Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Actiuni concertate impotriva pirateriei

Dupa modificarea legii 38/2003 si eliminarea sintagmei „in mod repetat“, actiunile intreprinse de Politia Romana impotriva „piratilor“ din transportul de calatori au inceput sa capete o mai mare finalitate. Astfel, in 2019 s-au dispus 650 de suspendari ale dreptului de utilizare a vehiculelor de transport persoane, dar problema este departe de a fi finalizata. In special pe cursele internationale piratii merg inca nestingheriti, astfel ca operatorii cu acte in regula au solicitat intarirea controalelor tematice in judetele din vestul tarii, in apropierea punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, se propune si adoptarea unor sanctiuni mai dure: amenzi mai mari, inclusiv impotriva proprietarului mijlocului de transport, si suspendarea permisului de conducere pentru soferul autovehiculului „pirat“.
 
In contextul presedintiei Romaniei la Consiliul Europei, vizitei Papei Francisc si al unui sezon estival furtunos, sarcina Politiei Romane nu a fost deloc usoara in anul ce tocmai se incheie. Cu toate acestea, strategia de siguranta rutiera, in care sunt implicate mai multe institutii ale statului, da roade, astfel ca numarul accidentelor rutiere s-a redus semnificativ in 2019 comparativ cu anul anterior. A scazut atat numarul persoanelor ranite si decedate in urma accidentelor, cat si numarul amenzilor de circulatie, a declarat comisarul sef George Grigore, directorul general adjunct al Directiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR). 
Si in ceea ce priveste siguranta rutiera in domeniul transporturilor de calatori s-au inregistrat scaderi importante fata de ultimul an. Din pacate, nu acelasi lucru se poate spune si la transportul de marfa, unde toti parametrii au fost in crestere.
Referitor la legalitatea transporturilor, Politia Rutiera a intreprins numeroase actiuni in vederea combaterii pirateriei, in ultimul timp fiind implicata si Directia de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul IGPR pentru a-i opri pe „piratii“ cu autovehicule de 8+1 locuri, in trafic intern si international. Au fost derulate mai multe actiuni, concentrate pe judetele din vestul tarii, pe unde tranziteaza „piratii“ catre Uniunea Europeana. „Campaniile de control, din care au facut parte echipe specializate de la Bucuresti, au fost extinse si in restul tarii, in functie de informatiile primite din teritoriu. Verificarile au vizat, fara exceptie, toate vehiculele de transport calatori, cu sau fara licenta, iar Politia Economica a facut verificari si la sediile companiilor descoperite ca detin vehicule de 8+1 locuri folosite la transport international de calatori, fiind intocmite mai multe dosare pentru evaziune fiscala. Unitatea de Analiza a Informatiei din cadrul Directiei Rutiere a elaborat din surse deschise o analiza privind pirateria, care a putut fi folosita de catre colegii din teritoriu pentru identificarea mai rapida a celor care fac transport ilegal de calatori. In 2019 au fost dispuse aproximativ 750 de suspendari ale dreptului de utilizare a vehiculului, din care 650 sunt pentru masini de transport persoane, inclusiv 8+1 locuri“, a explicat George Grigore.
Piratii de la transport international pot fi prinsi foarte usor in frontiera, cu conditia sa se doreasca acest lucru; si nu doar de catre Politia Rutiera, a precizat Augustin Hagiu, presedintele Federatiei Operatorilor Romani de Transport (FORT). „Pe langa legea 38, recent modificata in bine, ne putem folosi si de legea ilicitului, pentru a implica si alte institutii in controlul si a depista piratii.“
 
Trebuie intarite controalele in apropierea frontierei vestice
Cei care fac transport international „la negru“ nu au un grafic de circulatie bine stabilit sau puncte clare de imbarcare a calatorilor. Prin urmare, este greu de organizat controlul tematic dedicat in teritoriu. De regula insa se pleaca vinerea, spre cele trei puncte principale de trecere a frontierei vestice. Astfel, Politia se poate pozitiona inainte de punctele de frontiera si opri vehiculele de transport pasageri pentru control, sugereaza Beniamin Lucescu, reprezentantul firmei sucevene Tarsincom. „Este suficient sa fie sanctionate 10 astfel de vehicule si oprite la marginea drumului, pentru ca vor mai vedea si altii ca se intreprind actiuni si poate vor fi descurajati.“
Directorul Directiei Rutiere a atras insa atentia asupra problemelor care pot aparea atunci cand vehiculele sunt oprite mai departe de locul de imbarcare, pentru ca pasagerii raman pe jos si fara posibilitati de a se intoarce acasa sau de a-si continua calatoria. Iar pasagerii tind sa devina foarte violenti in aceste situatii.
 
Se impun sanctiuni mai dure impotriva piratilor
„Politia Rutiera trebuie sa aiba o tematica de control al pirateriei, in asa fel incat aceasta activitate sa fie permanenta. Acum avem controale intensificate in aceasta directie doar daca se produc accidente rutiere sau alte evenimente negative. Siguranta rutiera vizeaza si piratii, asa ca este nevoie de o tematica in acest sens. Foarte important, se impune adoptarea unei masuri complementare celei de ridicare a placutelor de inmatriculare a vehiculului, respectiv suspendarea permisului de conducere al soferului prins ca face transport ilegal, pentru a-i descuraja pe cei dispusi sa practice aceasta activitate. Oricum, amenzile nu mai sunt asa de mari, astfel ca nici acestea nu reprezinta o forma puternica de coercitie“, a subliniat senatorul Vasile Toma.
Si directorul general al Atlassib, Florin Musan, este de parere ca se impun sanctiuni mai dure impotriva celor care fac transport ilegal de calatori. „Ne confruntam de mult timp cu problema pirateriei. Am avut situatii cand ne-au fost racolati pasagerii din fata autogarii de catre piratii care promiteau preturi mai atractive si un timp mai rapid de ajungere la destinatie. Sanctiunea de ridicare a placutelor de inmatriculare si amenda de 1.000 de lei reprezinta un «mizilic» pentru evazionisti. Azi li se trage pe dreapta un vehicul, maine apar cu altul – e simplu. Trebuie luate masuri impotriva proprietarului mijlocului de transport.“
O propunere de modificare a legislatiei ar urma sa fie depusa din partea asociatiilor patronale din transporturi.

Articole similare

Ad