Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Promovarea de azi, baza contractelor de dupa criza

Atat expozantii, cat si vizitatorii si-au pus mari sperante in targul de la Bauma, daca nu pentru a incheia contracte ferme, macar pentru a stabili primele contacte ce ar putea constitui baza unei viitoare colaborari de dupa criza. Afectati de situatia economica actuala, de scaderile vanzarilor si ale preturilor, dar si de cresterile costurilor de productie, in special din cauza materiilor prime, participantii la targ si-au dat seama ca este momentul sa investeasca mai mult in promovare.
 

Am remarcat aceasta tendinta atat la producatori, cat si la dealeri care s-au trezit intr-o concurenta acerba cu firmele de leasing, cu vanzatorii de second-hand sau cu firmele de inchirieri.

Solutia Hitachi: schimbarea dealerului
Hitachi si-a consolidat gama ZW a incarcatoarelor pe pneuri prin lansarea a trei noi modele compacte, ZW65, 75 si 95, confortabile, performante si potrivite pentru o gama larga de aplicatii, intre care constructii generale sau de drumuri, manipulare de materiale, managementul deseurilor sau agricultura.
La Bauma 2010, Hitachi a lansat alte trei modele de incarcatoare pe pneuri, ZW330, 370 si 550, primele din Europa de cand s-a incheiat alianta din octombrie 2008 dintre Hitachi Construction Machinery, Kawasaki Heavy Industries si TCM Corporation.
Dupa succesul lansarii, in 2008, a modelului ZX14-3, Hitachi propune alte doua modele din gama mini-excavatoarelor: 16-3 si 18-3, disponibile cu cabina sau cu aparatoare pentru postul operatorului, proiectate pentru aplicatii usoare din spatii delimitate, ca gradinarit sau lucrari de terasamente, ca si noul ZX27-3.
Hitachi a mai prezentat si noile miniexcavatoare ZX29U-3, 33U-3 si 38U-3, compacte, care ofera o productivitate mai buna decat a modelelor anterioare, cu un consum redus de combustibil, costuri mici de operare si confort sporit. In aceasta gama, Hitachi mai propune ZX48U-3 si 52U-3 de 4 si 5 t, compacte, echipate cu o noua generatie de motoare si tehnologii hidraulice noi, care imbunatatesc manevrabilitate si stabilitatea si ofera o operare lina.
Hitachi este bine reprezentat, cu o piata in crestere, in tari precum Polonia sau Bulgaria. Dar „criza a fost dureroasa pentru toata lumea, iar noi am avut foarte multe echipamente pe stoc, ceea ce i-a ajutat si pe dealeri, timpii de livrare fiind mult mai buni si asta fiind un plus pentru clienti. Insa preturile nu le-am mai putut pastra”, a declarat Paul Burger, director de vanzari.
Urmare a vanzarilor foarte slabe din Romania, Hitachi a semnat la Bauma un nou contract de reprezentare, cu Powertek, cel vechi fiind deja anulat. „Ne asteptam ca noul dealer sa creasca vanzarile. Romania este importanta pentru noi deoarece stim multi contractori vest-europeni, companii germane sau austriece, care lucreaza in aceasta zona. Avem insa nevoie de servicii bune, ca si de after-sales, si, chiar daca piata a cazut, ne asteptam la cresteri pe pietele estice pe care am vandut foarte putin pana acum”, a precizat reprezentantul Hitachi.

Excavatorul hibrid, surpriza Komatsu
Cu primul excavator hibrid prezentat la Bauma 2010, Komatsu continua sa stabileasca standarde globale pentru tehnologie si inginerie. Lansarea in 2008 a modelului Komatsu PC200-8 Hybrid a marcat un punct de turnura in tehnologia echipamentelor de constructii. Sistemul hibrid utilizeaza un motor electric de pivotare, special dezvoltat, un generator de putere, un condensator electric si un motor diesel. Acest sistem functioneaza pe principiul regenerarii si inmagazinarii energiei de schimb, aducand un consum mai mic cu 25-40%, in functie de aplicatie, si mai putine emisii de CO2. In prezent, Komatsu poate produce pana la 300 de excavatoare hibride in fiecare luna.
Komatsu a lansat la Bauma un nou excavator pentru demolari seria PC290LC/NLC-8 HRD, care cantareste 40 t, fiind cel mai mic model din aceasta gama. Inaltimea de lucru este de 18,3 m, recomandandu-l pentru activitati de demolare a constructiilor cu doua, trei sau patru niveluri. Avand in vedere dimensiunile sale compacte si masa relativ mica, excavatorul lucreaza bine in spatii restranse, fiind usor de transportat. Utilajul este echipat cu motor de 188 CP, capacitatea maxima a cupei fiind de 2,02 m3. Masa sistemelor aditionale este limitata la 3 t.
Komatsu propune si noul excavator pe pneuri PW148-8, compact si robust, cu o capacitate mare de ridicare si o gama larga de optiuni. Potrivit pentru lucrul pe santiere cu spatii limitate, in zonele urbane si pe soselele cu trafic intens, acest excavator compact este echipat cu motor Tier 3, cu injectie common rail, care dezvolta o putere de 86 kW la 2.200 rpm.
Noul buldozer D65WX-16 de 21 t este disponibil in trei configuratii standard (EX, WX si PX). Utilajul prezinta un consum redus de combustibil, productivitate sporita si fiabilitate maxima. D65WX-16 este dotat cu o cabina moderna, un tren de rulare imbunatatit si un sistem de blocare a convertizorului de cuplu.
Komatsu a imbunatatit si lama Sigma Dozer, in scopul cresterii adaptabilitatii si a productivitatii. Disponibila pentru versiunile EX si WX, aceasta asigura o strapungere agresiva a solului. Muchiile laterale imping continuu materialul spre zona centrala a lamei, ceea ce duce la o crestere cu 15% a randamentului de lucru, comparativ cu o lama conventionala.
Puterea motorului utilajului este de 219 CP, iar in dotarea standard este inclus si sistemul Komtrax de  monitorizare a utilajelor prin satelit.
In Romania, utilajele Komatsu sunt disponibile prin intermediul companiei Marcom.

Dealerii concureaza cu firmele de leasing si cu cele de inchirieri
Manitou a expus la Bauma manipulatorul compact MT 625 (ridica 2,5 t la 6 m), incarcatorul telescopic MHT 780 (8 t/7 m) cu aplicatii in domeniul reciclarii, un nou model de platforma de acces articulata ATJ „+” cu o nacela mai mare, precum si trei modele noi de manipulatoare telescopice rotative din gama Easy, de 14, 16 si 18 m.
Noul MT625, care va inlocui modelul 523, este utilizat in manipulari in zone inguste, la fundatiile cladirilor, in constructii sau in subterane, oferind performante deosebite ale razei de girare, dar si finisaje de calitate si o cabina cu vizibilitate foarte buna.
La Bauma s-a lansat si o noua gama de masini rotative, Easy, din seria Privilège care pana acum avea masini destul de sofisticate, greu de utilizat, mai ales in domeniul inchirierilor, unde se prefera cele simple si robuste. Noua gama Easy vine cu finisaje ale cabinei imbunatatite fata de gama M, care va fi retrasa de pe piata. „Pentru gama rotativa, piata din Romania este inca tanara. Alte piete au trecut foarte puternic catre masinile telescopice rotative care preiau usor functia de macara”, a spus Florin Marincas, director de vanzari pe Europa Centrala.
Grupul Manitou in prezent cuprinde si marcile Mustand si Gehl, fiind reprezentat in Romania prin dealeri cunoscuti, ca Genco 93. Reprezentantul Manitou evalueaza anul trecut ca fiind dramatic, mai ales in Bulgaria si Romania. „Piata de echipamente este saturata. Cand a venit criza, cei care aveau masini in leasing si nu mai aveau lucrari le-au scos pe piata. Ca atare, dealerii concureaza cu firmele de leasing, dar si cu cele de second-hand sau de inchiriere”, a precizat acesta.
In 2009, piata de constructii in Romania a scazut cu 60-70% fata de 2008, in opinia lui Florin Marincas. „Acum sunt semne de inviorare mai mult prin prisma programelor guvernamentale, de la care avem asteptari mari. Primim insa semnale pozitive din pietele din Germania si Franta, unde se observa o usoara ameliorare, mai mult in agricultura, unde scaderile au fost de doar 20-25%.”

Case, pregatit pentru Tier4
Case Echipamente de Constructii, pe langa modelele de excavatoare si incarcatoare prezentate intr-un numar anterior al revistei, a supus atentiei vizitatorilor de la Bauma si primele doua modele din noua linie de buldozere pe senile, ideale pentru nivelari precise si lucrari dificile de terasamente. Modelul 1650l este o masina cu actionare hidrostatica proiectata pentru o gama larga de lucrari de pregatire din sectoarele constructiilor rezidentiale, comerciale, utilitare sau de autostrazi. Seria 3 a modelului 1150K este, de asemenea, actionata hidrostatic, permitand o recuperare completa a puterii pentru obtinerea unei productivitati maxime.
Ambele echipamente sunt propulsate de motorul Tier 3 de 6,7 l, care dezvolta 144 CP si un cuplu maxim de 669 Nm la 1.400 rpm in cazul 1650L, respectiv 118 CP, cu un cuplu maxim de 567 Nm, in cazul 1150K.
Buldozerele sunt echipate cu o cabina spatioasa, izolata, astfel incat sa permita un nivel scazut de vibratii si zgomot. In plus, dotarea cu aer conditionat si un scaun cu suspensii pneumatice aduce operatorului un plus de confort pentru intreaga zi.
Clientilor li se ofera posibilitatea de a alege dintre trei sasiuri – 1650L XLT foarte lung, modelul lat 1650L WT si 1650LGP, cu o presiune joasa la sol.
Case a anuntat la München ca este gata sa se conformeze urmatoarelor doua faze in ceea ce priveste emisiile. Standardele intermediare Tier 4 incep din 2011, iar cele finale vor intra in vigoare din 2014. Case utilizeaza pentru aceasta doua tehnologii distincte de recirculare si racire a gazelor evacuate, CEGR si SCR, pentru a corespunde standardelor intermediare pe intreaga linie de produse care include peste 90 de modele de echipamente, de la 15,15 CP la 532 CP.

Caterpillar, un nume cu rezonanta istorica
Incarcatorul pe roti Cat 988 a lucrat in aplicatii industriale, din minerit, cariere si santiere de constructii, din 1963, vanzandu-se pana in prezent aproape 4.000 de unitati. Daca adaugam acestui calcul 600 de masini cu peste 20.000 de ore de functionare si peste 150 cu 30.000 de ore, avem dovezi concrete ale rezistentei modelului 988 H.
Noul excavator hidraulic Cat 374D, inlocuitor direct al modelului 365C, combina o putere mai mare, hidraulici mai puternice, noi cupe si o greutate mai buna de operare, imbunatatind capacitatile de excavare, incarcare si ridicare. In plus, vine si cu un sasiu mai puternic, un confort sporit al operatorului si cu o servisare mai facila.
Modelele de manipulatoare pe roti Cat M325D MH si M325D LMH au fost modernizate pentru a corespunde cerintelor speciale impuse de aplicatii ca manipularea produselor in vrac, a fierului vechi sau pentru activitati de reciclare.
Standul Caterpillar de la Bauma a gazduit noua masina de demolare DEM50 UHD (ultra high demolition) fabricata de Demlone, care ofera o inaltime flexibila de lucru de 18, 21 sau 23 m si care poate transporta si unelte de pana la 3.000 kg pe majoritatea modelelor din gama.
Tot la targul de la München, Caterpillar a anuntat si completarea gamei de produse pentru pavat cu noul AP555E Asphalt Power, care ofera acum o mobilitate si o vizibilitate foarte bune. Echipata cu un motor puternic C4,4, masina are un cadru de operare confortabil si posibilitatea unor setari rapide. Tot in acest cadru a fost anuntata si disponibilitatea unui nou rotor de taiere pe raboteza PM200 Cold Planer, clientii putand alege acum intre dotarea cu noul rotor sau cu cel standard.
Departamentul de unelte, Caterpillar Work Tools, propune noua linie P200 de pulverizatoare pentru excavatoarele hidraulice din care fac parte modelele P215, P225 si P235.

Hyundai extinde garantia pentru Seria 9
Hyundai Heavy Industries Europe a lansat seria 9 de excavatoare cu greutati de operare de la 1,6 la 52 t, oferind viteze si precizie sporite, dar si conditii de lucru imbunatatite pentru sofer, plecand de la o pozitionare centrala a acestuia pe toate modelele.
Hyundai a prezentat la Bauma si noua serie 9 de incarcatoare pe roti, precum si patru modele din cele mai noi serii 7E de incarcatoare cu furca.
Noua serie este astfel completa, inlocuind in totalitate seria 7A. De altfel, din ianuarie 2010, inainte de lansarea internationala completa de la Bauma, cateva masini selectate din noua gama 9 au fost deja plasate unor dealeri si clienti din Europa, pentru a introduce noul concept si a invita operatorii sa-si exprime parerea asupra performantelor noilor echipamente.
Din noua gama face parte si un „excavator-manipulator”, dar sunt cuprinse si excavatoarele de 52, 48 si 36 t, pentru demolari.
„Tot ce se poate pune pe un excavator sau pe un incarcator, este deja in configuratiile standard ale echipamentelor Hyundai”, afirma Andrei Dumitra, director general al Powerscreen Corporation, dealerul Hyundai din Romania. In plus, incepand cu Bauma, produsele din seria noua vor avea o garantie mai mare, de doi ani sau 3.000 de ore, fata de cea standard de un an sau 2.000 de ore. „Am mai avut garantii extinse la echipamentele din seria 7A, chiar pana la 3-4 ani, dar nu am avut probleme. Daca ai un Hyundai in curte, uiti de el. Nu se strica, isi face doar treaba”, a precizat reprezentantul Hyundai Heavy Industries.
Servisarea se face in-house, prin propriile atelierele mobile, livrarea de piese de schimb facandu-se foarte rapid din stocul de la Bucuresti sau de la sediul central al companiei, din Belgia. „Se pot comanda piese pana la ora 20:00, ora Romaniei, iar a doua zi sunt la client”, a mai spus Andrei Dumitra.
Nici dealerii Hyundai nu au fost ocoliti de criza financiara. „Anul trecut vanzarile au scazut cu 60-70% fata de 2008, un an cu boom economic, in care toata lumea cumpara, avand acces la finantari. Acum conditiile de creditare sunt inasprite, in special pentru firmele mici. Avantajul nostru este ca pastram preturile din 2008, dar si faptul ca am vandut mult de pe stocul din 2008, la un alt curs de schimb”, a precizat reprezentantul Hyundai, considerand ca 2010 va aduce o crestere de maximum 10% fata de 2009, daca nu se vor relaxa conditiile de creditare.
Produsele Hyundai sunt utilizate preponderent pe santiere de constructii, in cariere, balastiere, activitati de reciclare, agricultura, oferind, complementar, si masini de concasare si sortare din gama Powerscreen. Vanzarea se face din stoc, iar produsele cele mai vandute in Romania sunt excavatoarele, in proportie de 60-65%, restul apartinand incarcatoarelor.
Desi au intrat si pe piata din Republica Moldova, in cele cateva luni de prezenta nu s-a vandut nimic, activitatea stopandu-se inca din faza incipienta din cauza evenimentelor politice si a conditiilor socio-economico.

Numeroase noutati JCB, alaturi de cel mai curat motor din lume
JCB a lansat cel mai mic utilaj telescopic din gama sa, 515-40, care are greutatea proprie sub 3,5 t, inaltimea cabinei de 1,80 m (pana acum era de cel putin 2 m, ceea ce impiedica interventiile in spatii restranse) si lungimea de 2,97 m, pentru un post de lucru spatios si acces usor. 515-40 este destinat constructorilor de cladiri in spatii restranse si firmelor de inchiriere de utilaje, iar datorita gamei largi de accesorii se adapteaza la marfuri paletizate sau vrac. In plus, poate fi folosit in interiorul caselor sau in containere, dar si la depozitarea marfurilor in locuri inalte, cum ar fi acoperisuri sau terase. Utilajul are transmisie hidrostatica pe patru roti motoare si tractiune integrala, fiind propulsat de un motor diesel Deutz de 50 CP. Sarcina sa utila este de 1.500 kg la 4 m inaltime.
JCB si-a extins si gama de utilaje telescopice, prezentand la Bauma modelul compact 527-58 si conceptul 550-80 de mare capacitate. Primul dintre ele are 2 m latime si 2 m inaltime, ceea ce-i permite accesul atat la cladiri, cat si la parcarile subterane sau in orice alt spatiu de lucru foarte restrans. Capacitatea maxima de ridicare este de 2,7 t, sarcina utila, de 1,25 t, inaltimea, de 5,8 m, iar raza de bracare este mica. Utilajul are motor Deutz de 85 sau 100 CP si transmisie hidrostatica de mare randament, care garanteaza precizie in manevrare, forta mare de tractiune si viteze de 25-40 km/h.
550-80 este destinat manipularii intensive a deseurilor, poate ridica pana la 8 m si are o capacitate maxima de 8 t. Echipamentul are motor de 100 sau 130 CP si transmisie puternica, cu circuit hidraulic Variflo de 140 l/min si canalizare Hiflow care permite optimizarea ciclurilor si service mai rapid al auxiliarelor. 550-80 poate fi dotat cu furci sau cu cupa de 3,5 m3, iar pentru operatiunile de incarcare are un lant cinematic la capatul flesei, in forma de Z, pentru forta mare de smulgere si amplitudine la golire.
Si gama de midiexcavatoare s-a largit prin lansarea modelului 8085 ZTS, care are motor Tier 3 de 57,6 CP, cu cuplu puternic, ce permite un consum redus de carburant. Desi are aceleasi dimensiuni ca JCB 8080 ZTS, noul echipament are productivitate mai mare si emisii si costuri operationale mai mici. Cabina include o consola noua de comanda, care ofera mai mult confort soferului, iar sistemul ATM are ecran LCD mare, ce afiseaza reglaje si diagnostice.
JCB a mai lansat doua incarcatoare compacte pe roti cu flesa telescopica, TM170 si TM220, cu furci, pentru industria de reciclare a deseurilor, dar si ferme agricole. Acestea sunt montate pe sasiul spate al incarcatoarelor articulate pe roti JCB 406 si 409, dar au sasiu fata dedicat, si au capacitatea de ridicare de 1.700, respectiv 2.100 kg, si inaltimea de 4.508, respectiv 4.562 mm. Cele doua echipamente au motor Deutz D2011 Tier IIIB cu aspiratie naturala (TM170) si turbocompresie (TM220) si transmisie hidrostatica Rexroth cu doua game de viteze si tractiune integrala pe cele patru roti motoare, viteza maxima ce poate fi atinsa standard fiind de 20 km/h sau optional de 30 km/h la TM1270 si de 40 km/h la TM220.
JCB a mai expus modelul Vibromax, care are acum o conceptie noua, cu motorul diesel Hatz mutat din centru in fata, in interiorul unui cadru solid de protectie.
Nou este si compactorul de mare randament VMT860 cu bile de 1.675 mm latime si cu o combinatie optima de sarcina utila, frecventa, forta centrifuga, amplitudine si viteza de deplasare.
JCB a facut in ultimul timp printre cele mai mari investitii din istoria sa, de peste 80 de milioane de lire sterline, pentru dezvoltarea Ecomax T4 de 4,4 l, cel mai curat motor pentru masini de santier de pe piata, care va intra in productie in 2012, odata cu aparitia normelor Tier 4 interim/3B.

New Holland crede intr-o revenire a pietei
Asa cum am anuntat intr-un numar anterior al revistei, New Holland a lansat la Bauma primele trei modele din noua gama de excavatoare pe roti: WE150, WE170 si WE190. Cu greutati de operare variind intre 15 si 20,4 t, noile modele acopera segmente care impreuna reprezinta 75% din piata europeana. Pe langa acestea a mai fost lansat si noul incarcator pe pneuri W170B in configuratie speciala pentru manipulare si transport deseuri, echipat cu cateva protectii suplimentare care sa asigure productivitate si siguranta maxime in medii dificile, specifice managementului deseurilor. Cupele de mare capacitate (de maximum 3 m3), dar si anvelopele rezistente la uzura sunt disponibile pentru a corespunde operatiunilor din domeniu.
Vizitatorii standului New Holland au putut experimenta confortul noii cabine a grederului F 156,7. Proiectata pentru a oferi operatorului mai mult spatiu, inclusiv la picioare, usa noii cabine se poate plia in spate la 180o, pentru a oferi un acces usor. In plus, a fost dezvoltata si o noua consola pe dreapta, pentru a ajuta la un control mai bun al schimbatorului de viteze si al clapei motorului, oferind caracteristici ergonomice din cele mai bune. Si posibilitatile de ajustare a pozitiei scaunului operatorului s-au inmultit.
„Cautam sa imbunatatim eficienta produselor azi, cand clientii sunt foarte atenti la amanunte, consum de carburant si la costuri de intretinere. Nu vor sa aiba produse prea sofisticate, ci cu costuri de operare mai reduse, eficiente”, a declarat Hans Erdmann, director pentru Europa Centrala si de SE.
Dupa Polonia, Romania este considerata de reprezentantul New Holland ca fiind plina de oportunitati in momentul in care economia isi va reveni. „Nimeni nu stie cand va fi asta, dar noi vrem sa fim pregatiti”, a spus acesta. In prezent este o perioada critica pentru dealeri, sectorul privat are probleme mari cauzate de lipsa cash-ului si a finantarii. „Avem insa avantajul propriei finantari prin Afin, care la randul lui trebuie sa fie foarte selectiv azi, ceea ce nu este deloc usor”, a afirmat Hans Erdmann.
In 2009 piata a scazut cu circa 80%, dar in primele luni ale anului acesta, fata de aceeasi perioada a anului trecut, s-a vazut o crestere semnificativa, chiar o dublare a vanzarilor, insa „dealerii au fost nevoiti sa reduca preturile produselor de pe stoc. In plus, daca o masina a inceput sa se invecheasca am dat dovada de flexibilitate si noi, si dealerii. Noile produse din 2010 sunt fabricate la costuri mai mari, data fiind scumpirea materiilor prime, precum otelul sau cauciucul”, a precizat reprezentantul New Holland.

Masinile uzate, preferate celor noi
Dealer de echipamente de constructie, comercializand in principal produse Liebherr, Kubota si Neuson, Beutlhauser a venit la Bauma sa-si prezinte oferta de masini uzate pentru care poate acorda garantii de 3 sau 6 luni. „In Romania inca nu avem departament de service, dar cand aeroportulului din Sibiu i se defecteaza masinile luate din Germania mecanicii de la sediul din Passau se deplaseaza pentru reparatii”, a precizat Thomas Hofner, reprezentant de vanzari al Beutlhauser.
Masinile uzate pot fi achizitionate de catre dealeri de la Beutlhauser si vandute, dar exista si clienti directi care cumpara de pe internet. „90% dintre acestia isi ridica si transporta singuri masinile de la Passau, iar pentru 10% le livram noi”, a mai spus Thomas Hofner.
In 2008 vanzarile la export au scazut, dar anul trecut si-au revenit cu 60%. „Acum, din cauza crizei, tarile est-europene ca Bulgaria, Romania sau Cehia nu mai au posibilitatea sa cumpere masini, desi am scazut preturile cu 30% fata de 2008. In Romania, brandul preferat este Liebherr, iar produsul cel mai cautat, excavatorul mobil”, a punctat reprezentantul Beutlhauser.
Produsele simple, cautate de firmele de inchirieri
Wacker Neuson SE, producator de echipamente usoare si compacte, a prezentat la Bauma, pentru prima   data, gama unica formata din peste 300 de produse Wacker Neuson si Kramer Allrad. Tot aici, Wacker Neuson a prezentat si numeroase excavatoare compacte dotate cu sistemul unic de sapare pe verticala, VDS, prin care se pot realiza economii de pana la 25% prin intermediul usoarei inclinari a suprastructurii cu 15o, compensand panta. Prin utilizarea VDS se poate creste productivitatea si eficienta printr-un timp mai scurt de sapare pe verticala si prin economii de timp si material de 25% atat in timpul excavarii, cat si reincarcarii. VDS ofera pana la 20% mai multa stabilitate la 15o si rotire completa la 360o, fiind o structura simpla si robusta, care ofera operatorului o pozitie normala de lucru.
Pentru Kramer, producator de incarcatoare pe roti in variante basic sau cu dotari optionale, inceputul anului trecut nu a fost prea rau, dupa care, in cea de-a doua parte, afacerea a scazut destul de tare. „Partea cea mai buna este ca nu am pierdut niciun angajat, iar din martie 2010 am avut multe comenzi, deci este mult mai bine acum. De atunci angajatii lucreaza si sambata, avand foarte multe comenzi”, a afirmat Sara Loda, reprezentant de vanzari.
Dat fiind faptul ca cei mai multi clienti detin parcuri de inchirieri, cel mai bine a fost vanduta masina din seria 50, basic, pentru bugete reduse. Pe de alta parte, companiile de reciclare necesita echipamente suplimentare si confort sporit in cabina, ca atare prefera masinile mai performante. Kramer detine singurele excavatoare dotate cu VDS, optiune oferita gratis.
In Romania, Kramer este reprezentata de un singur importator, din Bucuresti. „In Europa de Est, ca si in Romania, cel mai important este sa se gaseasca solutii financiare pentru clientul final. Anul trecut, de exemplu, piata de incarcatoare pe roti din Romania era mai buna decat cea a bulgarilor.”

Marketingul, activitatea cheie de anul acesta
La inceputul lui 2010, Doosan a anuntat fuziunea dintre departamentele de echipamente de constructii si cel international (DII) ale Doosan Infracore. Cele doua au functionat separat inainte, DII cuprinzand Bobcat, Portable Power, Montabert si departamentul de accesorii cumparate de la Ingersoll Rand din 2007. Noua organizatie aduce la un loc puterea celor doua sectoare, crescand astfel eficienta si economiile de cost in realizarea echipamentelor din gama compacta si grea. „Am decis realizarea unei astfel de sinergii pentru ca aveam acelasi importator pentru ambele marci”, a declarat directorul de vanzari Benoit Helu, adaugand: „2009 nu a fost un an bun pentru Doosan Romania, n-am livrat nimic semnificativ. Anul acesta participam insa la unele licitatii care ne pot aduce mai multe livrari.”
Dar, in opinia reprezentatului Doosan pe Romania, Bulgaria, tarile baltice nordice si Polonia, „piata va fi redusa inca doi ani. Pentru a creste cota de piata marketingul joaca un rol foarte important. De aceea am decis, impreuna cu dealerul nostru, IrCat, sa oferim clientilor masini spre testare pe perioade prestabilite.”
Prezentat la Bauma, noul excavator pe senile DLCR de 24 t, ca si DX380 LC de 38 t, este proiectat sa corespunda nevoilor tot mai mari ale pietei de a reduce unghiul de girare pentru a fi utilizat in lucrari din apropierea cladirilor sau din spatii inguste. Gama de aplicatii ale noului model merge de la constructii generale la activitati de refacere a drumurilor sau autostrazilor sau alte lucrari civile unde un unghi redus este important pentru a minimaliza deranjul traficului din jur si distrugerea mediului inconjurator.
Cel mai mare model din gama de excavatoare pe senile de la Doosan, DX700LC, de 71,5 t, poate fi utilizat in aplicatii extrem de grele din minerit sau din cariere, ca si in proiecte mari de infrastructura. Designul lung al caroseriei (LC), in combinatie cu sasiul extins la o latime maxima de lucru de 4.000 mm, ofera o stabilitate optima si siguranta in orice tip de excavari, ridicari sau incarcari.
Doosan continua sa largeasca gama de incarcatoare pe roti prin lansarea noului DL420, care inlocuieste DL400. Cu o capacitate a cupei de 4 m3, DL420 este proiectat sa ofere performante foarte bune in ceea ce priveste manevrarea, puterea, servisarea si rezistenta, fiind utilizat la manipularea si transportul materialelor granulate (ca nisip sau pietris), in aplicatii industriale, minerit si cariere.

Promovarea va face diferenta
Tractor Proiect Comert, cu sediul in Brasov, este reprezentantul din Romania al produselor grupului Bauer, specializat in utilaje de foraj pentru fundatii speciale, si al produselor marca Terex, respectiv utilaje pentru incarcarea si manipularea materialelor, de la 19 pana la 70-80 t. „Modelele cele mai mici in centrele de colectare a fierului vechi din tara, iar cele mari in porturi, pentru incarcare-descarcare de nave. In acest moment avem in tara circa 150 de masini de la Terex. Desi consideram Romania ca fiind o piata foarte buna, de anul trecut proiectele s-au oprit si a aparut si o criza financiara, care se rasfrange si asupra noastra, pentru ca masinile pe care le comercializam nu poti sa le cumperi decat daca ai cum sa le amortizezi”, a declarat directorul general, Cornel Udrescu.
Ca intreaga industrie de constructii, si compania Tractor Proiect Comert a resimtit o scadere a vanzarilor cel putin la jumatate. „Unele au mers mai bine (utilajele mici), iar altele deloc, insa s-au compensat. In decembrie 2008 romanii inca nu realizau ca a inceput criza. Abia prin martie 2009 au inceput sa-si dea seama ca si in Romania e criza. Ca atare, acum, cand altii incep sa se revigoreze, noi inca suntem in cadere, sau stagnam undeva jos. Acum suntem inapoi, la nivelul lui 2004, si suntem nevoiti sa lucram mai intens in domeniul de promovare decat inainte, cand promovarea venea de la sine”, a mai spus Cornel Udrescu.
La standul de la Bauma, Terex a expus peste 50 de masini, iar vizitatorii au putut vedea noi produse, imbunatatiri importante ale echipamentelor si demonstratii live pe segmentele de constructii, macarale, procesarea materialelor si platforme aeriene de lucru.
Printre echipamentele noi sau doar modernizate au fost expuse din cadrul departamentului „Platforme Aeriene Terex” un telemanipulator, brate articulate (electric), un brat telescopic si elevatoare cu foarfece pentru terenuri accidentate.
Terex Construction a expus noul incarcator pe roti TL310, noile masini articulate TA300 si TA 400, basculanta TA3,5SH si un excavator mobil, TW110. Acestora li s-au alaturat de la Terex Cranes noile macarale pentru orice tip de teren AC 100/4L si AC 1000, precum si o macara pentru teren accidentat, RT 100, si o nou model de macara turn.
Divizia de procesare a materialelor de la Terex a propus vizitatorilor concasorul Powerscreen Pegson XR400S, sau cel de impact XH320, Powerscreen Warrior 2400 si Powerscreen Warrior 800, plus un concasor conic.

Utilajele Liebherr, utilizate in domenii variate
Pe langa modelele prezentate in numerele anterioare ale revistei, Liebherr a mai adus la Bauma si primul model din noua linie de basculante articulate. TA 230 este capabil sa faca fata operatiunilor de incarcare si transport ale materialelor de pe santiere, iar unul din motivele introducerii noului model aceste acela ca piata de inchirieri, care ia amploare tot mai mult, are nevoie de flote complete de masini.
Basculantele articulate vor acoperi o gama standard de marimi, de la 30 la 50 t. TA 230 combina dimensiunile compacte de transport ale unei masini de 25 t cu o incarcatura din urmatoarea categorie, mai grea. Latimea de transport este sub 3 m, dar in acelasi timp TA 230 are cel mai mare volum al corpului basculantei din clasa sa, de 19,2 m3, cu o forma special proiectata pentru o descarcare rapida. Cele trei axe rigide puternice sunt bazele transmisiei 6×6 de inalta performanta, cu transmisie automata si convertor de cuplu. Noul TA 230 este actionat de un motor diesel D936LA6 de 10,5 l care dezvolta 367 CP si corespunde standardelor de emisii Tier 3.
La Bauma a fost prezentat in premiera si noul T 282 C, o modernizare a modelului T 282, cel mai mare si mai eficient camion pentru minerit. Cu o greutate de 261 t, noul vehicul poate transporta o incarcatura de pana la 400 t. Pentru motorizare exista optiuni, de la MTU DD 20V4000 (20 de cilindri/3.755 CP) la Cummins QSK 78 (18 cilindri/3.500 CP). Viteza maxima pe care o poate atinge este de 64 km/h.
Liebherr propune si noul excavator folosit in minerit, R 9100, actionat de un motor diesel Liebherr V12, care pe viitor va corespunde standardelor de emisii USA/Tier 2 si Tier 4i, oferind in acelasi timp eficienta si consum eficient de combustibil. Cu o putere de 757 CP, motorul V12, impreuna cu un sistem hidraulic eficient, ofera puteri mari de excavare si de strapungere, necesare operatiunilor zilnice. Cupa, cu un volum nominal de 6,8 m3, este optima pentru minerit, oferind o penetrare imbunatatita si un factor inalt de umplere.

Articole similare