Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un autocar versatil, adaptat cerintelor pietei

Dupa lansarea Magelys HD, in urma cu trei ani, urmat de versiunea de lux HDH, Irisbus Iveco completeaza cu modelul Magelys Pro gama turistica. Vehiculul, care va fi ofertat la 230.000 de euro, a intrat in productia de serie luna aceasta, iar reprezentantii constructorului franco-italian sunt increzatori ca volumele comercializate vor fi
semnificative. Magelys Pro dispune de cea mai noua tehnologie si ESP in standard, propunand, in acelasi timp, un nivel ridicat de confort pentru pasageri.


Magelys Pro este cel mai nou model al producatorului franco-italian care se adreseaza segmentului turistic. Autocarul a fost prezentat de Irisbus Iveco reprezentantilor presei de specialitate si clientilor din toata Europa la sfarsitul lui martie, in Sicilia (Italia), fiind oferit, in acelasi timp, spre testare pe o pista din apropiere de Catania.
Odata cu lansarea Magelys Pro, Irisbus Iveco si-a reorganizat oferta pe segmentul turistic: versiunile Domino HD si Domino HDH vor fi scoase din productie, iar Evadys HD va fi repozitionat in oferta comerciala pe primul segment al clasei turistice, destinat autocarelor folosite pentru transportul intercity pe distante lungi. Magelys HD si HDH raman in continuare pe gama de lux, in timp ce modelul Pro, plasat ca pret la 230.000 de euro, va fi promovat pe segmentul imediat urmator al gamei turistice – clasa „confort“.
Magelys Pro a fost conceput ca raspuns la cererea tot mai mare din partea clientilor pentru optimizarea costurilor cu operarea vehiculelor, dar si din nevoia acestora de a acoperi mai multe tipuri de aplicatii cu acelasi autocar: transport de linie, curse turistice de scurta durata si circuite.

Puternic si silentios
Magelys Pro este disponibil in doua variante de lungime, 12,2 si 12,8 m, si este echipat cu motor Cursor 10 Euro 5, cu sase cilindri in linie, care dezvolta 380 CP, avand cuplul maxim de 1.600 Nm. Optional, se poate alege si versiunea mai puternica a Cursor 10, de 450 CP, care are cuplul motor mai mare (maximum 2.100 Nm). Cutia de viteze oferita in echiparea de baza este ZF manuala, cu 6+1 trepte. Optional, Irisbus Iveco ofera transmisia automatizata ZF AS-Tronic, cu 12 trepte plus marsarier, la care poate fi atasat si sistemul Hill Holder, de asistenta la plecarea din rampa.
Suspensia independenta pe axa fata confera mai mare stabilitate si confort la luarea virajelor, iar clientii au posibilitatea sa opteze intre retarder electromagnetic sau hidraulic.
Irisbus Iveco a oferit spre testare doua vehicule, unul cu transmisie manuala si altul cu ZF AS-Tronic. Indiferent de varianta, plaja optima de schimbare a treptelor de viteza este intre 1.100 si 1.700 rpm, iar intre 1.700 si 2.000 rpm exista o zona de accelerare, folosita si de softul cutiei automatizate pentru un plus de putere la plecarea de pe loc si pana la atingerea vitezei de croaziera dorite. (La plecarea de pe loc, chiar daca eram in plan orizontal si cu masina goala, treapta de viteza a fost schimbata la 1.800-1.900 rpm.)
Cutia de viteze ZF AS.Tronic, cu 12+1 trepte, este comandata prin trei butoane care se gasesc pe bord, in partea stanga a volanului: D (drive), R (reverse) si N (neutral). In plus, fiecare dintre modurile de conducere (inainte sau cu spatele) ofera o varianta standard si una „sensibila“, conceputa pentru manevre ce trebuie facute la viteze mici. In momentul schimbarii treptei de viteza intr-una superioara, turatia motorului revine la 1.100 rpm.
La modelul cu cutie manuala de viteze, treptele a doua, a patra si a sasea au o cursa mai scurta, astfel ca soferul trebuie sa se acomodeze cu cutia, pentru ca la inceput ai senzatia ca nu a intrat in viteza. De apreciat insa ca autocarul este foarte silentios si nici macar in spate pasagerii nu sunt deranjati de zgomotul motorului sau de vibratii. Suspensia integral pneumatica, cu doua perne de aer si doua amortizoare pe fata, respectiv patru perne de aer, patru amortizoare si bara antiruliu pe spate, contribuie la confortul calatorilor. In plus, vehiculul poate fi dotat cu sistem de ridicare si de coborare a caroseriei.
Special pentru a testa manevrabilitatea, organizatorii au amenajat si doua zone de jaloane, care au scos in evidenta usurinta cu care se controleaza directia si stabilitatea autocarului in viraje stranse.

Nivel ridicat de siguranta si confort
Retarderul are cinci trepte si franeaza prompt daca este utilizat la nivelul maxim. Si in virajele mai stranse este suficienta utilizarea acestuia, chiar daca se intra cu viteza de 50 km/ora, fara a fi necesara utilizarea pedalei de frana. In cazul cutiei de viteze manuale se monteaza un retarder electro-magnetic, in timp ce modelele echipate cu ZF AS-Tronic beneficiaza de retarder hidraulic.
Pe circuitul de testare, Magelys Pro s-a comportat foarte bine pe virajele in succesiune, programul electronic de stabilitate (ESP), aflat in echiparea standard, fiind extrem de util. Sistemul anti-blocare a rotilor la franare si cel de control electronic al fortei de franare sunt, de asemenea, in standard, optional fiind disponibile cruise-control-ul adaptiv, sistemul de avertizare la incalcarea benzilor de circulatie (LDWS), navigatia, precum si camerele de filmat pentru mersul cu spatele si in dreptul usii din mijloc.
In ceea ce priveste siguranta pasiva, autocarul este proiectat in conformitate cu reglementarea europena R66 privind rasturnarea vehiculelor si este echipat cu faruri pe xenon, sistem de iluminare pe timp de zi (DRL) si oglinzi incalzite. Nu in ultimul rand, scheletul este tratat anti-coroziune prin scufundarea intr-o baie cataforetica.
Bordul este foarte bine organizat, cu comenzile la indemana soferului. Vizibilitatea in oglinzile retrovizoare este foarte buna, autocarul dispunand de cate doua oglinzi pentru inaltime si adancime, plus o oglinda suplimentara pe dreapta, pentru zona din fata. Frana de mana este jos in stanga, langa scaun. Desi este putin mai incomod de utilizat, spatiul de pe bord a fost optimizat si s-a mai facut loc pentru niste compartimente de depozitare.
Rezervorul de combustibil are 420 l, lui adaugandu-i-se cel pentru AdBlue, de 60 l. Optional, pentru o mai mare autonomie, se poate comanda un rezervor de carburant de 480 l.

Scaune de lux, interior aerisit si prietenos
In materie de confort pentru pasageri, Magelys Pro este prevazut cu geamuri duble cu tenta de culoare, care se incadreaza in categoria a patra (cea mai buna) privind protectia impotriva razelor soarelui. Geamurile panoramice sunt disponibile in echiparea standard, ceea ce confera o vizibilitate sporita cu 35% si, in plus, pasagerul de la fereastra se poate ridica in picioare gratie pozitionarii inteligente a compartimentului pentru bagajele de mana, centrat deasupra scaunelor. De altfel, interiorul autocarului este luminos si creeaza senzatia de spatialitate, la acest lucru contribuind si cele doua trape transparente de pe plafon, folosite si ca iesiri in caz de urgenta.
Special pentru Magelys Pro, Irisbus propune un nou model de scaune, Spacio Pro, pentru un plus de confort. Acestea au masuta rabatabila, suport pentru picioare, cotiera la exterior si intre scaune si plasuta de bagaje cocheta, din material textil. Plasticul folosit la panoul de deasupra scaunelor este destul de grosier, dar vehiculul se adreseaza totusi unei game turistice medii.
In varianta de 12,2 m lungime, autocarul are o capacitate maxima de 53+1+1 locuri (cu toaleta inclusa), iar versiunea de 12,8 m poate transporta cu patru pasageri mai mult, in aceeasi configuratie. Intrarile sunt largi – 830 mm la usa din fata si 770 mm la cea de la mijloc – dar, pentru a ajunge in salon, de langa postul de lucru al soferului trebuie urcate doua trepte in loc de una, cum este cel mai des intalnit.
Optional, se poate comanda cuseta de dormit pentru sofer, aparat de cafea, montat deasupra toaletei, frigider integrat in bord sau ceas digital, cu afisarea temperaturii interioare si exterioare.
Ca si versiunile superioare HD si HDH, Magelys Pro este construit la fabrica Irisbus de la Annonay (Franta), care dispune de tehnologie de ultima ora.

Lider pe segmentul intercity
Piata de autocare la nivel european a fost, in 2010, de aproximativ 5.800 de unitati, potrivit reprezentantilor Irisbus Iveco.
Dintre acestea, aproape 3.500 au fost pe segmentul mediu, cel caruia ii este destinat si Magelys Pro. Gamele superioare, unde sunt ofertate Magelys HD si HDH, s-au situat, anul trecut, la 1.000 si respectiv 500 de unitati, in timp ce segmentul intercity, al Evadys HD, a totalizat circa 800 de vehicule.
Potrivit CEO Irisbus Iveco, Pierre Fleck, lansarea Magelys Pro permite constructorului franco-italian o mai buna pozitionare pe cel mai solicitat segment al gamei turistice, in conditiile in care sub-segmentul de lux este oricum adjudecat in cea mai mare parte de producatorii germani.
Pe segmentul intercity, incheiat in 2010 cu aproximativ 8.200 de vehicule comercializate la nivel european, Irisbus Iveco este lider de piata, cu o cota de 24%. Cele mai multe unitati au fost vandute in Franta, unde producatorul franco-italian si-a si adjudecat 39% din volume.
Pe pozitia secunda s-a situat Germania, cu 1.640 de vehicule (6% cota Irisbus Iveco), iar pe locul trei, Europa de Est, cu 1.030 de unitati, din care 30% vandute de Irisbus Iveco. Irisbus ocupa o pozitie importanta si pe piata italiana: 42% dintr-un total de 740 de vehicule.
„In 2009 si 2010, piata per ansamblu pe acest segment a scazut dramatic, de la 10.720 de unitati in 2008 la 8.700 in 2009 si 8.200 anul trecut. Nici pentru 2011 estimarile nu sunt cu mult mai optimiste, apreciindu-se vanzarea a 8.850 de vehicule. Incepand cu 2012 insa piata va creste, astfel ca ne-am pregatit cu produse competitive, bine pozitionate din punct de vedere al pretului si al performantelor. Pe segmentul intercity, modelele Crossway si Arway s-au bucurat de rezultate foarte bune pana acum, iar repozitionarea Evadys este un plus la oferta noastra“, a precizat Pierre Fleck.
In ceea ce priveste vanzarile de autocare, piata europeana s-a inchis in 2010 la aproximativ 5.800 de unitati, cota Irisbus Iveco fiind de 9%. Cele mai bune rezultate au fost inregistrate pe pietele locale – Franta si Italia – dar si in tarile iberice. Astfel, din cele 840 de autocare comercializate in Franta anul trecut, 15% au fost Irisbus, in timp ce in Italia, din 690 de unitati, 19% au fost livrate de producatorul franco-italian. O cota de piata importanta, de 22%, a fost castigata in Spania si Portugalia, unde s-au cumparat 870 de autocare in 2010.
Din intreg portofoliul Iveco, vanzarea de autobuze si autocare a reprezentat 14% anul trecut, fiind vandu-te in total 6.519 unitati, fara a fi incluse aici vehiculele de 3,5 t. Din acestea, 2.306 (35%) sunt pe segmentul intercity si turistic, 2.064 (32%) sunt autobuze urbane, 1.702 (26%), microbuze, si 447 (7%), sasiuri.
Grupul Fiat s-a divizat, de la inceputul acestui an, in doua companii distincte, Fiat Automobile si Fiat Industrial. Ultima incorporeaza si Irisbus Iveco, parte a brandului Iveco, alaturi de toate celelalte companii din portofoliul constructorului italian.

Articole similare

Ad