Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Calitate si confort la inaltime

Daimler Buses a prezentat in premiera, la inceputul lui iulie, noul autocarul etajat S 531 DT, cu care completeaza seria 500 a familiei Setra. Vehiculul beneficiaza de numeroase inovatii in comparatie cu modelul anterior si, foarte important, are o aerodinamica imbunatatita cu 30%, ceea ce contribuie semnificativ la reducerea consumului de carburant. De subliniat echiparea autocarului cu noul sistem ABA 4, care va fi disponibil pana la jumatatea anului viitor si pentru celelalte modele Setra, dar si pentru Mercedes-Benz Tourismo.
 

Cu o tinuta impunatoare, echipari de calitate si confort deosebit pentru pasageri, S 531 DT se asteapta sa aiba un succes cel putin pe masura predecesorului sau, mai ales ca a fost lansat intr-un moment in care piata de autocare etajate se afla la un nivel record.

Autocarele etajate sunt recunoscute pentru panorama oferita pasagerilor, fiind preferate in special pentru cursele turistice, dar nu numai; capacitatea mare de transport le recomanda si pentru aplicatii pe distante scurte si medii, cu volum mare de calatori. Si tocmai plecand de la ideea transportului la inaltime, sub sloganul „Top View“, evenimentul de lansare a autocarul etajat Setra S 531 DT a avut loc la Turnul Televiziunii din Stuttgart, care, la 144 m fata de sol, ofera o priveliste spectaculoasa asupra orasului si a zonelor din imprejurimi.
S 531 DT este ultimul membru al seriei 500 care a iesit acum la rampa, dupa ce Daimler Buses a innoit treptat in ultimii ani gamele ComfortClass si TopClass. Segmentul autocarelor etajate a fost mereu destul de restrans, insa pe fondul exploziei pietei de transport din Germania si al ascensiunii fara precedent a FlixBus in tarile din Europa de Vest, vanzarile au atins un nivel record. Fara a avea o concurenta prea puternica, modelul S 431 DT, lansat pe piata inca din 2003, a fost anul trecut in topul preferintelor clientilor de autocare etajate, cu nu mai putin de 200 de unitati vandute. Iar acum se pregateste sa lase locul noii generatii, un produs care reuneste toate inovatiile tehnologice dezvoltate de constructorul german.

Aerodinamica imbunatatita cu 30%
La fel ca predecesorul sau, S 531 DT a fost gandit pentru o varietate de aplicatii: circuite turistice, transport pe distante medii si lungi, configuratii speciale, cu bistro sau salon de relaxare la primul nivel etc. Pentru a avea un grad de flexibilitate cat mai mare, inginerii Daimler au venit cu un design inovativ pentru constructia puntii inferioare – la substructura si la principalele componente – astfel incat sa obtina spatiu cat mai mare intre axe.
Designul exterior pastreaza elementele distinctive ale familiei TopClass, insa din motive de aerodinamicitate partea din fata a autocarului este mai curbata, iar reproiectarea liniilor laterale si a sectiunii din spate are acelasi scop. Stergatoarele de parbriz au fost schimbate cu modelul Aquablade, iar stergatorul parbrizului superior a fost amplasat central. In plus, in momentul in care usile sunt inchise, suprafata caroseriei este complet plata, pentru a opune rezistenta minima. Autocarul etajat a imprumutat elemente de design atat de la gama ComfortClass, cat si de la Top Class si, chiar daca detaliile sunt mai putin sesizabile, coeficientul de rezistenta la frecarea cu aerul a fost imbunatatit semnificativ, cu 30% (Cd = 0,35).
Astfel, in functie de aplicatie, consumul de carburant in cazul S 531 DT poate fi cu pana la zece procente mai mic decat in cazul predecesorului. La acest lucru contribuie si celelalte inovatii tehnologice, cum ar fi coborarea caroseriei cu 20 mm la viteza de 95 km/ora, pentru un plus de aerodinamicitate (iar pozitia se mentine pana la scaderea vitezei sub 70 km/ ora), sau sistemele de asistenta pentru sofer.

ABA 4 si Sideguard Assist, in premiera la autocare
Noul autocar etajat este propulsat de motorul OM 471, lansat in toamna lui 2015. Acesta beneficiaza de sistemul de injectie X-Pulse si dezvolta 510 CP, cu un cuplu motor maxim de 2.500 Nm. In echiparea standard se ofera transmisia robotizata PowerShift GO 250-8, care transmite puterea catre axa motoare RO 440, acum optimizata, pentru o operare mai silentioasa si mai economica. Sistemele PPC si Eco Drive Feedback sunt optionale si il ajuta pe sofer sa isi imbunatateasca stilul de condus.
S 531 DT este primul autocar care va fi echipat cu sistemul de asistenta activa la franare ABA 4, care, in plus fata de versiunea precedenta, recunoaste pietoni, biciclisti sau oricare alte obstacole mai mici, cu inaltime de peste 25 cm. Pentru vehiculele comandate cu sistem cruise-control adaptiv, ABA 3 a fost si pana acum inclus. ABA 4 reprezinta un pas inainte in preventia accidentelor, gratie radarului mai performant, cu functie multi-mod, care opereaza independent de conditii meteorologice sau de luminozitate, iar sistemul intervine prompt atunci cand soferul nu reactioneaza la semnalele de avertizare.

Articole similare