Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Vanzarile de utilaje au crescut cu 11,7%

Conform datelor furnizate de ADUC, impactul crizei financiare europene s-a diminuat semnificativ, iar piata utilajelor de constructii a cunoscut o redresare, chiar daca de numai 11,7% fata de trimestrul al doilea, inca departe de ratele obtinute anterior, de peste 100%. Daca luam in considerare piata pe care au actionat firmele membre ADUC, vom constata ca in trimestrul al treilea al anului au fost vandute circa 363 de unitati, cu 106% peste cele 176 livrate in perioada similara a anului trecut. Excavatoarele au inregistrat o crestere de 73% (de la 26 la 45 de unitati), iar incarcatoarele au avut un plus de 194%, de la 16 la 47 de unitati.

Si mini-incarcatoarele si mini-excavatoarele au cunoscut o crestere in vanzari de 54% (de la 24 la 37 de unitati), iar numarul de buldoexcavatoare vandute anul acesta a crescut de la 57 la 147 de unitati (+140%). Si, chiar daca buldoexcavatoarele sunt in continuare foarte solicitate, vanzarile se mentin sub nivelul trimestrului al treilea al anilor 2006-2008.

Pe de alta parte, se remarca un interes din ce in ce mai mare pentru utilajele specializate, vanzarile de excavatoare pe senile crescand cu 80%, iar cele ale excavatoarelor pe roti, cu 113%.
La utilajele pentru drumuri, cresterea inregistrata in trimestrul al treilea al lui 2011 a fost de 133%, comparativ cu perioada similara a anului anterior, in vreme ce utilajele complementare (macarale, betoniere, utilaje de sortare/concasare etc.) au avut o crestere de 73%. Si, chiar daca nivelul vanzarilor este in continuare departe de maximul istoric inregistrat in 2008, reprezentantii ADUC considera ca situatia actuala este apropiata de capacitatea reala de absorbtie a pietei din tara noastra si ca usoara crestere se va mentine si in ultimul trimestru al anului.

Articole similare