Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Volumele de calatori, la pamant

Anul a inceput cum nu se poate mai greu pentru operatorii de transport persoane, care se confrunta cu scaderea drastica a numarului de calatori. Iar daca pe cursele regulate lucrurile nu sunt chiar asa de disperate, ocazionalele sunt aproape inexistente. Pe fondul lipsei banilor, in cele mai multe zone s-au inmultit si piratii, iar operatorii privesc neputinciosi cum autoritatile stau cu mainile in san si nu iau niciun fel de masuri. Sperante privind prelungirea programului de transport mai sunt, atat pe judetean, cat si pe interjudetean, dar sansele ca acest lucru sa se materializeze sunt mici.
 

Si, in functie de criteriile de punctaj adoptate de institutiile abilitate, multi transportatori risca sa fie impinsi spre faliment.

Transportul de calatori pe cursele ocazionale s-a prabusit realmente de la inceputul acestui an, in conditiile in care nici 2009, se stie, nu a mers prea stralucit. Nu numai ca numarul de calatori a scazut puternic, dar cele cateva solicitari pentru curse ocazionale au fost pentru niste tarife/ km foarte mici. „De la inceputul anului si pana acum am efectuat o singura cursa turistica. Iar tarifele au scazut mult. Am primit, de exemplu, o cerere pentru inchirierea unui microbuz la vara, pentru a merge in Austria, la pret de taximetru. Iar in aceste conditii preferam sa nu luam contractul“, a declarat Laurentiu Oprescu, director Andy Reisen (Bucuresti).
In aceasta perioada, baza o reprezinta transportul prin conventie, dar si aici beneficiarii speculeaza momentul si fac presiuni pentru renegocierea tarifelor. Desi perioada este dificila, Andy Reisen macar nu are vehicule in leasing, ceea ce reprezinta o grija mai putin comparativ cu alti colegi de breasla.
Si Christian Tour (Bucuresti) se plange de scaderea comenzilor la transportul ocazional, cele mai multe cereri fiind acum pe destinatii interne. Si aici este insa o problema, potrivit directorului de transport, Gabriel Paraschiv, pentru ca pe piata tariful a scazut in multe cazuri si sub 4 lei/km (TVA inclus), iar la international se gasesc si oferte sub 0,80 euro/ km. „Nici nu putem da preturi prea mici, pentru ca avem cinci autocare in leasing, abia la doua dintre ele incheiem contractele peste un an, iar la celelalte mai dureaza. Sunt masini scumpe, care nu-si scot banii la tarifele acestea. Si, chiar si asa, sunt operatori care merg si mai jos. Am auzit si preturi de 3,7 lei/km (TVA inclus) pe rute interne.“

Legea 92 nu e vazuta cu ochi buni nici dupa modificare
Transportul de persoane a scazut cu aproximativ 60% pe cursele regulate, potrivit lui Dumitru Obada, proprietarul firmelor Trans Montana si Obada Trans, iar la ocazionale lucrurile stau si mai rau. In judetul Valcea, problema piratilor este in continuare de actualitate si, in ciuda sesizarilor facute de operatori, cei care au fost luati in vizor la controale au fost tot ei. „80% dintre putinii calatori pe care ii mai avem ii cara piratii. La nivel local nu se face nimic, iar daca prin schimbarea Legii 92 Consiliul Judetean va primi putere deplina vom da faliment. Transportul judetean ar trebui sa se intoarca la Autoritatea Rutiera, pentru ca la nivel local nu exista oameni specializati in domeniu si ultimul program de transport a fost dat peste cap: au fost infiintate curse noi peste altele deja existente, sub diverse justificari. In acelasi timp, platim o cotizatie obligatorie catre ANSRC pe transportul judetean, dar nu am obtinut pana acum niciun beneficiu. In plus, mai suntem si cu jumatate de an intarziere la recuperarea banilor pe biletele subventionate“, a aratat Dumitru Obada.
Spre deosebire de cursele judetene, unde piratii sunt in elementul lor, la interjudetean lucrurile merg mai bine. In plus, si transportul de conventie asigura inca incasari bune.
Dumitru Obada are 27 de masini in leasing si, din cauza situatiei dificile din piata, a ramas in urma cu ratele. Cu toate acestea, a gasit intelegere la finantator si si-a pastrat vehiculele, cu reesalonarea datoriilor.
Venitul din transporturi a scazut cu 50-60% pe regulate, este de parere si directorul Open World, Laszlo Orban. Iar la cursele ocazionale scaderea este si mai mare, pentru ca la inceput de an nu prea se fac excursii. In acelasi timp, si tarifele de transport au scazut cu aproximativ 25% fata de 2009, sub presiunea crizei. In aceste conditii, mentinerea transportului judetean la nivel local nu face decat sa afecteze negativ piata.
„Nu suntem de acord cu legea 92 din principiu, pentru ca are tenta politica. S-au facut foarte multe abuzuri la atribuirea de trasee din 2008, numai pentru a favoriza pe unul sau altul dintre cei aflati la putere la nivel local. Legea 92 trebuie inlocuita de o lege noua, care sa nu mai lase atata loc de imixtiune factorului politic, iar intre timp programul de transport judetean trebuie prelungit pana in 2013, pentru a fi timp suficient de a pregati noul cadru legislativ. Cazurile reale de firme de transport decimate sunt elocvente: au fost dovedite situatii cand s-a intrat fraudulos in calculatorul ASSI si s-au atribuit trasee unor firme care nu meritau. Directia Generala de Transport nu a fost inca infiintata in aproape o treime din judetele tarii si multe dintre deciziile luate denota lipsa specialistilor in transporturi“, a declarat Laszlo Orban.

Presiune pe pretul biletelor
Nici Olimpia Huzau, directoarea firmei Olimpia Travel, nu saluta descentralizarea totala a transportului judetean, din cauza numeroaselor cazuri de coruptie si abuzuri pe care le semnaleaza in judetul Satu Mare. „La atribuirea din 2008 au fost alocate ilegal curse unor firme de transport apartinand unor consilieri locali. Am castigat in instanta eliminarea acestor firme de pe trasee, dar am pierdut deja un an si nu se stie cat va mai trece pana vom reusi sa scoatem si fizic masinile respective din trafic.“
Daca perioada de valabilitate a programului de transport nu se va prelungi pana in 2013, achizitia de masini noi este pusa sub semnul intrebarii: „Criteriile de punctaj, asa cum au aratat in 2008, nu sunt deloc in favoarea operatorilor. Autocarele clasificate pe stele nu au ce cauta pe cursele regulate judetene, pentru ca pretul biletelor nu permite amortizarea investitiei. Iar cu masinile ieftine am avut numai experiente proaste, pentru ca au inceput sa aiba probleme dupa numai jumatate de an de exploatare.“
Volumele de transport nu prea au avut de suferit comparativ cu 2009, potrivit Olimpiei Huzau, dar principalele probleme sunt pretul scazut al biletelor si presiunea din partea competitorilor pe cursele ocazionale, respectiv a piratilor pe cele regulate. „Acum, cu piratii parca lucrurile stau si mai rau decat inainte. Am ajuns sa fugim unii dupa altii cu masinile si din acest motiv se pot produce accidente.“
Din perspectiva operatorilor de transport in comun, reprezentantii Companiei de Transport Public Arad sunt de parere ca, „pentru a pastra orasele curate si a reduce poluarea, ar trebui ca transportul public local de persoane sa nu fie dublat pe aceleasi trasee de curse speciale. Nu se intampla decat sa se reduca numarul de calatori din transportul public, sa se aglomereze arterele de circulatie si sa creasca poluarea. O solutie ar fi ca aceste curse speciale sa fie facute intre punctele terminale ale traseelor de transport in comun si beneficiarii de transport cu curse speciale (platformele industriale).“
Sunt si operatori care saluta proiectul de modificare a legii 92/2007. Este cazul firmei Livio Dario, din Alba, care este de acord cu propunerea ca licentele de traseu sa fie eliberate de catre autoritatile locale sau judetene sau de asociatiile de dezvoltare intercomunitara, dupa caz. De asemenea, reprezentantii firmei considera ca atribuirea programului de transport pe cinci ani e necesara, in conditiile in care amortizarea autobuzelor nu se poate face in doar trei ani.

Conventiile au sustinut incasarile
Anul a inceput slab si pentru Autotrans Calatori Filaret, care s-a bazat in aceasta perioada in special pe cursele de conventie si pe cele sapte trasee interjudetene regulate pe care le detine.
Si pe acestea sunt probleme, potrivit directorului general Valentin Alexe, pentru ca sunt suprapuneri cu diferite trasee judetene: „Pe ruta Bucuresti-Calafat avem aproximativ 30 de statii si in fiecare judet ne suprapunem cu diferite curse locale, efectuate cu microbuze, care au plecari chiar inaintea noastra sau odata cu noi. Nu exista o situatie centralizata in transportul de persoane, iar trecerea intregii responsabilitati la nivelul consiliilor judetene nu va face decat sa accentueze aceasta stare, pentru ca cele doua programe de transport nu se vor coordona intre ele.“
Autotrans Filaret opereaza 80% pe intern si numai 20% a ramas pe international. Motivul este aglomerarea foarte mare de linii deschise catre Occident, dublate si de diferite curse ocazionale. „Ne-am decis inca de acum patru ani sa ne reorientam spre intern, unde interesul nu era prea mare. Si avem contracte stabile. Necazul este ca la noi transportul a ramas o activitate sezoniera si merge bine doar din martie pana in octombrie. In plus, tariful a scazut foarte mult, atat pe intern, cat si pe international, piata fiind stricata de cei cu 1-2 masini, care merg la limita cu preturile. Astfel ca de multe ori preferam sa nu luam cursa. Noi compensam si cu conventii, aproximativ 30% din activitate fiind desfasurata pe acest segment“, a aratat Alexe.
Autotrans Filaret are un parc de 74 de autovehicule, dintre care 35 sunt inca sub contract de leasing. In ciuda perioadei dificile, nu s-a renuntat la niciunul, fiind facuta in schimb reesalonarea ratelor.
Numarul de calatori pe cursele regulate a scazut cu aproape 40%, a precizat Vasile Petraru, directorul Par&Lyn, din Piatra-Neamt, iar la ocazional nu se mai gaseste aproape nimic. Motivul principal este lipsa banilor: foarte multi oameni nu-si mai permit sa faca drumuri la oras asa cum obisnuiau inainte. In acelasi timp, s-au inchis si unele firme, iar pe fondul crizei piratii sunt mai agresivi decat inainte. „Desi au fost facute controale, se pare ca sunt anuntati, pentru ca nu mai gasesti pe nimeni pe traseu“, a aratat Petraru.
Conventiile sunt in continuare de baza, iar relatia buna cu beneficiarii a facut ca Par&Lyn sa poata incasa si bani in avans, cu care a cumparat un autobuz nou, de doua stele, pentru transportul angajatilor. „Daca va fi cazul, vom putea intra cu masina si pe rutele turistice interne, in week-end, mai ales ca din martie poate va fi mai mare «agitatie» si pe acest segment.“
Desi presiunea este mare, pretul biletelor a ramas acelasi, in conditiile in care motorina si celelalte consumabile s-au scumpit. „Noi nu am avut leasing la masini, dar pentru ceilalti operatori este foarte greu. Daca programul de transport va fi scos la licitatie anul viitor, iar lucrurile nu se vor imbunatati, atunci va fi o catastrofa. Noi in Neamt nu avem de ce sa ne plangem, nu am fost nici ajutati, nici defavorizati. Dar probabil ca nu vom putea sa facem investitii noi la anul. De altfel, multi dintre cei care au castigat traseele cu anumite masini au fost nevoiti sa le schimbe cu vehicule de capacitate mai mica, din lipsa de calatori. Si noi am facut astfel de schimbari, iar trasee care in urma cu cativa ani erau acoperite de autobuze articulate, acum sunt deservite de midibuze. Din acest punct de vedere, am primit intelegere din partea autoritatilor, pentru ca se vede clar ca nu sunt calatori.“
Au fost operatori care s-au orientat si catre transportul public. Este cazul firmei Nick Touring, care anul acesta a licitat pentru traseele din Slobozia. „Programul de transport se liciteaza la fiecare sase ani, iar acum am decis sa participam si noi. Caietul de sarcini impune 11 autobuze, astfel ca vom achizitiona opt vehicule care ne mai erau necesare pentru a putea acoperi aceasta activitate. Cum volumul de calatori pe cursele regulate a scazut cu 50%, avem in vedere si alte segmente, care merg mai bine“, a declarat Nicolae Pericle, directorul Nick Touring.

Au existat si cresteri de activitate
Spre deosebire de alti transportatori, Euromaidec Touring (Bihor) a cunoscut o crestere a activitatii cu aproape 15% de la inceputul anului, acest lucru fiind determinat de cursele de conventie operate, dar si de cursele speciale de transfer de la aeroportul din Budapesta la Oradea. De altfel, pentru aceasta din urma activitate, compania a si investit intr-o masina noua. In acelasi timp, in a doua jumatate a anului trecut au fost incheiate contracte de conventie noi, fie cu firme recent intrate pe piata, fie cu clienti deja existenti, care si-au dezvoltat activitatea. Motivul este ca tot mai multe companii multinationale au ales sa inchida centre de productie din Vest si sa mute activitatea aici, pe considerente de rentabilitate. „Si pe acest segment se negociaza dur la tarife, deoarece clientii vor sa exploateze situatia de pe piata. Unele contracte sunt incheiate pe trei ani, altele anual, si chiar la sfarsitul lui 2009 am purtat niste runde dure de negocieri. Dar, cum am ajuns sa aducem muncitori chiar si din judetul Arad pentru centrele de productie din Oradea, se fac kilometri frumosi. In ceea ce priveste vehiculele, cerintele sunt minimale, fiind vizate criterii legate de starea tehnica, astfel incat sa nu apara intarzieri la program. Dar ca nivel de echipari nu conteaza nici macar sistemul de aer conditionat. Tocmai de aceea, toate vehiculele pe care le vom achizitiona anul acesta pentru conventii vor fi second-hand. De altfel, costul de transport cu un angajat este cu 30% mai mic decat cu un turist“, a declarat Calin Pacurar, director Euromaidec Touring.
In acelasi timp, transportul turistic a fost intr-o scadere puternica, pentru ca agentiile nu mai fac trasee si nu prea mai au clienti. „In urma cu trei ani erau vehiculele rezervate si cu trei luni in avans pentru drumuri la Viena, pentru cumparaturi. Acum lucrurile s-au schimbat considerabil, motiv pentru care, din doua autocare noi, luate in leasing, am renuntat la unul la inceputul anului trecut.“
Pentru 2011, Euromaidec Touring se pregateste de atribuirea de trasee, fiind vizate in special cateva rute judetene. „In 2008 aveam o activitate sustinuta pe transport turistic, motiv pentru care nu ne-au interesat traseele regulate. Acum, cand turismul a scazut atat de mult, am ajuns sa apreciem cursele regulate, care, cu toate problemele si piratii, dau totusi o siguranta pentru ziua de maine. De altfel, necazul cel mai mare la aceasta ora este tocmai faptul ca nu stii pe ce sa te bazezi, nici macar luna viitoare. Asteptam sa vedem metodologia de punctaj pentru urmatoarea atribuire si speram ca vor fi modificate criteriile privind vehiculele. Pentru ca nu este rentabil sa cumperi masini noi pentru trasee de cativa kilometri. Nu se amortizeaza. Cei care au investit in autobuze noi si scumpe in 2008 au facut o mare greseala, pentru ca acum nu le mai pot plati. S-au bazat si pe faptul ca, dupa ce castiga traseele, le scot si le baga la turism, dar acum acest segment nu mai merge“, a mai aratat Calin Pacurar.
Desi in prezent toata lumea strange cureaua, sunt situatii in care operatorii ajung sa plateasca niste bani inutil. Astfel, Euromaidec Touring a cerut lamuriri de la Autoritatea Rutiera Romana privind raportarea contabila de la jumatatea anului, pe care ARR o considera bilant.
„La licentiere se cere ultimul bilant, pentru a se vedea daca, in functie de capitalul propriu, se impune sau nu incheierea unei asigurari de risc pentru fiecare vehicul in parte (5.000 de euro pentru prima masina si cate 3.000 pentru celelalte).
La sfarsit de an, capitalul propriu este mult mai mare decat am avea nevoie, dar la jumatatea anului raportarea contabila ne obliga la aceste costuri suplimentare cu asigurarea de risc. Aceasta raportare contabila nu este insa bilant, dar ARR asa o considera, desi anterior ni s-a luat in calcul si bilantul de sfarsit de an. In prezent suntem in asteptarea unor lamuriri.“

Articole similare

Ad