Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Vanzari record la transportul urban; evolutie mai slaba pe interurban/turistic.

Evolutia pozitiva a vanzarilor de autobuze urbane, sustinuta de accesarea fondurilor europene, dar si-a altor surse de finantare, de catre municipalitati, a continuat si in 2019. s-au concretizat astfel mai multe livrari de autobuze electrice si hibride, dar si diesel, iar proiectele continua in 2020. Potrivit informatiilor DRPCIV, in intervalul ianuarie noiembrie 2019 au fost inmatriculate 849 de autovehicule noi, cu 159% mai mult decat in perioada similara a anului anterior. Este adevarat ca in 2019 a fost livrata si cea mai mare parte a flotei de autobuze urbane Otokar Kent catre Primaria Bucuresti insa, chiar si facand abstractie de aceasta, cifrele le au depasit cu mult pe cele din 2018. Din totalul livrarilor de masini noi, vanzarile de autobuze interurbane si autocare au avut o pondere destul de modesta, pe fondul incertitudinii legislative (in primele luni din 2019), dar si al prelungirii licentelor de traseu (in a doua parte a anului). Transportatorii privati si au concentrat atentia catre achizitiile de vehicule second hand din tarile vestice, volumele pe acest segment continuand sa doboare recorduri de la un an la altul: nu mai putin de 1.317 unitati importate in primele 11 luni din 2019, fata de 1.283, in anul anterior.

Numarul operatorilor licentiati pentru transport rutier international de persoane in numele unui tert se ridica, la 1 octombrie 2019, la 3.846, acestia detinand un parc auto national de 28.840 de vehicule, potrivit datelor furnizate de catre Autoritatea Rutiera Romana (ARR). Structura pietei in functie de dimensiunea flotei demonstreaza o industrie de profil foarte fragmentata, cu multi operatori mici si foarte mici, care detin intre doua si cinci masini sau doar una singura (se includ aici si operatori in cont propriu). Doar 3 companii din toata tara detin peste 300 de vehicule: este vorba despre Societatea de Transport Bucuresti (STB), Madcom DLS (Bucuresti) si Grup Atyc (Dambovita); 4 operatori au intre 201 si 300 de vehicule, 24 au intre 101 si 200, 59, intre 51 si 100, iar 86 de transportatori detin intre 31 si 50 de vehicule. Cei mai multi operatori licentiati sunt, in ordine, in Bucuresti (266), Prahova (190), Constanta (159), Suceava (141) si Iasi (140).

Articole similare

Ad