceea ce ne priveste, insa puterea de absorbtie a Romaniei este foarte mare, pentru ca este nevoie, din cate stiu eu, de aproximativ 180.000 de tractoare pe piata.“
Potrivit managerului firmei, obiectivele pentru anul viitor sunt nu numai cresterea vanzarilor, ci si imbunatatirea activitatii de service, garantie si post-garantie si dezvoltarea retelei de piese de schimb. „Ne vom face simtita prezenta si fata de ceilalti producatori, dar si in interesul clientilor nostri“, a mai spus Svetlana Cazanjiu. Termenul de livrare pentru tractoarele Belarus este de maximum 10 zile, stocul din Romania nefiind foarte mare: 10-12 tractoare.
„Am avut si 20, insa avem peste 100 la uzina, deci putem livra oricand. In stocul din Romania incercam sa tinem gama uzuala de aici, cele de 81, 100, 130 CP, cele mai solicitate. Deci piata din Romania cere tractoare cu motorizari mai mici, asta si pentru ca sunt mai ieftine.“

Speranta sta in programul „Rabla“
Cei mai multi dealeri, ca si fermierii, isi pun sperantele pentru anul viitor in programul Rabla. Anul acesta, din pacate, desi ministrul Mediului si Padurilor a anuntat ca cei interesati de achizitionarea unui tractor nou pot folosi pana la trei tichete valorice, ca in cadrul programului pentru masini, acesta s-a desfasurat din nou pe sistemul clasic, cu un singur voucher. De asemenea, dealerii se plang de perioada foarte scurta in care programul se desfasoara in acest an, intre 12 septembrie si 10 noiembrie. „Ne-am inscris si noi in programul Rabla la tractoare, insa acesta abia a fost demarat si, din pacate, tine numai pana la 10 noiembrie. Dar avem informatii potrivit carora incepand cu anul viitor programul chiar va fi operational cu trei tractoare vechi, cu conditia ca valoarea acestora sa nu depaseasca 40% din pretul utilajului nou achizitionat“, a declarat Alpar Benedek.
Si ACECOP Trade Consult s-a inscris in acest program, prin care poate vinde tractoare de la 22 la 92 CP. „Avem deja pana in 10 dosare sigur, in general este vorba de fermieri care au cerut tractoare mici si medii. Poate de anul viitor, cand speram sa se accepte si trei tichete valorice, sa vindem si modele mai mari de 50 CP, care sunt ceva mai scumpe“, a declarat Aurelian Copacea.
Anul acesta, ajutorul statului a fost de 17.000 de lei, adica aproximativ 4.000 de euro. „In 2012 am vrea sa ne dublam cifra de vanzari, sa cream si alti noi dealeri, dar totul depinde de cum va merge programul Rabla“, a mai spus reprezentantul ACECOP Trade Consult.

Birocratia fondurilor europene ii descurajeaza pe fermierii mici
In privinta achizitiilor prin fondurile europene, dealerii de utilaje agricole declara ca fermierii sunt dezamagiti de birocratia foarte complicata.
De asemenea, fermierii mai mici ajung mai greu la informatiile necesare. „In momentul in care se apuca de cate un proiect si vad cat au de alergat, renunta, pentru ca nu au timp, conditiile sunt foarte severe, exista o limita de varsta, iar cum tineretul nu prea se mai implica in agricultura, e mai greu sa indeplineasca anumite conditii“, a declarat reprezentantul MAT Craiova. De aceeasi parere este si Francis Desbonnets, care spune ca, desi clientii se folosesc de toate mijloacele disponibile pentru achizitionarea de noi utilaje, nu este chiar usor.
„In ultima perioada am finantat fermieri care au proiecte cu bani europeni, dar nu ne-am limitat doar la acestia. Unii fermieri sunt intr-adevar descurajati de procedurile indelungate, dar cei care vor sa faca treaba si se dedica acestui proiect, pe care noi il consideram de mare viitor, au reusit si vor reusi in continuare. Suntem foarte increzatori ca acest domeniu poate schimba si fata tarii“, a declarat Manuel Tinta, reprezentant Emporiki Bank, companie prezenta la Indagra alaturi de Tellus Trading, unul din importatorii marcii John Deere in Romania.

Articole similare