Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Piata vrea certitudini

Desi programele de transport judetean si interjudetean vor expira peste un an, operatorii inca nu stiu ce se va intampla dupa iunie 2019. Unii isi doresc prelungirea valabilitatii licentelor de traseu si mentinerea aceleiasi forme de organizare a pietei; altii, dimpotriva, se considera ingraditi si prea putin protejati de actualul sistem, astfel ca sustin liberalizarea, dupa modelul de la transportul de marfa. Argumente sunt de ambele parti. Cea mai rea insa este incertitudinea. Cu alte cuvinte, indiferent ce vor decide legiuitorii, nu se mai poate intarzia, mai ales daca se pregatesc schimbari majore. De altfel, intrucat s-a ajuns pana in acest moment, orice varianta se va alege pe termen lung, cea mai potrivita solutie de moment ar fi prelungirea valabilitatii programului de transport, pentru a le oferi carausilor posibilitatea sa se pregateasca pentru ce va urma.
 

Daca se decide liberalizarea, mare parte din sectorul privat risca sa fie impins spre faliment, deoarece cele mai multe firme autohtone nu dispun de capitalizarea din vest si vor fi vulnerabile daca piata se va deschide „pentru toti cei interesati”. Oricum, nivelul de maturitate al industriei e discutabil, aproape 3.000 de companii din cele 6.252 aflate in evidentele ARR avand doar un vehicul licentiat, iar alte 2.330, o flota de pana la cinci masini.
Daca se decide organizarea rapida a unei atribuiri pe modelul celei anterioare, carausii vor intra din nou in criza, vor incerca sa achizitioneze masini care sa corespunda cerintelor, ieftine, astfel incat sa iasa la numar, si oricum s-ar putea sa nu aiba ce sa cumpere, pentru ca niciun producator nu mai lucreaza cu stocuri.
Prezent la conferinta Tranzit de la Cluj, la sfarsitul lui aprilie, Ministrul Transporturilor, Lucian Sova, care si-a exprimat in mai multe randuri viziunea liberala, i-a asigurat pe operatori ca este dispus sa dea curs cererii lor si sa prelungeasca programul de transport, cu conditia ca acest demers sa fie legal. Astfel, inainte de a lua o hotarare finala, ministrul a solicitat un punct de vedere Consiliului Concurentei. „Nu vreau sa ajungem in situatia de a prelungi programul de transport, dispozitia sa fie contestata, iar intre timp sa expire valabilitatea licentelor de traseu si atunci sa se instaleze haosul. Nu imi este teama sa imi asum nici decizia de liberalizare, nici pe cea de prelungire, dar nu vreau sa se creeze haos”, a declarat ministrul Sova.

Articole similare