Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Capacitate de patru ori mai mare

Compania americana de curierat UPS are un nou centru regional în apropierea aeroportului Otopeni, care preia operatiunile din trei foste centre din Bucuresti. Noul hub este folosit pentru operatiuni aeriene, expediere de marfuri grele, sortare, depozitare, logistica si distributie.

Cu o suprafata de 2.500 m2, acesta va deservi 60% din teritoriul Romaniei, cu 24 de vehicule UPS de curierat. Capacitatea maxima de sortare depaseste 4.000 de colete pe ora, de patru ori mai mult decat realiza UPS în aceasta zona înainte de deschiderea centrului.
 

Reprezentantii companiei nu au precizat valoarea investitiei si au declarat ca pentru urmatorii 1-2 ani nu exista planuri concrete de deschidere a altor centre, dar, pe termen lung, telul companiei este însa „sa facem aceasta locatie sa para mica în comparatie cu viitoarele centre pe care le vom deschide“, a declarat Cindy Miller, managing director UPS pentru Europa de Sud si Africa. Datorita capacitatii mai mari, coletele care intra în tara prin noul centru UPS Otopeni pot fi acum sortate cu o ora mai devreme, ceea ce înseamna livrari mai rapide catre Bucuresti.
Centrul are o magazie de 1.500 m3 si este dotat cu o singura banda de sortare cu o lungime de 30 m. De asemenea, exista trei usi de încarcare/descarcare. Operatiunea de sortare se desfasoara direct de pe banda în vehicule sau în containere manipulate apoi catre zona de parcare a masinilor. Aceste operatiuni sunt desfasurate dimineata, cand se manipuleaza volumele care intra în Romania atat prin intermediul camioanelor, cat si cu avionul.
Romania reprezinta, de asemenea, si hub de tranzit pentru volumele operate de UPS pentru Bulgaria si Grecia, atat la import, cat si la export. La sfarsitul zilei, vehiculele aduc pachetele colectate pe traseu, marfa pentru avion este scanata cu raze X, verificata si apoi încarcata în containere. Coletele care pleaca spre vest, cu camionul, se încarca direct în masini si ajung la Budapesta, unde se face legatura cu restul Europei. Timpul de tranzit pentru marfa transportata cu avionul este de 24 de ore, iar pentru camion, între doua si patru zile lucratoare.

Criza nu a marit preturile la UPS
Reprezentantii companiei au declarat ca, desi criza si-a facut simtita prezenta, UPS nu a adoptat politica reducerii preturilor ca solutie de pastrare a clientilor. „Am preferat, în schimb, sa îmbunatatim serviciile. Chiar si cu economia actuala, ramanem puternici pe piata. Am cautat constant sa eficientizam, iar flexibilitatea ne-a ajutat sa facem fata crizei“, a mai spus Miller, care a adaugat ca UPS nu a redus numarul angajatilor în aceasta perioada.
În prezent, UPS are 136 de angajati în Romania si opereaza zilnic un zbor dedicat între Otopeni si principalul sau centru aerian european din Köln, Germania, asigurand astfel conexiunea între clientii romani si restul lumii.
„Romania este cea mai mare piata din Europa de Sud-Est. Cu aproximativ 22 de milioane de potentiali clienti si cu forta de munca bine pregatita si dinamica, este o o piata în plina maturizare, pe care UPS mizeaza“, a declarat Cindy Miller.
În primele sase luni ale anului, compania a înregistrat venituri de 2,2 miliarde de dolari în afara SUA, iar profitul operational s-a ridicat la 427 de milioane de dolari. UPS are sediul central în Atlanta si este activ în peste 200 de tari si teritorii din întreaga lume.

Articole similare

Ad