Schimbarea legislatiei in general si in domeniul transporturilor in mod special ramane o poveste fara sfarsit. Dupa opt ani de la intrarea Romaniei in Uniunea Europeana inca nu am terminat cu armonizarea pachetului de legi, astfel incat sa corespunda reglementarilor de la Bruxelles si, in acelasi timp, sa fie corect si proportional cu situatia pietei interne. Mai exact, dupa ce s-au adoptat „pe fuga“ actele normative la final de 2011 si inceput de 2012, ale caror efecte au lovit – pe alocuri – puternic in activitatea companiilor de transport, reformarea legislativa s-a facut cu greu si in continuare mai sunt lucruri de pus la punct.
Dar oare suntem indreptatiti sa criticam doar institutiile statului ca nu-si fac treaba, ca nu sunt in stare sa puna pixul pe hartie si sa stabileasca un cadru legislativ corect pentru toata lumea? Sau poate ar trebui sa ne uitam si in jurul nostru?
Poate lucrurile ar fi stat mult mai bine daca la negocierile pe marginea schimbarilor legislative reprezentantii mediului de afaceri ar fi facut cu adevarat front comun, in loc sa incerce sa urmareasca interesele unor grupuri restranse. Poate ar fi fost mai bine ca industria sa nu fie asa de scindata, iar reprezentativitatea sa fie una reala, si nu cumparata.
Chiar si acum, dupa ultimele luni zbuciumate, cand asociatiile patronale si organizatiile non-profit si-au dat oficial mana pentru a sustine interesele companiilor romanesti de transport, functionarii statului simt in continuare presiunea celor care doresc sa incline balanta – chiar si putin – in favoarea lor.
Poate ca o mica modificare nu conteaza prea mult sau, dimpotriva, poate ca are un rol major. Pana la urma, nici nu are importanta. Legiuitorii nu trebuie sa scrie actele normative dupa dictarea unui patron de firma sau a unui grup de interese. Cata vreme exista parti-prix-uri vor fi intotdeauna probleme, nemultumiri. O favoare pentru unii este compensata apoi cu alte „mici“ avantaje pentru ceilalti. Iar bulgarele de zapada, in loc sa se topeasca, creste tot mai mare. Progresul societatii nu se poate obtine decat intr-un mediu concurential transparent si egal pentru toata lumea. Cine pune primul piciorul in prag?
