Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Puternic si confortabil

La scurt timp de la lansarea internationala din toamna anului trecut, cu ocazia Busworld Kortrijk, Isuzu Novobus a fost adus si in Romania. Vehiculul este o varianta mai economica a consacratului Turquoise, in conditiile in care poate fi clasificat la maximum doua stele, din cauza suspensiei mecanice pe axa fata. Chiar si asa, Novobus este puternic si robust, se preteaza aplicatiilor pe orice conditii de drum si, desi are propulsorul in fata, este surprinzator de silentios. Cu prilejul unui test-drive pe ruta Bucuresti-Sinaia si retur, vehiculul si-a demonstrat manevrabilitatea, iar daca criteriile de punctaj pentru atribuirea urmatorului program de transport se vor modifica la capitolul clasificare pe stele, Novobus poate fi o solutie interesanta.                                    
 

Novobus este unul dintre cele mai noi modele ale producatorului turc Isuzu, fiind lansat pe piata internationala cu ocazia Busworld Kortrijk, in octombrie anul trecut.
Vehiculul, destinat transportului interurban, are aceleasi dimensiuni compacte ca binecunoscutul Turquoise, respectiv 7.270×2.270×3.375 mm (Lxlxh), si este foarte usor de manevrat, gratie directiei servo-asistate si vizibilitatii optime de care se bucura soferul. Versiunea Novobus Ultra testata beneficiaza de puternicul motor Isuzu 4HK1E5C common-rail turbo-diesel, de 5.193 cm3, ce dezvolta 190 CP la 2.600 rpm si are un cuplu maxim de 513 Nm la 1.600-2.000 rpm. Pentru cei ce doresc un vehicul mai economic din punct de vedere al consumului de carburant si nu opereaza in regiuni cu topografie dificila, vehiculul e disponibil si in versiunea standard, in cazul careia propulsorul Isuzu 4HK1E5N are numai 155 CP la 2.600 rpm si un cuplu maxim de 419 Nm pe o plaja de la 1.600 la 2.000 rpm. Indiferent de varianta, Novobus corespunde standardelor de poluare Euro 5 si este echipat cu filtru de particule cu sistem de autocuratare. Astfel, in momentul in care filtrul se umple, este emis la bord un semnal sonor, iar soferul nu trebuie decat sa apese butonul de autocuratare, ca la modelul urban Citimark. Singura restrictie este ca masina sa fie stationata, iar sub aceasta sa nu se gaseasca materiale inflamabile. Timpul necesar este de 20 de minute.
Cutia de viteze Isuzu MZZ, cu sase trepte plus marsarier, ce echipeaza Novobus Ultra, este foarte bine sincronizata cu motorul, timpii de raspuns la schimbarea treptelor sunt foarte buni, iar propulsorul de 190 CP este mai mult decat suficient pentru micul autobuz. De altfel, acesta reprezinta un plus comparativ cu Turquoise. Prin urmare, pe serpentinele de la Posada, Novobus a urcat fara probleme utilizand treapta a patra de viteza, iar la rampele cu viraje mai largi am folosit si treapta a cincea. La drum drept am folosit preponderent treapta a sasea, inclusiv la 55 km/h, prin localitati, cand motorul a mentinut turatia de 1.400 rpm. In afara localitatilor, la 70 km/h, turatia s-a ridicat la 1.800 rpm, iar pe accelerare, in treapta a cincea de viteza, la 60 km/h, a atins 1.600 rpm.
Plecarea de pe loc se face utilizand treapta a doua. De altfel, treapta intai (recomandata doar la plecarea de pe loc in situatii mai dificile de trafic – din panta, cu vehiculul incarcat la capacitate) este pe aceeasi linie cu marsarierul. Axa principala a transmisiei („direct drive“) este reprezentata de treptele patru si cinci, iar a sasea este de acceleratie.

Usor de manevrat
Novobus Ultra este usor de manevrat si la drum lung a dovedit ca este un autobuz confortabil, cu toate ca motorul este pozitionat in fata, putin mai in urma scaunului soferului. De altfel, spre deosebire de alte vehicule cu propulsorul amplasat sub postul de lucru al soferului, zgomotul este foarte mic, iar vibratiile, putin simtite. Suspensia are arcuri cu foi parabolice din aliaj cu otel pe axa fata, respectiv cu perne de aer pe spate. In cazul versiunii Standard suspensia este integral mecanica.
Vehiculul testat nu avea retarder, acesta fiind disponibil numai ca echipare optionala. Iar pentru versiunea Novobus Standard nu este inclus nici in lista de dotari. Este adevarat ca ar fi fost bine venit in special la rularea in zona montana, dar, chiar si asa, sistemul de franare cu frane-disc pe ambele axe, ABS si ASR in configuratia de baza a fost foarte eficient. Si aici modelul Ultra este superior celui Standard, prevazut cu tamburi fata-spate.
Maneta schimbatorului de viteze este pozitionata optim, langa scaunul soferului, pe o consola separata, si este usor de utilizat. In plus, nu obstructioneaza accesul soferului la volan, indiferent de felul cum este reglat scaunul.
Novobus confera vizibilitate foarte buna conducatorului auto, iar oglinzile retrovizoare asigura o imagine optima de jur imprejurul vehiculului. Este vorba de o oglinda mare pe partea stanga, montata direct pe stalpul de langa sofer, respectiv o alta similara pe dreapta si completata de o oglinda mica, rotunda, care reflecta toata partea din fata a masinii. Cele doua oglinzi de pe dreapta sunt montate pe un brat special, iar pe stanga, jumatate din geamul soferului, care este fractionat si are deschidere manuala, beneficiaza de degivrare, tocmai pentru a nu obstructiona vederea in oglinda.
Parasolarul este dintr-o bucata, cu actionare manuala, iar oglinda retrovizoare de la interior asigura o imagine de ansamblu asupra intregului salon al pasagerilor.
Scaunul soferului este pe perna de aer, se regleaza fata-spate si la nivelul spatarului, are centura de siguranta cu trei puncte de prindere, iar volanul se poate regla pe adancime si fata-spate, prin actionarea unei manete montate pe coloana de directie, foarte usor de utilizat.

Bord ergonomic si simplu de citit
Frana de mana este pe partea stanga, la indemana soferului. Tot in lateralul scaunului, pe aceeasi parte, se gasesc luminile de interior, farurile de ceata, dezaburizatorul, butonul de contact general, cel de reglare a oglinzilor retrovizoare mari (care sunt si incalzite), precum si comanda DPD pentru curatarea filtrului de particule. Nu lipsesc o scrumiera si un suport pentru pahar, iar mai jos, langa scaunul soferului, se gaseste si    un compartiment de depozitare (o sticla mai mare, o borseta etc.).
Butoanele de deschidere/inchidere a usilor si cel de avarii sunt pozitionate sus pe consola centrala. Pe bord se gaseste si un compartiment pentru documente, destul de adanc si cu deschidere „sic“, prin apasarea unui buton.
Tot pe consola centrala sunt montate sistemul de climatizare, cu comanda separata pentru sofer si salonul pasagerilor, radio-CD-ul si tahograful digital.
Pe bord, mai aproape de scaunul ghidului, este montat un microfon cu fir. Scaunul ghidului este pozitionat destul de rau, mai exact deasupra scarilor, din cauza dimensiunilor reduse ale vehiculului. Astfel, la drum lung, acesta nu beneficiaza de cea mai buna pozitie la drum. Tocmai pentru ca este deasupra scarilor si foarte aproape de usa, perna scaunului nu se pliaza decat prin actionarea unei manete si nu ramane coborata decat atata timp cat se sta pe ea. De altfel, scaunul ghidului este inclus doar ca dotare optionala la modelul Novobus Standard, unde se merge pe un minimum de echipari. Este adevarat ca si diferenta de pret intre Ultra si Standard este de 5.000 de euro plus TVA.

Confort bun pentru interurban
Scaunele pasagerilor se regleaza din spatar si spre lateral, au masuta rabatabila cu suport pentru pahar, centuri de siguranta cu doua sau trei puncte de prindere si sistem individual de comanda pentru sistemul de aer conditionat si luminile de citit. In plus, locurile dinspre culoar au cotiera. Spatiul de bagaje de deasupra scaunelor este foarte generos, completand volumul util din cale, care este de 4 m3. Radio-CD-ul, antena, microfonul cu amplificator si ceasul digital sunt incluse in echiparea standard.
Novobus mai poate fi echipat cu monitor LCD, frigider, instalatie de cafea/ceai, sistem de navigatie etc., dar pentru piata romaneasca a fost omologata versiunea Ultra cu dotarile de baza, care va fi ofertata mai mult pentru transportul angajatilor si mai putin pentru licitatii, in conditiile legislatiei actuale. Motivul este ca vehiculul nu poate primi mai mult de doua stele, din cauza suspensiei mecanice pe axa fata. Si tocmai de aceea s-a preferat si un numar mai mare de scaune pentru pasageri, respectiv 27.
Autobuzul se poate livra in maximum 20 de zile daca este pe stoc in Turcia, respectiv in 60 de zile din momentul inaintarii comenzii, iar garantia oferita este de 18 luni.                    

Articole similare

Ad