Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

IRU recunoaste necesitatea asigurarii accesului liber la piata de transport calatori

Transportul de pasageri este victima dezbaterilor sensibile pe marginea reglementarilor incluse in Pachetul Mobilitate 1 privind transportul de marfa, este de parere Raluca Marian, Senior Manager Transport de Persoane in cadrul IRU. Turismul este insa o activitate specifica din punct de vedere al timpului si modului de desfasurare, astfel ca trebuie tinut cont de acest lucru. „Daca Pachetul Mobilitate se voteaza in plen fara a avea avizul specializat al Comisiei de Transport si Turism din Parlamentul European (TRAN), acesta va fi un vot de hazard, iar sectorul de transport de pasageri va pierde ce a obtinut deja, cu mult lobby, la nivelul TRAN – pe problema detasarii si a timpilor de conducere si odihna.”

In ceea ce priveste propunerea de liberalizare a pietelor nationale si de deschidere a transportului domestic pentru liniile internationale, asa cum se precizeaza in Pachetul Mobilitate 2, IRU se pozitioneaza la mijloc si saluta obligativitatea infiintarii unei societati pe teritoriul statului in care se doreste efectuarea transportului, pentru a asigura ca firma respectiva, care face profit pe un traseu national, plateste taxe si impozite catre statul respectiv.
„Chiar daca in realitate polemica din jurul restrictiilor ce ar putea fi introduse la transportul de marfa are la baza crearea unor conditii inegale de acces la piata unica, nimeni nu vorbeste despre concurenta neloiala. Astfel, sub apanajul necesitatii imbunatatirii conditiilor sociale pentru soferi se incearca promovarea unor politici restrictive pentru operatorii de transport din statele de la periferia Uniunii Europene si implicit din est. Trebuie inteles insa ca, oficial, aceasta politica nu contravine accesului egal la piata. Si tocmai din prisma acestei idei de egalitate se promoveaza liberalizarea pietelor nationale in cazul transportului de persoane. Singurul argument pentru a nu «deschide» anumite trasee este daca acestea au statut de serviciu de utilitate publica. Altfel, toate liniile nationale comerciale trebuie sa poata fi operate de orice transportator autorizat din UE”, a explicat reprezentatul IRU.

Articole similare

Ad