Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

UE impune norme stricte privind emisiile de CO2

Uniunea Europeana a stabilit standarde stricte privind emisiile de dioxid de carbon, intr-o prima faza, pentru autoturisme si vehicule utilitare usoare. Termenele sunt scurte, iar in atingerea obiectivelor privind reducerea emisiilor sunt nominalizati producatorii de vehicule si operatorii de transport deopotriva. Dintre tehnologiile de propulsie alternativa acceptate de UE in „lupta“ impotriva CO2, motorul pe gaz natural comprimat este cel mai accesibil, atat din punct de vedere al pretului de achizitie, cat si al costurilor de exploatare.

Dupa ce Comisia Europeana (CE) a prezentat propunerea de regulament privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon la nivelul Uniunii, in noiembrie 2017, ca parte a celui de-al treilea pachet privind mobilitatea curata, Parlamentul European (PE) a preluat initiativa la finele anului trecut, luand in dezbatere stabilirea de standarde stricte pentru emisiile de CO2, intr-o prima faza pentru autoturisme si vehicule comerciale usoare. Scopul general al propunerii era de a contribui la realizarea obiectivelor Acordului de la Paris si la atingerea obiectivului la nivelul UE de reducere cu 30% pana in 2030 comparativ cu nivelurile din 2005 pentru sectorul non-ETS (schema de comercializare a emisiilor) stabilit de CE, care este transpus in obiective nationale in cadrul Regulamentului privind partajarea eforturilor.
Negocierile dintre Consiliul Uniunii Europene si PE s-au incheiat in decembrie 2018, sub forma unui acord provizoriu, care a fost confirmat de ambasadorii la UE ai statelor membre la inceputul acestui an. Adoptarea formala a noilor norme de catre Consiliu UE, in 16 aprilie 2019, reprezinta etapa finala a procedurii. Concret, din 2030, autoturismele noi vor emite, in medie, cu 37,5% mai putin CO2, iar camionetele noi, in medie, cu 31% mai putin CO2 comparativ cu nivelurile care vor fi atinse peste doi ani (in 2021). Ca o etapa intermediara, intre 2025 si 2029, atat autoturismele, cat si utilitarele usoare vor avea obligatia de a emite cu 15% mai putin CO2. Eforturile de reducere a emisiilor de CO2 se vor distribui intre producatori, pe baza masei medii a parcului lor de vehicule.
 
Transportatorii, obligati sa achizitioneze vehicule ecologice

Separat de masurile stricte impuse pentru producatori, operatorii de transport au si ei obligatii pentru reducerea emisiilor la nivelul flotelor. Astfel, transpunand legislatia europeana, Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a elaborat deja un Ghid de achizitie a vehiculelor utilizand criterii de eficienta energetica si ecologica, ale carui termene limite vizeaza strategia UE 2020. Intr-o prima faza, au fost vizate autoritatile publice, care fac si cele mai consistente achizitii de vehicule, cheltuind anual aproximativ 19% din produsul intern brut al UE. In perioada urmatoare, la toate licitatiile de mijloace de transport calatori, un procent de 30% din flota trebuie sa fie reprezentata de vehicule cu tehnologii de propulsie alternativa (motoare pe gaz natural, hibride sau electrice).
Pentru statele membre cu nivel mai mic de dezvoltare, sansa pentru a putea achizitiona flote ecologice o reprezinta accesarea de fonduri europene. Dintre toate tehnologiile disponibile la acest moment, gazul natural este cel mai accesibil, atat din punct de vedere al costurilor de achizitie, cat si al cheltuielilor de exploatare.
In tara noastra, Registrul Auto Roman (RAR) a omologat deja 2.400 de autovehicule alimentate cu gaz natural comprimat (CNG), dintre care 162 sunt camioane si autobuze. Dupa prima flota de 20 de autobuze CNG din tara, introdusa in circulatie de Antares Transport, in urma cu aproape patru ani, operatorul de transport public valcean a achizitionat trei autobuze pe gaz din fonduri proprii, iar acum are in derulare doua proiecte pe fonduri europene care vizeaza, printre altele, cumpararea a 35 de autobuze CNG, pana la sfarsitul lui 2020.
Cum reteaua de alimentare cu CNG la nivel national este in curs de dezvoltare, iar disponibilitatea gazului va creste, in perioada urmatoare se asteapta investitii mai consistente pe acest palier. Un exemplu este si achizitia recenta a 10 camioane Iveco Stralis NP, de catre Ness Proiect Europe, vehiculele urmand sa fie folosite in constructii.

Articole similare

Ad