Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ar trebui sa urmeze doi ani plini pentru furnizorii de echipamente

Aderarea la UE presupune si indeplinirea unor obligatii referitoare la colectarea, transportul, valorificarea si eliminarea deseurilor, iar statele membre beneficiaza, prin autoritatile locale, de fonduri europene nerambursabile, prin programul POS Mediu 2007-2013, Axa prioritara 2. Fiecare judet din Romania se afla intr-o anumita faza de realizare a SMID – cele mai multe destul de in urma, dat fiind termenul limita de cheltuire a banilor, 31 decembrie 2015 – dupa care va organiza licitatia pentru operatorul care se va ocupa de acest centru si care, la randul lui, va avea nevoie sa cumpere utilaje specializate.
 

De aceea, furnizorii de echipamente de salubrizare si-ar pune, pe de o parte, mari sperante in potentialul pietei din perioada imediat urmatoare, dar, pe de alta parte, data fiind incetineala de pana acum, se arata si destul de sceptici.

Pentru transpunerea in legislatia nationala a Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 19 noiembrie 2008, in Romania s-a adoptat Legea 211/2011 privind regimul deseurilor, iar articolul 59 prevede ca autoritatile publice locale trebuie, printre altele, sa asigure implementarea obligatiilor privind gestionarea deseurilor asumate prin Tratatul de aderare, sa elaboreze strategii si programe proprii pentru gestionarea deseurilor, sa realizeze lucrari de interes public privind gestionarea deseurilor, sa asigure si sa raspunda pentru colectarea separata (macar a hartiei, metalului, plasticului), transportul, neutralizarea, valorificarea si eliminarea finala a deseurilor, inclusiv a celor menajere periculoase, si sa asigure spatiile necesare pentru colectarea separata a deseurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecarui tip de deseu, precum si functionalitatea lor.
Tintele prevazute in documentele prioritare sunt stabilite pentru deseuri biodegradabile (pana in 2013 cantitatea anuala a celor depozitate trebuie redusa pana la 50% din cea inregistrata in 1995 – exprimata gravimetric – si pana in 2006 la 35%), pentru deseuri din ambalaje (rata de racordare la serviciul de salubrizare in mediul urban sa fie de 100% in 2013 si in mediul rural de 80% in 2009) si deseuri nepericuloase provenite din activitati de constructie si demolari (producatorii de deseuri si autoritatile administratiei publice locale trebuie ca pana in 2020 sa atinga un nivel de pregatire pentru reutilizare si reciclare de minimum 70% din cantitatile de deseuri nepericuloase provenite din constructii si demolari).
Netingerea obiectivelor va conduce la actionarea in instanta a statelor membre de catre Comisia Europeana.
Iar prin Programul Operational Sectorial Mediu 2007-2013 Axa prioritara 2, Sector Managementul deseurilor/reabilitarea siturilor contaminate istoric, se finanteaza din fonduri europene nerambursabile proiecte privind sistemele integrate de gestionare a deseurilor la nivel regional, in paralel cu inchiderea depozitelor de deseuri neconforme.

Articole similare