Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

MB Atego a castigat in fata “greilor” Volvo FMX si Scania R de 730 CP


Intr-un an in care niciun competitor nu a avut toate ingredientele necesare castigarii titlului Camionul Anului 2011, Mercedes-Benz Atego s-a impus in fata Volvo FM/FMX si Scania Seria R cu motor nou de 730 CP, deoarece a demonstrat ca a reusit sa puna in productia de serie un model hibrid, pentru care are deja peste 50 de clienti, si a extins gama cu modele autocamion+remorca, ce ii asigura flexibilitate la costuri reduse, fara plata taxelor de autostrada daca circula fara remorca. Functia start/stop si retarderul electromagnetic sunt, de asemenea, premiere la categoria 7,5-18 t, avand ca rezultat reducerea consumului cu pana la 5% si diminuarea uzurii si a cheltuielilor de reparatii.
 

Plasat pe locul al doilea, modelul Volvo FMX beneficiaza de mai multe noutati fata de vechea generatie FM 10 sau FM 11, folosite in trecut pentru domeniul constructiilor, insa s-a considerat ca producatorul suedez nu a facut altceva decat sa-si alinieze nivelul de robustete al gamei folosite pentru domeniile dificile la standardele pietei, fara a introduce premiere pe acest segment.
Scania a fost nominalizat la Camionul anului 2011 numai datorita noului motor de 730 CP, cel mai puternic disponibil pe segmentul autovehiculelor comerciale. Cum, la nivelul cabinei si al celorlalte componente si subansambluri, gama grea a producatorului suedez nu are nicio noutate fata de cele cu care a castigat deja titlul Camionul Anului 2010, iar versiunile echipate cu motorizari de 730 CP nu depasesc 5% din vanzarile de camioane grele in toata Europa, juriul nu a fost foarte generos in notarea acestui model.
Astfel, Mercedes-Benz isi inscrie fara prea mari eforturi in palmares un titlu International Truck of the Year pentru Atego, model care a mai castigat o singura data, in 1999.
Prin acordarea acestui titlu, juriul International Truck of the Year a recunoscut si recompensat deopotriva eforturile producatorului german de a investi, in aceste vremuri dificile pentru industria camioanelor, in tehnologia viitorului, motoarele hibride, care vor capata tot mai multa importanta in anii urmatori, mai ales daca combustibili fosili vor urma tendinta actuala de scumpire. Asta nu inseamna insa ca ceilalti doi competitori sunt mai putin valorosi, chiar daca saltul tehnologic de la acestia vizeaza doar un motor sau un model pentru constructii.
Daca in ultimii trei ani nu a fost deloc usoara desemnarea Camionului Anului, avand de-a face, in cele mai multe cazuri, cu face-lift-uri si imbunatatiri mai ales la nivelul confortului soferului, pentru 2012 asteptam candidati valorosi, cu modificari importante atat la nivelul constructiei cabinelor, cat si in ceea ce priveste motoarele, cei mai multi producatori de camioane pregatind noile generatii Euro 6 pentru a fi lansate in 2011 si 2012.

Articole similare