Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Producatorii s-au intrecut in premiere

Salonul de vehicule comerciale IAA Hanovra, care a avut loc la sfarsitul lui septembrie, a insemnat etalarea unei galerii de autobuze si autocare expuse in premiera, cei mai multi producatori avand de lansat modele pe toate segmentele de transport. Astfel, daca Busworld Kortrijk s-a desfasurat, anul trecut, sub auspiciile crizei economice, mesajul transmis acum de reprezentantii industriei de profil este unul optimist.
 

Mai mult, alaturi de transportul urban, care a fost in ultimii ani „rasfatatul“ producatorilor europeni, gratie disponibilitatii de fonduri publice in numeroase tari, segmentul intercity si turistic a „inviat“ din propria cenusa, aici avand loc si cele mai multe lansari. Nu in ultimul rand, preocuparea pentru reducerea consumului de carburant si a emisiilor poluante este la fel de mare.
 
Vedeta standului Volvo Buses a fost noul autobuz intercity 8900, care, potrivit constructorului suedez, are un impact mai mic asupra mediului, fiind mai usor si consumand mai putin carburant.
El se alatura celor doua modele deja existente pe acest segment, versiunile 8700 si 8500, avand la baza un design nou si fiind realizat dintr-o varietate de materiale compozite. Aluminiul este utilizat in proportie destul de mare si, in plus, nu rugineste. Acestuia i se mai adauga fibra de sticla si plasticul. Volvo 8900 este disponibil in versiuni de 12 si 13 m lungime (cu podea coborata) sau 12,2 si 13 m lungime (podea normala), precum si in variantele 6×2 cu podea coborata, avand 13,7 si 14,7 m lungime. In functie de configuratie, clientii pot opta pentru trei motorizari diferite, de 7, 9 sau 12 l, cu transmisie manuala sau I-Shift.
Volvo Buses a anuntat la IAA si implicarea sa intr-un proiect de cercetare in Göteborg, prin care sa optimizeze functionarea autobuzelor hibride. Iar provocarea consta in elaborarea unui software care sa anticipeze situatiile din trafic cu doua sau trei minute mai devreme, astfel incat sa se maximizeze recuperarea si utilizarea energiei electrice. Pentru asta soft-ul va utiliza sistemul de pozitionare prin satelit si hartile digitizate, reusind astfel sa determine topografia drumului, curbele, limitarile de viteza, semafoarele, statiile de autobuz etc. Autobuzul mai trebuie echipat cu doua scannere pe laser si o camera de luat vederi in culori. Primele sunt folosite pentru a detecta celelalte autovehicule din trafic si vitezele lor de deplasare, iar camera ii transmite computerului daca semaforul este rosu sau verde (pe viitor acest lucru va putea fi facut si wireless). Avand toate aceste date, computerul va putea optimiza distributia puterii obtinute de la motorul diesel si cel electric, reducand si mai mult consumul de carburant. In plus, acesta controleaza si cutia de viteze, astfel incat sa fie mereu utilizata treapta potrivita.
Proiectul este coordonat la nivelul Uniunii Europene si va fi finalizat pana in vara anului viitor.
Pentru VDL Bus&Coach, IAA a insemnat mai multe premiere. Astfel, grupul olandez si-a lansat noul logo, ce urmeaza sa fie utilizat pe toate vehiculele incepand cu toamna acestui an. De asemenea, a fost prezentat si noul autocar Futura, care va ramane singurul nume de referinta in familia VDL pentru gama de autocare. Faptul ca elimina Magiq nu este o problema, dar preluarea tehnologiei si caracteristicilor Jonckheere si „impingerea“ acestuia incet afara din scena ramane de vazut daca este o miscare intr-adevar buna, in conditiile in care gama Jonckheere a fost vazuta intotdeauna de clienti ca fiind superioara Bova. Cert este ca Futura acopera acum o paleta larga de aplicatii, fiind disponibil in cinci variante de lungime, propulsate traditional de DAF si cu transmisie automata ZF AS-Tronic.
Daca Futura va ramane sa duca mai departe traditia VDL pentru autocare, Citea va fi de acum numele de referinta pentru autobuze. Iar primirea distinctiei Bus of the Year 2011 face ca acest nou inceput sa fie cu atat mai promitator. Vehiculul este propulsat de motorul DAF PR 221 U1 Euro 5, de 9.200 cm3, cu sase cilindri in linie si sistem de injectie SMART, ce dezvolta 310 CP. Autobuzul anului 2011 dispune de un pachet complet de sisteme de siguranta activa, ce include frane-disc pe toate rotile, ABS, ASR si EBS. Optional, operatorul poate alege si programul electronic de stabilitate.

Neoplan Skyliner, mereu tanar
Noul Neoplan Skyliner a fost prezentat in premiera, marcand o istorie de 40 de ani a modelului.  Autocarul supraetajat, de 14 m lungime si 4 m inaltime, pastreaza din elementele specifice Skyliner, dar puse intr-un design inovator si dinamic. Cu o capacitate de 83+2 locuri, vehiculul este propulsat de motor MAN D26 common-rail, de 505 CP, ce corespunde normelor de poluare EEV respectand conceptul MAN Pure Diesel. Pentru cutia de viteze s-a optat pentru versiunea automata MAN TipMatic, cu optiunea EasyStart, pentru o schimbare mai rapida si mai silentioasa a treptelor. Standard, Skyliner este echipat cu ABS, EBS, BA, ESP si MSC (controlul vitezei maxime), iar optional sunt disponibile ACC si LGS. De precizat ca suspensia „comfort drive“, controlata electronic (CDS), este oferita tot in pachetul de baza.
Scheletul, realizat din otel si tratat anti-coroziune prin cataforeza, ofera rezistenta vehiculului si este garantat impotriva coroziunii 12 ani. In plus, pilonii de rezistenta integrati in structura absorb cea mai mare parte a fortelor laterale ce actioneaza in momentul unei eventuale rasturnari a vehiculului. La nivelul componentelor s-a optat pentru materiale mai usoare, sistemul de aer conditionat si conductele de circulatie ale aerului au fost optimizate, si astfel compartimentul de bagaje, amplasat in partea din spate a vehiculului, are acum un volum sporit fata de versiunea precedenta. In plus, eficienta sistemului de racire a fost crescuta cu 40%.
Momentan, vehiculul este in stadiul de prototip, de la inceputul anului viitor va intra in teste la mai multi operatori de transport clienti fideli ai marcii, iar in 2012 va fi demarata productia de serie.

MAN Lion s City hibrid, cu un pas mai aproape de productia de serie
Din familia MAN, noul Lion s City hibrid ofera o reducere cu pana la 30% a consumului de carburant si a emisiilor de dioxid de carbon. Autobuzul cu podea coborata dispune de un sistem diesel-electric serial, care transforma energia cinetica eliberata la franare in energie motoare. In plus, sistemul start-stop face ca, atunci cand este oprit in statie sau la semafor, motorul sa fie si el oprit automat, pentru a porni apoi cand e nevoie. Cum timpul de stationare al autobuzelor urbane este intre 25 si 40% din timpul total de operare, economia de combustibil este substantiala.
Lion s City hibrid este propulsat de doua motoare electrice de cate 75 kW fiecare, care produc impreuna un cuplu de 3.000 Nm. Acestea sunt coordonate de o transmisie cu sistem progresiv, care are avantajul ca permite o accelerare rapida pana la viteza de rulare dorita, fara intreruperi ale fortei de tractiune, asa cum se intampla in cazul cutiilor de viteze conventionale, cu trepte. Energia recuperata la franare este stocata in sase ultracapacitori montati pe acoperis, intr-o forma aerodinamica. Spre deosebire de baterii, acestia au o durata de viata mai mare si sunt mai eficienti, furnizand mai multa putere decat bateriile in conditii de temperatura scazuta. In functie de conditiile de operare, autobuzul poate merge numai pe energia furnizata de supercapacitori chiar si 200 m, dupa care intra in functiune motorul diesel MAN de 6,9 l, care dezvolta 250 CP, la 2.300 rpm. Acesta corespunde standardului de poluare EEV si este prevazut cu filtru de particule CRTec®, care curata emisiile poluante in procent de 99%. 
La capitolul motorizari, grupul german a lansat propulsorul E0836 LOH pe gaz natural comprimat (CNG), ce corespunde normelor EEV. Noul motor are capacitate de 6,9 l si este disponibil in variantele de 220 si 280 CP, la 2.200 rpm, cantarind cu 400 kg mai putin decat versiunea mai mare, E2876 CNG. Gratie sistemului de diagnoza MAN catsII, propulsorul este usor de intretinut, intervalele de service recomandate fiind de 30.000 km.
Sub brandul VW Volksbus, MAN Latin America ofera clientilor din America de Sud si Africa sasiuri economice de autobuze si autocare in nu mai putin de 10 versiuni. Acestea sunt asamblate la fabrica MAN din Resende (Brazilia). Pentru IAA a fost ales un Volksbus 18.320 EOT, echipat cu propulsor diesel de 320 CP, cu injectie directa si sase cilindri in linie, si transmisie automata cu sase trepte si retarder incorporat. Motorul Cummins Euro 3 are capacitatea de 8.270 cm3 si atinge cuplul maxim la 1.288 Nm, in plaja de turatii 1.300-1.600 rpm, astfel ca se obtin performante bune de rulare folosind mai putine schimbari ale treptelor de viteza. Vehiculul poate rula si cu biodiesel, foarte popular in America de Sud.

Solaris ofera autobuze hibride pentru toate aplicatiile
Un pionier in promovarea tehnologiilor alternative, Solaris a prezentat la IAA autobuzul Urbino 18 hibrid, ce beneficiaza de un sistem diesel-electric serial, furnizat de Vossloh Kiepe. Acesta vine sa completeze oferta constructorului polonez pe acest segment, alaturi de versiunile Urbino 12 hibrid si Urbino 18 hibrid, amandoua cu sisteme diesel-electrice paralele. „Avantajul sistemului serial il reprezinta posibilitatea de a rula cu emisii poluante zero. In plus, clientii nostri pot alege cea mai buna varianta pentru ei, in functie de aplicatia desfasurata si conditiile de trafic in care trebuie sa functioneze“, a declarat Krzysztof Olszewski, presedintele consiliului de administratie Solaris Bus&Coach SA. De altfel, sistemul hibrid ce echipeaza ultimul Urbino 18 lansat este putin diferit de cel serial conventional: inglobeaza baterii li-ion-fosfat, supercapacitori si sursa de alimentare de 63 A, ceea ce inseamna ca bateriile pot fi alimentate si de la o sursa externa (eventual in statia de autobuz).
O baterie Vossloh Kiepe ESM 201, de 384 V si racita cu un aparat de aer conditionat dedicat, este montata pe acoperis. Tot aici sunt amplasati supercapacitorii – opt module a cate 125 V fiecare. Amblele solutii sunt menite sa stocheze energie: bateriile au capacitate mai mare de inmagazinare, dar timpul necesar pentru incarcare este mai lung decat al supercapacitorilor, care absorb rapid electricitatea si se descarca mult mai repede. Bateriile si supercapacitorii stocheaza atat energia recuperata la franare, cat si pe cea produsa la functionarea motorului diesel (un Cummins EEV de 6,7 l si 285CP). Ambele surse pot alimenta motorul de 240 kW la o tensiune de 420 V.
Noul Urbino 18 nu are cutie de viteze, iar sistemul de tractiune este similar celui folosit la troleibuze, accelerarea fiind lina si progresiva. Motorul diesel este pornit doar la nevoie si oprit complet atunci cand vehiculul merge pe energie electrica, pentru a limita emisiile poluante.
Dupa ce prototipul InterUrbino 12 a fost prezentat in urma cu un an la Busworld Kortrijk, acum Solaris a anuntat lansarea oficiala a autobuzului intercity pe piata europeana. Vehiculul, avand capacitatea de 53 de locuri, este propulsat de motorul Cummins Euro 5 de 300 CP si are cutie manuala de viteze ZF. 

Setra a stralucit in standul Daimler
Setra a mizat pe accentuarea ideii de confort. Fara a lansa modele noi, constructorul german si-a etalat toate cele trei game – TopClass, ComfortClass si MultiClass – in variante de configurare bine dotate si echipate cu noua generatie de scaune lansata in urma cu cateva luni. In plus, a fost expus si primul autobuz ce a purtat marca „Blue Label“, semnificand faptul ca motorul indeplineste norma EEV in standard, fara a fi necesar filtru de particule.
Astfel, 416 HDH, pe trei axe, si double-decker-ul 431 DT au fost reprezentantii familiei TopClass, etaland interioare luxoase, cu sisteme multimedia performante si scaune Setra Voyage Supreme, respectiv Voyage Plus. Sub motto-ul „Siguranta fara compromisuri“, autocarele seriei ComfortClass acopera o gama de modele de la 12 la 15 m lungime. Binecunoscutul 415 GT-HD, de 12,2 m lungime, a fost prezentat cu un pachet complet de sisteme de siguranta, ce a inclus o combinatie intre cruise-control-ul adaptiv si ABA (Active Brake Assist), sistemul de avertizare la incalcarea benzilor de circulatie, faruri si proiectoare Litronic, un nou sistem de navigatie si sistem de detectare a incendiilor. Toate aceste echipari vor fi standard pentru autocarele ComfortClass incepand cu anul viitor.
Pentru MultiClass, cuvantul de ordine a fost versatilitate. Cele noua autobuze ale gamei acopera toata paleta de aplicatii interurbane si intercity, iar modelele 415 NF, 417 UL si 415 H au fost desemnate sa reprezinte seria la IAA.
Mercedes-Benz Sprinter City 77 a fost expus in premiera la IAA, pentru a completa gama autobuzelor urbane compacte. Vehiculul, de 8,7 m lungime, are trei axe, podea complet coborata si o capacitate de 40 de locuri, reprezentand o punte intre versiunea Sprinter City 65 si Citaro K. Usile duble fata-spate si functia de ingenunchere ofera confort sporit pasagerilor. In plus, in functie de configuratie, un spatiu dedicat caruciorului cu rotile si rampa de acces pot fi amplasate atat in fata, cat si in partea din spate a minibuzului. Sprinter City 77 este propulsat de motorul Mercedes-Benz EEV de 163 CP, avand cuplu maxim de 360 Nm. Iar cutia de viteze automata cu cinci trepte este inclusa in echiparea standard.
Daimler a ramas fidel ideii de protejare a mediului, iar Citaro hibrid pe celule de hidrogen reprezinta preocuparea constructorului german pentru dezvoltarea tehnologiilor de propulsie alternative. De altfel, Citaro FuellCELL hibrid a fost produs in serii mici pentru diferiti operatori publici care au produsul in teste.

Turcii se tin tare
Otokar a aliniat nu mai putin de noua modele, acoperind plaja de aplicatii de la 5,8 la 12 m lungime. Vedeta a fost, fara indoiala, autobuzul Territo, dedicat transportului urban si serviciilor de shuttle. In variantele de 12 si 12,8 m lungime, vehiculul se adreseaza pietei europene, unde spera sa prinda, gratie costurilor reduse de operare si designului atractiv. Alaturi de acesta, Kent LF, care s-a bucurat de aprecierea jurului de specialitate Bus of the Year la competitia Bus Euro Test ce a avut loc in vara la Bucuresti, a fost special configurat pentru IAA folosind alfabetul Braille (pe scaunele pasagerilor si pe butoanele „Stop“), pentru a veni in ajutorul nevazatorilor sa mearga cu transportul in comun.
Pentru Vectio T, noutatea a reprezentat-o pachetul „Tour guide“, ce include bordul multifunctional, in care a fost integrat un sistem multimedia cu ecran cu „touch screen“, navigatie, compatibilitate USB, camera de luat vederi la usa spate, doua microfoane wireless si ecrane LCD de 7 inch montate in spatarele scaunelor pasagerilor.
Centro (5,8 m lungime), Navigo S si SE (7 si 7,7 m lungime) si Vectio S, U si LE (fiecare de 9 m lungime) au completat gama Otokar prezentata vizitatorilor IAA.
Dintr-un studiu efectuat de Temsa asupra pietei de transport calatori a reiesit ca operatorii doresc mai ales vehicule pentru grupuri de pana la 40 de persoane, cu care sa mearga pe distante scurte si medii si care sa fie usor de manevrat. La interior se opteaza de regula pentru un pachet cat mai diversificat de dotari, care sa includa scaune de lux, bucatarie, toaleta, sistem audio-video performant si geamuri duble. Nu in ultimul rand, costurile de operare si consumul de carburant trebuie sa se situeze cat mai jos. Toate aceste elemente au stat la baza conceperii noului Temsa MD 9, prezentat in premiera la IAA. Vehiculul de 9,3 m lungime este realizat din otel inoxidabil si propulsat de motor MAN E5 D0836 LOH65, de 250 CP, si are transmisie automata Allison. Se poate opta insa si pentru alte configuratii: propulsor DAF sau Cummins, cutie de viteze ZF etc.
Dupa ce si-a anuntat o noua identitate a brandului la Busworld Kortrijk, in octombrie 2009, Temsa a continuat procesul de schimbare a designului vehiculelor, pentru a ajunge cu toate la o imagine unitara. Iar Safari HD si Safari RD au calcat acum pe urmele Tourmalin si Tourmalin IC, beneficiind de materiale noi si tehnologie de ultima ora. Cel mai important, scheletul tuturor vehiculelor din familia Temsa este realizat din otel inoxidabil.
La IAA, constructorul turc a expus doua autocare de lux, noul MD si Safari HD, de 13 m lungime, alaturi de un Safari RD, de 12 m.
Segmentul intercity a fost reprezentat de un alt Safari RD, cu usa dubla la mijloc, si de un Tourmalin IC, de 13 m lungime, iar pentru gama urbana a fost ales un Avenue LF. In afara de autocarul MD 9, cu motor MAN, toate celelalte vehicule au fost propulsate de DAF.
Anadolu Isuzu continua procesul de diversificare a gamei de modele, astfel ca, dupa Turquoise, Novo, Novo Ultra si Citimark, constructorul turc a lansat acum autobuzele Novociti si Novociti Ultra, destinate transportului urban.
Vehiculele au 7,5 m lungime, suspensie pneumatica pe axa spate, ABS, ASR si functie de ingenunchere, care face ca inaltimea treptei de acces sa fie de 60 mm. Iar gratie parteneriatului cu Isuzu Motors, Anadolu Isuzu ofera pe toate vehiculele sale motorizare EEV.
Constructorul turc exporta la ora actuala mai mult de o treime din productia sa de vehicule din clasa midi catre 22 de tari, dintre care cele mai multe sunt europene.

Articole similare

Ad