Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

O solutie de „linie”, bine echipata din standard

Temsa MD9 este al doilea autocar livrat in Romania de catre Auto Util Rom, aceluiasi client, care a apreciat performantele Temsa in sase luni de utilizare. Luna trecuta am efectuat un scurt test-drive pe ruta Bucuresti-Ploiesti si retur, prilej cu care am apreciat confortul pe care il ofera MD9 soferului, dar si pasagerilor. Cutia automata de viteze este standard, la fel ca numeroase alte dotari care fac diferenta in fata altor vehicule de capacitate medie (9,3 m lungime). MD9 are 38 de locuri in configuratia pentru categoria intai si asigura standardele unui autocar, fiind in acelasi timp practic si fiabil, asa cum se impune pentru orice serviciu de transport regulat.
 

Temsa MD9 are dimensiuni compacte – 9.340×2.400x 3.330 mm (Lxlxh, cu agregat de aer conditionat) – fiind astfel usor de manevrat inclusiv in interiorul oraselor, cand traficul este aglomerat. Motorul MAN D0836 LOH65, de 6,9 l, cu sase cilindri in linie si 250 CP, corespunde standardului Euro 5 prin utilizarea tehnologiei EGR. De anul viitor insa, cand va intra in aplicare norma de poluare Euro 6, cresterea pretului de achizitie va fi destul de importanta pentru toate vehiculele, iar la Temsa ea se va situa intre 10 si 20%, in functie de model. Tocmai din acest motiv, clientii care au in plan reinnoirea parcului auto sunt sfatuiti sa o faca acum mai degraba decat peste cateva luni.
Optional se poate alege motorul MAN de 290 CP, dar propulsorul mai mic, de 250 CP, este suficient, mai ales ca au acelasi cuplu motor de 1.000 Nm, atins pe o plaja de la 1.200 la 1.750 rpm. Difera doar turatiile pe fiecare treapta de viteze in parte.
Intarderul Telma este foarte eficient, inclusiv in interiorul orasului, scutind de multe ori apasarea pedalei de frana. El poate fi actionat fie de la maneta, fie cu maneta plus pedala de frana.

Transmisia automata face diferenta la confort si consum
Cutia de viteze standard a midi-autocarului este varianta automata Allison T280R, cu sase trepte plus marsarier, dar pentru cei care doresc o transmisie manuala se poate opta si pentru ZF 6S 1010. Totusi, cutia automata este mai economica si recomandata de vanzator, intrucat asigura consum mai mic de combustibil si costuri mai scazute de intretinere. De asemenea, reviziile pentru transmisia automata sunt la intervale mai mari de timp decat in cazul celei manuale.
Plaja optima de turatii pentru schimbarea treptelor de viteza este intre 1.100 si 1.600 rpm. Atunci cand soferul apasa mai ferm pe pedala de acceleratie, computerul schimba treapta la 1.800 rpm, pentru a oferi suficienta putere indiferent ce manevra ar urma. Cutia de viteze Allison dispune si de un mod „power“, special conceput pentru urcari lungi sau alte conditii de drum mai dificile, la care schimbarea treptelor se face la o turatie mai ridicata a motorului. Este interesant ca modul „power“ se activeaza automat la kick-down.

Articole similare

Ad