Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cifrele arata scaderea pietei in 2010

Opinia generala a transportatorilor este ca 2010 a fost un an destul de bun, iar odata cu amanarea licitatiei de trasee judetene si interjudetene presiunea de pe umerii carausilor a disparut. Piata s-a mai asezat: au fost chiar domenii unde s-a vazut un usor reviriment si s-au inregistrat cresteri, astfel ca perspectivele pentru 2011 sunt chiar incurajatoare. Cu toate acestea, operatorii au ramas rezervati privind achizitiile.

Este adevarat ca in 2010, fara a fi constransi de criteriile de atribuire a traseelor, multi dintre cei care si-au cumparat masini au mers pe second-hand, pe de o parte din cauza efortului financiar mai mic, iar pe de alta parte, nevoiti sa achite cash. De altfel, in conditiile in care societatile de leasing pastreaza ridicata stacheta pentru acceptarea dosarelor de finantare si nici nu ofera conditii prea avantajoase, foarte putini au fost dispusi sa se „bage“ la rate in ultimul timp.
Mai trebuie precizat, ca de fiecare data, ca nu toti furnizorii de pe piata sunt inscrisi in APIA, astfel ca raportul este, din acest punct de vedere, incomplet. Totusi, nu se poate vorbi de o modificare majora a statisticii. Vanzarile au fost in scadere comparativ cu 2009, potrivit datelor furnizate de APIA, pe ambele segmente: autobuze de pana la 22 de locuri si peste. Totusi, in cazul acestuia din urma, putem privi lucrurile si dintr-o alta perspectiva. Astfel, trebuie remarcat ca anul trecut Regia de Transport din Bucuresti nu a mai avut nicio livrare de flota, ca in 2009. Iar fara cele 150 de autobuze urbane Citaro, 2009 s-ar fi inchis cu numai 62 de unitati, achizitii facute, in principal, de operatorii privati. Daca privim efectiv valorile inregistrate, atunci anul trecut este in scadere cu 49% comparativ cu precedentul. Cum in 2010 s-au vandut 108 vehicule peste 22 de locuri (cumulat autobuze si autocare), vorbim de o crestere realista a segmentului cu 43%. De altfel, este mai corect sa vedem in 2010 un reviriment, decat un regres.
Chiar si fara autobuzele RATB, Mercedes-Benz si-a pastrat pozitia de lider, cu 56 de vehicule. Un rol important l-au avut autobuzele catre Regia de transport din Timisoara, la care s-au adaugat 26 de autocare Tourismo, un Travego si alte trei Intouro. Pe locul doi s-a clasat Iveco, cu 30 de unitati, urmat de BMC, cu 10 autobuze, si Isuzu, cu opt (trei Novobus si cinci Turquoise). Scania si Volvo figureaza cu cate o unitate.
In ceea ce priveste autobuzele de pana la 22 de locuri, aici nu prea sunt mentiuni de facut: piata a scazut cu 20%, de la 879 de unitati in 2009 la 706. Prima pozitie a fost ocupata detasat de Volkswagen, care a livrat mai mult de jumatate din toate vehiculele inscrise in statistica, respectiv 401 Transporter Bus plus un Crafter. Pe locul doi se situeaza Renault, cu 105 vehicule, din care 94 Trafic Bus si 11 Master Bus, iar a treia pozitie este ocupata de Mercedes-Benz, cu 104 unitati, impartite mai ales intre Vito si Viano.
Restul furnizorilor se afla la o distanta destul de mare: Iveco, cu 52 de Daily Bus, Opel, cu 19 Vivaro Bus, Fiat, cu 17 Scudo si Ducato, Peugeot, cu sase unitati, si  Toyota, cu una.
Ca in fiecare an, nu trebuie sa omitem nici microbuzele intrate pe piata in urma transformarii constructive a vanurilor, facute pe cont propriu de operatori, dar pentru acestea nu exista o evidenta, fiind prinse in volumele de vanzari de utilitare.
Chiar daca statisticile nu arata prea bine, trebuie sa ne pastram optimismul. Urmeaza o perioada mai linistita, in care se pot face acumulari, se mai platesc din datorii si, daca mai este loc, se mai fac ceva investitii. In plus, Autoritatea Rutiera s-a pus serios pe controale, astfel ca poate se mai aranjeaza lucrurile si aici, pentru a-i incuraja pe operatorii care respecta legea.

Articole similare